Ultima zi

Prolog

Îţi simt braţele puternice cum îmi ridică trupul slăbit şi, deşi îmi doresc să îţi spun că nu sunt capabilă să stau în picioare, tu continui să îmi susţii greutatea, aşa că nu mai protestez.

Eşti aici, Jarryd. Nu ai plecat. Nu m-ai lăsat. M-ai aşteptat și m-ai ajutat.

Laşi să-ţi scape o răsuflare lungă şi apoi mă atingi. Ştiu că încerci să-mi ştergi lacrimile deja uscate de pe obraji, dar în acelaşi timp simt cum degetele tale îmi ating inima.

Când te opreşti, mă priveşti din nou şi mă tragi şi mai aproape de tine. Ce faci, Jarryd?

De ce nu te îndepărtezi de mine? Sunt un dezastru. Nu mai pot să te ajut. Și nu pentru că nu-mi mai doresc să o fac, însă te-am trădat.

Pieptul continuă să îmi săgeteze dureros din cauza apropierii noastre, însă îmi distrugi toată raţiunea atunci când braţele tale aterizează în jurul meu.

Te rog, nu îmi mai da drumul niciodată.

Suspin pentru ultima oară şi reuşesc să vorbesc, cu toate că nici măcar eu nu îmi recunosc vocea.

— Ai vreun secret pe care ţi-e greu să îl spui? te întreb.

Vreau să îţi povestesc totul, dar nu pot. Nu sunt încă pregătită să accept realitatea.

— Am.

Mă retrag din braţele tale şi, deşi nu îmi doresc asta, trebuie să o fac. Am nevoie să te privesc în ochi acum.

Îți laşi braţele să îţi cadă pe lângă corp şi le privesc pentru câteva clipe, tânjind deja după căldura pe care mi-au oferit-o.

— Şi te-ai gândit vreodată că nu mai poţi să îl ţii doar pentru tine? Ţi-ai dorit să îl împarți cu cineva?

Tu eşti alinarea gândurilor mele, Jarryd. Ştiu că am spus că am înţeles rolul prezenţei tale în viaţa mea, însă abia acum realizez motivul cel mai adevărat şi important. Te-am întâlnit pentru a-mi conecta sufletul cu al tău, atunci când totul se prăbuşeşte în jurul meu.

— Da, îmi răspunzi şi, pentru prima oară, reuşesc să zâmbesc din toată inima.

Vezi asta, Jarryd? Suntem la fel.

— Cu tine, continui şi mă priveşti ameţitor.

— Cu mine? te întreb surprinsă.

Nu mă aşteptam la răspunsul tău, recunosc. Dar te înţeleg, pentru că şi eu simt acelaşi lucru. Şi eu vreau să îţi împărtăşesc secretele mele. Ştiu că unele dintre ele te-ar speria, dar îmi doresc să le ştii pe toate.

— La momentul potrivit, îmi spui, de parcă ştiai că urma să gândesc asta.

Oare secretele tale sunt mai obscure şi înfricoşătoare decât ale mele?

— Şi când va veni acel moment? te întreb nesigură.

Nu intenţionez să te presez în niciun fel, dar poate acum, ştiind că ducem aceleaşi lupte interioare, îmi doresc doar un impuls din partea ta.

— În ultima zi, îmi răspunzi.