Queen of Darkness

Capitolul 15

Plecasem de ceva vreme din Rivendell, deja la mijlocul drumului, dar nu îmi pot scoate imaginea lui Estel din cap, sãrãcuțul era așa trist și neajutorat...
L-am lãsat în lacrimi și am plecat fãrã sã îmi pese, va trebui sã mã revanșez înzecit fațã de el.
Mã considerã o sorã mai mare. Încã de când mama sa a murit, s-a atașat enorm de mine, mã iubește mai mult decât pe propriul frate sau pe rãposatul sãu tatã.
Când Aras a murit... din vina mea, nu am mai avut puterea sã mã întorc în Rivendell, sã mã duc în fața micuțului și sã îi spun cã tatãl sãu a murit din cauza mea.
În acei doi ani, în care toți m-au crezut moartã, de fapt a fost un antrenament continuu, multe persoane muriserã din cauza mea, așa cã m-am hotãrât sã fac ceva în aceastã privințã. Și cum spun toți nobilii, am devenit copia fidelã a tatãlui meu.
Este mult mai bine așa. Înainte nu eram în stare sã mã apãr pe mine, dar altminteri pe altcineva? Acum pot face fațã, chiar și singurã, câtorva duzini de orci și îi pot apãra si pe cei din apropierea mea.
Știu sã lupt cu sãbiile și cuțitele, dar nu pot stãpâni prea bine arta tragerii cu arcul, nu cu aceeași rapiditate și precizie ca Meraell.
Încã zâmbesc când îi pomenesc numele. Este special, este diferit, este el. Nu e ca toți elfii. El e bun, respectuos și afectuos. Nu ingrat, nepãsãtor și lãudãros. Mereu a avut grijã de mine, credeam cã o face din obligație.
Când m-am întors, dupã doi ani în care toți credeau cã am pierit, aflasem de la Arwen, cã a plâns mai mult dupã mine, decât dupã propriul tatã.
Apoi... am avut și momentele noastre frumoase în care stãteam împreunã, îmbrãțisați, fãrã ca nimeni sã ne spunã ceva.
Simt cum o mânã îmi atinge ușor brațul, îmi întorc capul spre persoana în cauza, dând peste acea pereche de ochi albaștri.
Îi zâmbesc blondinului.

- Ești bine? Ești lângã mine, dar gândul îți este departe.

- Sunt bine. Doar câteva amintiri vechi.

- Ai zâmbit. Semn cã ai și amintiri frumoase.

Mă apropi de el, șoptindu-i la ureche.

- Cele mai frumoase amintiri sunt alături de tine.

Zâmbesc cuceritor de această dată, Fìli rãmânând fãrã cuvinte. Vocea lui Balin rãsuna de undeva din față.

- Doborât de vorbe dulci. acesta îl privește pe Dwalin. În schimb, primește un pumn în umăr, doar nu credea cã Maestrul Dwalin îl va felicita pentru cã îi fură vorbele.

***

Câțiva kilometri ne mai despart de ascunzãtoarea construitã de mine și Meraell cu mulți ani în urmã. Nimeni nu știe de existența sa. Este foarte încãpãtoare, ascunsã câțiva metri în pãmânt și cu multe tuneluri spre diferite locații.
Dar un urlet ne oprește în loc.

- Wargi! scuip nervoasã.

Descalec acompaniatã de ceilalți.

- Dark știi ce ai de fãcut. acesta își freacă nasul de umãrul meu ca mai apoi sã plece urmat de semenii sãi.

- Dupã mine. spun luând-o înainte.

Cu toții suntem ascunși dupã niște stânci, împreunã cu Thorin pregãtim planul.

- Bilbo, vei fi momealã. rostește dur regele.

Acesta mã privește rugãtor, am impresia cã asta va fi menirea sa pânã la terminarea expediției.
Ridic din umeri, privindu-l cu bunãtate în speranța cã va accepta. Domnul Baggins pufăie îmbufnat, dar acceptã. E de înțeles, să fii momeală tot timpul nu e plăcut, dar să fii și neexperimentat în ale luptei, un adevărat chin.

- Când wargii vor ajunge aici, vei alerga spre acel copac, te vei urca în el si vei aștepta. continuã regele.

- Iar noi ceilalți, vom rãmâne aici și vom vedea cu ce sau cine avem de luptã. S-a înțeles? spun autoritar.