Confesiuni Nocturne

Capitolul 1

        Nu știu ce fac în fața apartamentului tău, sau cum am ajuns aici, dar nu mai pot da înapoi. În momentul în care eram pregătit să bat politicos la ușă, am auzit vocea lui David și apoi râsul tău cristalin.
        Am vrut doar să-mi cer scuze, chiar dacă ai un ordin judecătoresc împotriva mea. Știi cât de mult îl urăsc pe David, însă tot ai luat legătura cu el. Abia așteaptă să mă vadă suferind și speră să poată face asta prin tine, dar nu pari să observi. Sunt sigur că vrei doar să mă faci gelos, până mâine știrea că te întâlnești cu altcineva va fi peste tot în mass-media. O dată ce ai fost într-o relație cu mine ți-ai asumat răspunderea ca presa să te urmărească peste tot. Ești o fire sensibilă și nu ai suporta să spună ceva rău de tine, dar speri că merită. Am ajuns să te cunosc destul de bine, în cei doi ani pe care i-am petrecut împreună.
        Sunetul produs de pantofii tăi cu toc răsună puternic și îmi dau seama că mergeți la o întâlnire. Probabil îi porți pe cei negri, simpli, căci sunt singura ta pereche, tu urăști tocurile. Cobor în fugă scările și mă ascund în spatele blocului, acolo unde au crescut brazii aceia doi pe care i-am împodobit împreună iarna trecută. Îmi trec mâna prin păr din cauza frustrări. Dacă ai ști ce fac, m-ai considera jalnic. Probabil că oricum vei afla de la vecina ta, femeia aceea bătrână, cu ochelari mari și rotunzi, care își acoperă capul mereu, pentru că și-a scos pisica pe geam și mă privește acum, dând dezaprobator din cap.
        După ce l-am văzut pe David închizând ușa mașinii în urma ta, am scos cheia de rezervă a apartamentului tău, cea pe care mi-ai dat-o la începutul relației noastre și am urcat din nou, la etajul trei. Ușa s-a deschis ușor, nu o închizi decât la yala de sus, odată ne-am certat pentru asta. Știi că devin foarte protector când vine vorba de siguranța ta.
        Spre deosebire de alte dăți, apartamentul e foarte ordonat și sunt sigur că ai făcut asta pentru David. Desenele tale sunt așezate pe masa din sufragerie și le ating ușor. Mereu mi-a plăcut să te văd pictând, mai ales când făceai portrete. Erai așa concentrată și mimica feței ți se schimba mereu. Observ că cele făcute pentru mine nu se află printre ele. Aș fi foarte dezamăgit dacă le-ai distrus. Știu că nu mai vrei să ai de-a face cu mine, dar ai lucrat mult la ele. Îmi arunc privirea prin dormitor și zăresc o cutie puțin mai mare ca una de pantofi, pe patul cu baldachin. O desfac și sunt uimit să văd acolo toate lucrurile mele pe care le-am uitat aici. Credeam că le-ai aruncat deja. Mi te și imaginam în fața containerului, cu o expresie ce dezvăluia dezgustul de pe fața ta, în timp ce scăpai de toate amintirile pe care le aveai cu mine, însă probabil cutia asta cu tot ce e în ea, o să aibă aceiași soartă.
Pe biroul tău îmi zăresc reflexia portretizată în tabloul  acela pe care obișnuiai să-l ții agățat deasupra televizorului. Sper să nu te superi că îl voi lua, căci îmi place cum l-ai realizat. Chiar dacă erai la început când l-ai făcut și nu prea stăpâneai tehnica, mi-ai făcut părul rebel, buzele, trăsăturile feței, exact  ca într-o poză. Bănuiesc că ai avut motivație în acele momente. 

        Ochii îmi fug spre agenda pe care ai uitat-o acasă. Nu m-am putut abține să nu o răsfoiesc puțin. Ai un program destul de încărcat și din câte văd îți cauți un nou loc de muncă. M-am oferit de atâtea ori să te ajut cu banii, mai ales că fostul tău șef era un șarlatan. Lucrai din greu la Galeria de Artă, aranjai tablouri, aproape pe nimic, dar nu m-ai lăsat. Spuneai că te vei simți cumpărată și nu voiai să trăiești pe banii mei. Însă, dacă luăm partea bună a lucrurilor, la Galerie ai învățat să pictezi.
        Nu știu cât vei sta plecată, dar nu vreau să mă găsești aici. O altă ceartă nu ar fi benefică, cu toate că tu ai tras concluzii pripite. Fac poză la programul tău din această săptămână, pentru a-l studia mai bine acasă și mă grăbesc să ies, când lovesc paharul cu vin, pe care l-ai lăsat pe marginea mesei în sufragerie. Răsuflu ușurat când observ că nu am pătat desenele și iau repede din bucătărie pachetul de șervețele. Șterg lichidul de pe podea și arunc mizeria într-un sac menajer. Aranjez totul așa cum a fost, mai privesc odată fugitiv tot apartamentul și ies, rotind o singură dată cheia în yală, așa cum faci și tu.
        Pe casa scărilor o întâlnesc din nou pe vecina ta, aceeași care m-a văzut ascuns după bloc. Matilda parcă o cheamă. Privirea ei parcă vrea să îmi pătrundă în gânduri, iar fiori îmi trec prin tot corpul. O salut dintr-o înclinare a capului și trec pe lângă ea. Nu știu de ce vă înțelegeți așa bine voi două. Știu că îți aduce în fiecare săptămână prăjitură de casă, care, apropo sunt mai tari ca piatra, dar e foarte curioasă și cred că a ascultat de câteva ori la ușă, când veneam la tine. Ceea ce mă face să o displac și mai mult. Desigur, acum ar trebui să mă contrazici, spunându-mi că nu o pot acuza fără dovezi și încep să cred că tu ești cea mai matură dintre noi doi. 

        Nu am venit cu mașina așa că mă întorc pe jos. Oricum nu e mult de mers până la mine și vreau să-mi limpezesc gândurile. Arunc la primul container sacul menajer, în care se află cioburile paharului pe care l-am spart și zgomotul produs de ele trezește un câine maidanez. Nu vreau să ajung cu pantalonii rupți, așa că mă grăbesc.
        Nu știu ce voi face mâine, peste câteva zile, sau de ce scriu asta sperând că vei citi într-o zi, dar înainte să adorm îmi amintesc că am uitat portretul la tine.