Stab

16: Petrecere Criminală

  Trei zile trec de îndată, umplute de griji. Este vineri, momentul în care criminalul a anunţat atât de brutal că îşi va dezvălui râvnita identitate. Este ora şapte, clipă la care s-a stabilit începutul meciului mult aşteptat: de unii pentru a vedea cine iese învingător, pe când de grupul de victime pentru a vedea cine iese în viaţă. În tribunele puse de o parte şi a alta de teren a sălii de sport, Jennifer este aşezată lângă Lexi şi Tyler. Karen este pe drum cu Cameron, nevoind să le scape ocazia de a pune capăt coşmarului, iar Erik şi Joshua sunt deja pregătiţi, făcând nişte exerciţii rapide pentru o antrenare scurtă. Jen verifică telefonul, asigurându-se că nu este pe modul silent. 

  De data asta, nu îşi permite să rateze vreun apel sau mesaj de la anonim. Echipa Monroe este în întregime adunată şi stă ordonată. Atunci, intră în scena luminată de reflectoare şi cea adversă. Un comentator îşi foloseşte megafonul pentru a se face auzit că marelui joc i se dă startul. Spectatorii fluieră la vreo mişcare reuşită, fiind fani înfocaţi. Ajung după cinci minute şi investigatorii, care se pun lângă tineri, aruncând din când în când câte o privire asupra publicului, în caz că cineva încearcă un gest suspect. Lângă uşile de intrare, şeriful Weston, alături de doi bodyguarzi, se asigură atent că totul decurge cum ar trebui. 

  Se uită spre adolescenţi, apoi către celelalte persoane, controlând dacă cei încă trei ofiţeri sunt la locurile lor, precauţi să sară în ajutor dacă este nevoie. Câţiva dintre cei prezenţi par uşor speriaţi că sunt atâţia poliţişti, dar îşi dau seama că, la interdicţia pusă asupra orăşelului, astfel de măsuri sunt necesare. Timpul se scurge, cei implicaţi în anchetă aşteaptă şi continuă să aştepte, până deodată realizează toţi că au mai rămas două minute din meciul de basketball. Echipa lor este la un punct distanţă de victorie. Lexi, încercând să animeze puţin atmosfera, strigă băieţilor să câştige. 

  Aşa se şi întâmplă, când Erik bagă mingea în coş. Mulţimea adunată pentru liceu aplaudă bucuroasă. Dar, cu toate acestea, ceva nu este bine.

  Karen, foarte confuză de şirul liniştit al serii, îi face semn cu mâna lui Jennifer. Ea este la fel suprinsă ca ea. Iubitul şi Josh vin la ei, obosiţi, dar de asemenea nelămuriţi. Reporteriţa îşi întoarce atenţia spre Ty. E gânditor. Ştiind că el bănuieşte ceva, întreabă care este problema.

—Mă gândeam, dacă ucigaşul chiar respectă exact regulile horror-ului, atunci prin mesajul lăsat de el nu zicea că totul se va termina aici la meci... Aproape mereu filmele de groază au finalul sângeros la...

—O petrecere? rosteşte Lexi, parcă regretând asta. Eh, deci presupun că diseară chiar petrecem...

—Poftim? Ce naiba vrei să spui tu acolo?

—Vedeţi voi, există o posibilitate mică prin care, heh, cu toată zarva din ultima vreme... să fi uitat să vă metionez faptul că am spus gen la treizeci de oameni că dacă echipa noastră câştigă, atunci voi ţine un party la mine acasă.

—Huh? Cum puii mei să uiţi--

—OK, înainte să va înfuriaţi, doar gândiţi-vă puţin la situaţia de faţă. De fapt, e perfect sincronizat! Întocmai acolo ne vrea Phantom şi acolo ne va găsi, înarmaţi. E ca o capcană pentru el, nu-i aşa?

—Eu una sunt de acord. Asta e şansa noastră, zice cealaltă fată convinsă.

—Atunci, dacă nu aveţi nimic împotrivă, ar cam trebui să ne grăbim, într-o oră se începe.

  Karen, implicată în acţiune, discută cu şeriful, care cheamă doi colegi să fie cu ochii în patru la reşedinţa Davis. Cele cinci victime centrale ajung degrabă la locul în care se va desfăşura, după predicţii, sfârşitul acestei poveşti, devenită demnă de o carte. Lexi aranjează totul, ajutată de amicii ei. Muzica este imediat dată la volum maxim, toate luminile sunt aprinse, ca o semnalizare prea evidentă, mâncarea e împrăştiată prin bucătărie, în largul living room, iar telefoanele sunt inspectate, să existe siguranţa că pot veni la îndemână dacă, sau după cum spune atotştiitorul Tyler, când totul ia o întorsătură groaznică şi sunt obligaţi să fugă. 

