Când ne-am distrus

Capitolul 1

Nici nu îmi vine să cred că vara s-a terminat. Visez sau este real faptul că astăzi încep al doilea an de facultate? Cu paşi mărunţi străbat micul meu apartament, încercând din greu să mă concentrez pe ceea ce am de făcut în această zi. Mersul îmi este într-o oarecare măsură leneş, iar aerul plăcut al dimineţii de septembrie mă trezește la realitate mai repede decât mi-aș putea închipui.

 M-am mișcat alene până în colțul străzii, unde urma să mă întâlnesc cu Sophie.

Pot spune cu mâna  pe inimă că ea este singura persoană care a reușit să îmi intre pe sub piele în ultimul timp. Încăpățânarea, modului în care își argumentează ideile prin determinarea de care dă dovadă m-au convins și pe  mine că e momentul să îmi încarc timpul cu orice fel de activități care să mă încânte, astfel să pot lăsa la o parte tot ceea ca m-a rănit în trecut. De fiecare dată când mă vede abătută și afundată în lumea mea îmi spune: 'Draga mea prietenă, nu fi tristă, chiar dacă o carte și-a enunțat finalul nu e un capăt de lume, privește în jurul tău, lumea are miliarde de biblioteci cu nenumărate cărți care abia așteaptă să îți împărtășească povestea lor'.

Mă mișcam de pe un picior pe altul, ne mai având răbdare să o aștept. Răbdarea nu e punctul meu forte. Pot spune cu certitudine că iubesc punctualitatea și în momentul de față prietena mea e pe cale să încalce acest principiu. Într-un final își face apariția și această domnișoară întârziată:

— Neața piticule, nerăbdătoare cumva? Spune Sophi, în timp ce coboară din mașină și îmi sare pur și simplu în brațe.

— Serios, Sophi, serios? Alt apelativ nu ai găsit? Am spus asta uitându-mă la ea, încercând să îmi opresc râsul.

— Și cum ai vrea să îți spun când ai 1,60 m? Girafă? Îmi pare rău că ți-am jignit statura, spune aceasta în timp ce se îndreaptă spre mașină.

— Poți să te grăbești? Nu vreau să întârzii în prima zi.

— Normal că nu vrei să întârzii, doar ești Alice Brown. Numele tău și punctualitate pronunțate în aceeași propoziție sunt pleonasm.

— Ce glumă bună, îmi pare rău că am uitat să râd! Spun repede asta și îi arunc una din cele mai serioase priviri ale mele.

 — Viitoare doamnă contabil, suferiți de  irascibilitate astăzi, nu vi se pare?

—  Doamna doctor, presupun că am nevoie de niște pastile pentru această presupusă boală! Ce îmi prescrieți? Izbucnim amândouă în același timp într-un râs isteric.

— Am ajuns. Trebuie să mă grăbesc pentru a-mi lua orarul, să ma înscriu la niște cursuri opționale care mă vor ajuta în viitor.

— Bine, ne vedem mai târziu. Succes să te infiltrezi printre atâta lume. Și un mic sfat: Nu mai fi agitată, nu îți face bine! Am spus  și m-am îndreptat spre intrarea Universității.

— Te voi suna după cursuri pentru a ne întâlni. Îmi spune rapid toate acestea în timp ce coborâm din mașină.

Pășeam oarecum timidă spre marea aglomerație, privind în jur spre fețele persoanelor din acest loc. Toți păreau fericiți, unii dintre ei sunt însoțiți de părinți, probabil aceștia sunt bobocii care încă nu doresc să înfrunte de unii singuri greutățile vieții. Îmi aduc aminte că așa eram și eu în urmă cu un an, dar pe mine nu m-a însoțit nimeni, bunica era prea bolnavă pentru a putea sta în picioare pentru câteva ore între atâta lume, iar părinții mei... Ei bine, ce pretenții să am de la ei? Îi pot numi părinți doar în acte, pentru că în rest nu și-au îndeplinit acest rol niciodată. Dar gata, trebuie să uit de trecut, mi-am propus că nu o să mă mai afecteze acea perioadă. Îmi îndrept atenția spre încăperea în care am pășit. Am început să râd imediat ce mi-am adus aminte de ceea ce am pățit anul trecut în aceeași zi. Nimeni altcineva decât domnișoara Sophia Walker era aici, foarte agitată, mișcându-se dintr-o parte în alta a încăperii, plângându-se că nu știe cum să ajungă în corpul celălalt al Universității fără a mai trece prin mulțime și fără a-și mai vedea părinții care nu făceau altceva în afară de a o emoționa și mai tare decât era posibil. Acea întâmplare m-a făcut să râd cu poftă, fiind fericită dintr-un motiv banal pentru prima dată într-o perioadă lungă de timp. Acest eveniment a reprezentat cu adevărat un nou început pentru mine, cu Sophi prezentă în viața mea nici nu se putea altfel.