Capitolul 14

44 3 4
                                    

Într-un final șederea în Rivendell s-a sfârșit. Am evadat! Razele incete ale dimineții încearcă să străpungă ceata. Suntem in afara regatului, chiar lângă usile închise. Nimeni nu mai trece pe aici de la ultimul război. Liniștea se așterne deja, iar noi nici bine nu am plecat!
Îl privesc țintă pe Meraell și sentimentele contradictorii dau o bătălie în inima mea. Mi-aș dori să mă despart de el cum se cuvine, nu am fost în stare să îi dau nimic de înțeles pentru că nu știu ce simt mai exact. În momentul de față consider că cea mai înțeleaptă decizie e să las lucrurile în van și la finalul drumul să aleg limpede.
Însă, am o nouă premoniție, că voi fi mereu a unuia și nu mă voi bucura de iubirea sa, iar toată viața îl voi căuta...
La cât m-am jucat cu inimile bărbaților, asta merit.

- Tarî! ușița mică, chiar din mijlocul porților principale este trântită cu putere, încă bălăgănindu-se. Tarî, nu pleca! piticul ajunge la picioarele mele și mă îmbrățișează cu lacrimi în ochi, il iau în brațe și încep să îl legăn de parcă ar funcționa asta.

Nu mă pricep atât de bine la copii, nu am răbdare, însă cu Estel mă înțeleg destul de bine.

- Estel, tu ești un băiat viteaz la fel ca fratele tău! vorbesc în limba sa maternă, neputând să îmi dezlipesc privirea de pe împricinat. Ai un frate magnific, care o să aibă grijă de tine în lipsa mea! îi așez o suviță răzleață după ureche și îi sărut fruntea. În mai puțin de cinci luni sunt înapoi aici, bine? acesta da din cap ștergându-și lacrimile.

Îl depun pe propriile-i picioare și-l urmăresc cum se îndepărtează, totuși distanța dintre noi este aceeași, fiindcă mă îndrept involuntar spre Meraell.

Dacă ocheadele lui mă ardeau până acum, privirile unei duzini de pitici mă pot ucide, ei chiar îl urăsc.

- O să am grijă de el, cum bine ai spus! nu știu cand mâna-i ajunge pe umărul meu. Dar... nici când coboară ușor. Și tu trebuie să ai, mai multă decât trebuie! deși sunt prinsă în vraja lui îmi permit să-mi dau ochii peste cap, urăsc și iubesc modul în care îmi spune să am grijă de mine. Mă descurc foarte bine, melamin...

Mâna sa o strânge puternic pe a mea într-un jurământ. Nu îl pot lua în brațe, nu pot să îl sărut, nu pot să îi strâng mâna în același mod, doar îmi unesc degetele cu ale sale slab.
Vom vedea în timp dacă voi reuși să îi spun ce simt. În momentul de față e doar haos în simțămintele mele.

- O să am grijă! îi strâng mâna puțin mai tare și încerc să mă îndepărtez.

L-am rănit, de fapt nu știu. Nu mai știu nimic.

Urc pe Dark si merg înainte fără să arunc măcar o privire în urmă. Nu pot să dau speranțe false, nu lui. Nu merită asta.
De fapt, nici ceilalți nu au meritat... În fine, trecut...

Perspectiva lui Thorin

Graba și modul în care Xena dispare de lângă mine mă pun pe gânduri. Aceste câteva zile în Rivendell au fost extrem de palpitante deși nu mă așteptam. Dacă nu ar fi fost rănită atât de grav cu siguranță nu ne-ar fi adus aici ori îi era dor de prea iubitul ei elf?! Sau iubiții ei elfi...
Nu m-aș fi așteptat niciodată să fie logodnica unui elf, dar nici să calce atât de strâmb și toată lumea să știe. Parcă nu o interesează nimic în afară de slăbănogul acela! Pe toți zeii, simt că înnebunesc. Un singur lucru să mai aflu și se va dezlănțui furtuna.
Totuși, prefer să tac momentan. Nu pot să o iau la întrebări doar pentru că nu îmi convine mie că este a altuia, a altora... dar totuși cum poate să fie așa?
Să jongleze pur și simplu între ei doi sau câți or fi cu adevărat...