  Invitaţii sosesc rând pe rând şi îşi parchează maşinile pe marginea trotuarului pustiu. Locuinţa este poziţionată într-o parte mai retrasă a urbei, astfel că zgomotul şi urletele entuziasmate ale studenţilor nu deranjează pe nimeni, ba chiar opusul: planul decurge cum s-a sperat, spaţiul e asemănător cu un mare afiş de bun venit. Bun venit lui. Poliţiştii supuşi sarcinii de a apăra sunt amplasaţi astfel: unul dintre ei stă la intrare şi partenerul lui în grădina din spate. Toate căsuţele de pe listă sunt bifate, cu excepţia uneia. Aceea este, desigur, apariţia temută a atacatorului din noapte. 

  În timp ce oaspeţii, nebănuitori că au un simplu rol secundar în toată această tărăşenie vicleană, se distrează, ''actorii'' principali stau uniţi, instruiţi şi pregătiţi sufleteşte pentru orice probabilitate. Tyler, meditând şi străduindu-se să găsească toate variantele pe care le au, le spune celorlalţi fără mare ezitare că acum urmează o întâmplare tensionată, care nu va fi altceva decât momentul anticipat ce odată petrecut, va face înţeles că mascatul va intra şocant în cursa montată. Zis şi, fără supriză, făcut. Un sunet ca o vază spartă atrage atenţia tuturor. Jurnalista şi asistentul numaidecât tresar şi aleargă în direcţia din care provine larma. Odată ieşiţi din interior, blonda cea importantă primeşte un SMS. Tremurând, ea apasă pe 'deschidere'. Priveşte tulburată câteva secunde ecranul, destul încât să remarce şi ceilalţi că este crucial. Lexi îl citeşte cu voce tare, încremenindu-i pe toţi. 

  Aproape scapă din mână telefonul când îl recită: ''Am scapat de Karen, Cameron si de politistii idioti, acum ati ramas doar voi. Eu zic sa incuiati cat mai repede ferestrele si usile''.

  Dintr-odată frica trăită când erau nişte copii inocenţi, acum patru ani, revine cu viteză în sufletele lor. Acea teamă şi acea tristeţe că au rămas singuri, şi nu îi poate ajuta nimeni şi nu ştiu ce să facă, ce să mai creadă. Dacă înainte aveau adulţii cu ei, atunci actualmente sunt lăsaţi iar să îşi poarte de grijă, fără niciun sprijin. Nu au timp să gestioneze împrejurarea extrem de periculoasă, căci un al doilea beep, ca şi când asasinul îi urmăreşte şi le priveşte orice mişcare, îi alarmează complet. 

  De data aceasta, sunt mult mai hotărâţi şi îl citesc iute: ''Spuneti-le celor care sunt cu voi sa plece sau vor lua chiar si ei parte la spectacol''. Lexi, deloc exagerat de îngrijorată, ţipă la colegi să plece, spunând că petrecerea a luat sfârşit. Este întâmpinată de multă trăncăneală, dar ei îşi iau tălpăşiţa. Chiar când rasulfa uşurată că a scăpat de o preocupare, răcnete stridente o pun în alertă. Fugind cu cei rămaşi din mulţime spre sursa zbieretelor teribile, ei ţipă la rândul lor: în faţa uşii stă trupul unuia dintre ofiţeri. Uniforma îi este sfâşiată aparent în grabă şi îmbibată cu sânge rece şi uscat. 

  De la jugular îi curge mult din substanţă roşiatică, direct pe podea, prelingandu-se înfiorător pe trepte.

  La văzul imaginii, toţi cei invitaţi aleargă strigând după ajutor spre vehiculele lor, lăsând în spate casa terorii. Erik încuie uşa şi, luând un levier, o blochează. Îi zice lui Tyler să stea cu cele două fete, pe când el cu Josh se apucă direct, disperaţi, să caute orice urmă lăsată de criminal. Tyler nici nu vrea să mai vadă în faţa sa uşa, care are o amprenta însângerată pe ea. El, de unul singur cu Jen şi Lexi stau unul lângă altul şi aruncă priviri fiecărui colţ. Palpitează de la emoţie şi starea cauzată de nimic altceva decât de sumbrul necunoscut.

—Îmi retrag cuvintele, planul ăsta a fost prost, adică chiar super prost, zice Ty.

  Scena este completată în clipa în care figura îmbrăcată în negru apare de după un perete, ţinând un cuţit la gâtul lui Karen.

A/N: Va rog frumos sa votati daca v-a placut si sa lasati daca puteti un comentariu cu parerea voastra. :)