În orăşelul Monroe din statul Colorado, viaţa a şase tineri este pe cale să fie dată complet peste cap când două colege de clasă sunt ucise într-o noapte. După ce criminalul ce poartă o robă neagră şi o mască începe să îi ameninţe, să-i terorizeze...
După încă o zi praf la şcoală, cei cinci tineri se grupează şi merg la secţia de poliţie. Deschizând uşa largă de la intrare, ei sunt surprinşi de mulţimea de ofiţeri care cotrobăie peste tot, şi stau la marginea fiecărei uşi ce dă spre un birou. Într-un colţ îndepărtat, şeriful Barton le face semn să vină. Jennifer, Tyler, Erik şi Rebecca grăbesc pasul, Lexi rămânând în urmă. Încă se holbează, mirată să vadă în acelaşi loc atâţia oameni ai legi de odată, deoarece nu e ca şi cum e în secţia de poliţie sau ceva. Sau poate este din cauza că e şi Josh acolo, cel de care ea este ''în secret'', asta însemnând că ştie tot liceul, îndrăgostită de el. Fiind de asemenea în echipa de fotbal Monroe cu Erik, denumită Eagles, foarte comun nume, el este deja bineînţeles cel pe care îl vor toate fetele din clasa sa şi nu numai.
Genul care poartă mai tot timpul jachete de piele, blugi mulaţi sfâşiaţi, şi tricouri strâmte menite să îi scoată intenţionat pectoralii în evidenţă, el e băiatul generic care în filmele despre vieţile aşa complicate şi neînţelese de nimeni ale adolescenţilor este prezentat ca fiind foarte popular, dar fără bun-simţ. Compensează prin faptul că este inteligent, dovadă notele sale excelente. Are păr şaten, ochii căprui parcă lipsiţi de expresivitate şi logic, nu are nici cea mai vagă idee că blonda e profund atrasă de el. Pe scurt, sunt cuplul-în-devenire despre care toţi vor spune că sunt cel ideal văzut peste tot în massmedia. Asta vrea Lexi, măcar. Văzând că se apropie de ea, îşi scapă poşeta din neatenţie, adică cu intenţie.
Fotbalistul trece cu toate acestea pe lângă ea, lăsându-o figurativ vorbind în întuneric. Îşi scutură uşor capul şi oftează, probabil gândindu-se la un plan amănunţit în care stelele şi luna se vor alinia cum şi când doreşte ea, pentru lumina perfectă în clipă sărutului lor. Da, sigur. Tânăra cu inima uşor frântă nu se da bătută uşor totuşi, arătându-i o calitate importantă, dar uneori enervantă. Lasă romantismul pentru mai târziu şi fuge în sala de interogatoriu.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Aşezându-se la masă, alături de prietenii ei şi Joshua, se uită către ofiţerul Weston şi un supraveghetor care privesc atent o tablă pe care sunt scrise cu marker negru nişte date, unele subliniate cu albastru. Două poze, care Erik observă că sunt chiar luate la locul dublei omucideri, sunt puse deasupra numelor scrijelite ale victimelor. Cei doi privesc apoi cei acum şase posibili suspecţi:
—Deci, fiecare dintre voi spuneţi că aveţi un alibi pentru acum două zile. Vă rog să-mi ziceţi pe rând ce făceaţi fiecare în jurul orei 22:30.
—Eu, Rebecca şi Jen eram la mine acasă, voind să ne distrăm ca între fete, fără alte detalii, ahem. Doar era duminică, spune Lexi, uitându-se pe furiş la ceilalţi.
—Da, puteţi să ne verificaţi mesajele şi apelurile. Şi oricum, doar ne ştiţi. Sunt sigură că nimeni adică eu, Reb, Erik, Lexi, Josh sau Tyler nu ar fi capabil de aşa ceva. Mya şi Wendy erau două colege dragi şi apreciate. Ar trebui să fii nebun să vrei să le faci rău, adaugă Jennifer.