- Ce ai, băiete? mâna grea a lui Dwalin îmi strânge brațul parcă vrând să mă smulgă din gândurile mele. Să oprim aici! se răsucește în șa și face semnul de staționare cu cea liberă.

- Dwalin... mârâi, nevrând să am o discuție.

- Cu cât ești mai receptiv, cu atât dispărem mai repede de aici! îmi spune având pe față o ușoară tentă de zâmbet.

Coborâm imediat de pe cabaline și dau porunci în stânga și în dreapta. Îmi trimit nepoții după crenguțe și muguri de pin, îl pun pe încetul de Bifur împreună cu fratele său Bofur să facă un inventar al armelor, pe Bombur unul al mâncării, alții stau să fumeze liniștiți sau numără firele de iarbă. Iar Xenei, ei bine, nu prea îi pică bine când o ignor total și fug cu bătrânul departe de ochii ei. Am impresia că și ea mă va lua la interogatoriu când exact eu trebuie să îl inițiez. Femeile, băgăcioase până în ultima clipă.

Mă proptesc de un arbore masiv și caut orice numai să uit de îndrumătorul,  prietenul, enervantul Dwalin.

- Tragi de timp! remarcă el.

- Și ce ai dori să fac? știu că nu îi place când răspund cu o întrebare, dar nici mie nu îmi pică bine să fiu luat la întrebări asemeni unui copil.

- Să fii rege, nu îndrăgostit până peste cap. închid ochii de parcă furia ar dispărea odată cu această mișcare a pleoapelor. Xena în sus, Xena în jos, Xena peste tot! aproape mă bucur că stă la câțiva pași de mine și țipă în șoaptă. Dacă tot te macină așa mult spune-i și ei, ori...

- Ori ce? mă reped lângă el și acum stăm față în față.

- Ori las-o baltă! Nu avem timp de așa ceva, Thorin! Avem cu toții un singur scop, să ne recuperăm patria, atât! Femei găsești destule. ochii lui ascund ceva sub acea licărire.

Nu ascult o iotă din ce spune. Și simt că îmi ascunde ceva, Dwalin nu a suferit din cauza femeilor, dar răutatea cu care-mi vorbește acum îmi dă de înțeles că are motive serioase să îmi spună să o las baltă.

- Ai ceva să îmi spui? Fii bărbat și fă-o! nu i-am vorbit niciodată așa, dar nu pot sta potolit.

- Nu cred ca vrei să o fac! tună și privește în altă parte urât și încruntat.

Îmi mut privirea în același loc, ea taie prin carne vie nu alta. Mă simt din ce în ce mai nesigur, dar, momentan trebuie să fiu un rege.

Odată ce nepoții mei apar, pornim din nou la drum. Nu scot niciun cuvânt, iar Dwalin stă în mijlocul campaniei, se pare că l-am enervat foarte tare.

Nu îl înțeleg. Nu l-am jignit cu nimic, el în schimb a făcut-o, adică ar fi vrut să o jignească. El nu e așa, e ceva important dacă nu se poate destăinui, trebuie să-i scot vorbele din gură.

- Thorin... acea voce suavă îmi apare din nou în minte. Thorin, pe aici! pare atât de real. Oprește-te odată, nu avem timp de glume! simt cum hățurile sunt trase și mă zgâlțâi, aproape căzând din șa.

Nu eram atent la nimic în afară de gândurile mele. Îi văd doar ochii, o amestecătură de căprui și negru, cu o tentă roșiatică. Un pictor talentat care a reușit să scoată din anonimat un desen, obținând acesta nuanță, sublimă.

- Te simți bine? mă uit în jur, în speranța că suntem din nou singuri. Dar nu suntem, cu toții au coborând de pe cai și ne privesc cu interes. Nu realizez când am lăsat câmpiile verzi pentru dealurile acestea stâncoase care urcă și coboară anevoie, ca o îndemnare spre pieire.

- Da! spun coborând din șa și încercând să îmi ascund zâmbetul știind că ea își face griji pentru mine. Nu știam că o vom lua pe aici. spun, deși vorbisem cu ceva timp în urmă de traseul pe care îl vom urma.

Îmi aruncă un zâmbet șiret, nu mă crede. Ei bine, nici eu nu o fac, însă campania nu își dă seama, cu micile excepții dintotdeauna.

melamin=iubirea mea

Queen of Darkness Where stories live. Discover now