Ultima zi

Capitolul 1

Ultima zi de școală şi prima zi dintr-o vacanţă mult prea lungă şi agonizantă nu decurg așa cum mi-am imaginat. Nu ştiu cum ar trebui să mă simt acum, dar sub nicio formă nu sunt la fel de entuziasmată ca prietena mea, Lilly, care din secunda terminării ceremoniei mi-a ţipat cu toată puterea plămânilor săi că abia aşteaptă să mergem la petrecerea lui Travis. Nu e nimic entuziasmant în asta, ţinând cont de faptul că singurul lucru la care eu mă gândesc este cum să-mi încep temele de vacanţă mai repede şi cum să evit cele două persoane cu care locuiesc sub acelaşi acoperiş.

Şi, în plus, cu ce ar putea schimba acea petrecere râvnită starea mea de acum? Am optsprezece ani, nu am fost niciodată sărutată, iar asta oricum nu se va schimba prea curând şi clar nu datorită petrecerii. Nu am avut nici măcar un iubit pe care să-l las să mă sărute. De fapt, nu a existat niciun băiat care să mă facă să-mi doresc acel sărut.

Nu a existat nimic până acum. Nu de când totul s-a schimbat, iar noua Everly i-a dat pe toţi din jurul ei la o parte, cu toate că Lilly a fost singura excepţie. Şi poate şi doamna Hanks.

Am avut multe argumente să-i spun prietenei mele, care a încercat din răsputeri să mă convingă că aveam să-mi întâlnesc jumătatea, stând într-un colţ şi rezolvând ecuaţii. Însă, într-un moment de pură nebunie, am acceptat. Şi am făcut-o doar pentru ea, căci de data asta nu mai aveam nicio scuză plauzibilă. Până la urmă, poate că îmi era permis să nu mă mai ascund în spatele matematicii, cel puţin pentru o seară.

— Ce faci acum? o aud ţipând în spatele meu şi mă întorc spre ea, dând simplu din umeri. Vin pe la tine să ne pregătim? mă întreabă mult prea veselă pentru starea mea de acum.

— Trebuie să merg la doamna Hank azi, îmi amintesc şi îi răspund imediat.

— Atunci, după?

— Te aştept pe la șapte, ok?

Îi fac scurt cu mâna şi urc în maşină, îngrozindu-mă de gândul că voi ajunge acasă şi nu voi mai putea folosi scuza cu învăţatul pentru a scăpa de toată drama. Îmi trântesc capul de volan şi aproape urlu de durere în urma contactului. Mă uit la Lilly cum dispare printre maşinile de pe stradă şi oftez înainte să pornesc motorul şi să mă îndrept spre acel loc numit acasă.

După un sfert de oră, opresc motorul şi oftez nervoasă când văd şi celelalte două maşini parcate, semn că sunt amândoi acasă. Durează fix trei secunde până când sunt întâmpinată de zâmbetul ei fals și aproape fug rupând pământul când îi văd braţele întinse cum se apropie prea mult de mine. Îmi muşc limba până aproape îmi dau lacrimile şi o las pe femeia din faţa mea să mă strângă în braţele ei străine și reci.

— Felicitări, draga mea! îmi spune, în timp ce mă blochează în strânsoarea ei.

— Felicitări, fata mea, îl aud şi pe tata şi îl văd îndreptându-se spre noi.

— Am vrut să te felicităm după festivitate, dar ai dispărut.

Dezamăgirea din glasul ei mă face să vreau să vomit la propriu, dar reuşesc să îmi păstrez calmul şi să îmi concentrez atenţia asupra tatălui meu.

— Vă mulţumesc pentru că aţi venit, le spun simplu şi mă îndrept spre camera mea.

— Nu mănânci? mă întreabă tata şi încremenesc când îl văd cum o sărută scurt pe blonda falsă pe obraz.

— Nu mi-e foame, îi răspund dezgustată. Şi, oricum, trebuie să plec la doamna Hank, îi spun şi de data asta chiar nu mai aştept să îmi mai spună niciun cuvânt.

Mă schimb de haine şi, fără să îmi mai pese acum de duș, doar mă îmbrac în altele mai comode. Ştiu că este prea devreme pentru a merge la ea, dar prefer să stau pe acel hol rece şi pustiu aşteptând, decât să le mai dau vreo ocazie să mă cheme să stau cu ei.