—Păi, judecând după scena crimei, cred că avem cu adevărat un nebun... Uh, Tyler, Erik şi Josh, voi ce făceaţi în respectiva perioadă de timp?
—Eu eram la vestiare, după antrenament, spune Erik.
—Antrenament? Duminica la ora zece jumătate seara? întreabă suspicios şeriful.
—Da, avem un meci important săptămâna viitoare. Antrenorul Maddison poate să vă confirme.
—OK. Voi verifica cu prima ocazie. Josh?
—Eu am plecat mai devreme de la antrenamente, am făcut febră musculară. Erik era de faţă.
—Bine. Şi tu, Tyler?
—Ah, eu eram acasă. Poate să va confirme... uhm, părinţii. Erau plecaţi pentru vreo şapte ore... Dar trebuie să mă credeţi, nu aş putea face rău nimănui. În niciun caz să omor două persoane. Poate că sunt tipul cu pasiunea pentru horror, filme de groază, lucrez într-un magazin special pe astea, şi acum realizez că sună super rău, dar credeţi-mă, ştiu care e diferenţa între ficţiune şi realitate.
—Uh, bine. Vă mulţumesc tuturor pentru timpul acordat. Vom mai face nişte investigaţii. Vă rog să îmi promiteţi că aveţi grijă de voi. Ucigaşul ăla e încă liber undeva.
—Dap, cu siguranţă. Fără alei întunecate şi de-astea, zice Rebecca făcându-le semn celorlaţi că e timpul să plece în sfârşit acasă.
Cei şase părăsesc încăperea şi apoi fiecare o ia pe drumul său. Jennifer urcă direct în camera sa şi cade pe pat. Smartphone-ul ce începe să sune, redând Pokerface de artista Lady Gaga, pentru care acest an va fi memorabil, o pune în alertă. Vocea de acum o seară o salută iarăşi pe fata extenuată și fără chef de nimic:
—Bună, Jennifer. Te-ai distrat la poliţie?
—Ce? Cine e la telefon?! Cum ştii unde am fost? întreabă Jen speriată.
—Fiindcă îţi urmăresc fiecare pas. Aş putea sări deodată din dulapul tău şi să te sfâşii de vie. Atâtea posibilităţi, atâta timp la dispoziţie.
—Ascultă, ciudatule, pot suna la poliţie şi vor fi aici în trei minute.
—E de ajuns să mai moară cineva.
—Dumnezeule. Tuai fost. Tu le-ai ucis pe Wendy şi Mya!
—Exact. Uau, era greu să îţi dai seama să ştii. Mă întreb cine urmează... Hm. Sugestii?
—Du-te dracu'. Nu te atinge de prietenii sau familia mea, psihopatule. Te rog... spune-mi de ce le-ai ucis? De ce? Şi ce vrei de la noi?! întreabă aproape strigând în lacrimi tânăra.
—Ascultă, târfă mică ce eşti, ştiu ce ai făcut acum patru ani, în seara de 31 octombrie. Tu eşti de vină pentru tot ce ţi se va întâmpla ţie şi amicilor tăi, care sunt la fel de întunecaţi şi plini de secrete, ca tine. O să te fac să vezi adevărul, dar până atunci, vei suferi cumplit. Ne vedem în curând.
Apelul se termină brusc, lăsându-o pe fată tremurând. Ce are de gând să facă în continuare criminalul? Şi mai important, de unde ştie de accidentul din 2005, în care ea şi-a ucis un prieten, accidental...?
Se lasă uşor cu capul pe pernă să se calmeze. Socul e prea mare.
Oare să le spună celorlalţi de ameninţări?
A/N: Va rog sa votati daca v-a placut si sa lasati un comentariu cu parerea voastra!
P.S: Capitolul 7 va fi putin spus socant... :) Ah, si cum vi se par piesele de la capitole? Sper ca sunt pe plac. :D
