Confesiuni Nocturne

Capitolul 2

        Sincer, am început să cred că sunt nebun! Nu știu de ce încă scriu în continuare la prostia asta... Chiar dacă voi avea destul curaj să-ți spun despre această „carte", oricum tu nu o vei citi. Să știi sentimentele și gândurile altor persoane, consideri că e o inutilă bătaie de cap.
        Dar ce vreau să-ți spun cu adevărat, e că m-a uimit gestul tău de dimineață! Îmi amintisem ieri că am uitat portretul la tine, dar nu m-am așteptat să îl aduci la ușa apartamentului meu împreună cu o scrisoare! Nu o să copiez tot ce mi-ai scris aici, deoarece ar fi o imensă pierdere de timp și... i-am dat foc. Dar printre alte multe cuvinte  „frumoase" ai ținut să-mi amintești că dacă voi mai intra în casa ta prin efracție, mai exact ca un infractor, am deja un loc asigurat în închisoare, însă ce nu știi tu e că mai devreme sau mai târziu comportamentul meu pueril mă va duce acolo, cu siguranță. 

        Mă bucur totuși că ai adus portretul. Mâine vine mama așa că nu l-aș fi putut lua eu. Da, ai citit bine... Mama vrea să mă viziteze, din nou! Nu mai țin minte de câte ori a făcut-o în ultima lună, dar acum e îngrijorată, pentru că a aflat că ne-am despărțit. Sper să nu înceapă din nou cu ceai de mușețel și confesiuni fiu-mamă de parcă aș avea zece ani. În momentul ăsta știu că ai vrea să mă contrazici și să-mi spui că nu par cu adevărat de douăzeci și cinci, gândurile și acțiunile mele mă fac să par cu cincisprezece ani mai tânăr, dar dacă ai ști cât de mult m-ai schimbat...
        Cred că o să ies în club. Am nevoie să mă concentrez și pe altceva înafară de tine și mama, așa că las hârtia și pixul de-o parte și deschid ușile dulapului în care îmi țin hainele. Dacă ai fi lângă mine mi-ai alege un tricou alb, ca să-mi scoată mușchii în evidență și pantaloni negrii strâmți, dar cum nu ești, iau ce găsesc la îndemână, adică treningul acela albastru închis, pe care l-am primit de Crăciun de la părinții tăi. Nu mă interesează că nu e o ținută deloc potrivită pentru locația mea. Oricum, știi motivul pentru care merg. Nu țin prea mult la aspectul meu când nu filmez, așa că orice e bine. 
        Scopul pentru care am ieșit afară s-a schimbat. Conduceam mașina și la un semafor te-am văzut cu un pahar mare de cafea în mâna stângă, iar în cea dreaptă aveai o pungă de la Chanel. Probabil că ți-ai cumpărat, din nou parfum. Aștepți răbdătoare culoarea verde, când un reporter insistent te surprinde. Zâmbești stânjenită și îți muți greutatea corpului de pe un picior pe altul, gândindu-te bine înainte să răspunzi la întrebările puse. Una dintre ele se aude până la mine și strâng nervos volanul mașinii. „L-ați iubit cu adevărat pe vestitul actor?". Mimica feței ți se schimbă imediat și oftez stresat. Știu că l-ai înjura, însă nu poți face asta în fața camerelor și te abții cu greu. Sincer să fiu, aș vrea să știu și eu răspunsul, dar zgomotul claxoanelor din spatele meu, mă îndeamnă să pornesc din nou.

        Găsesc un loc bun de parcare și te caut din priviri prin mulțimea enormă de pietoni. Când în sfârșit te găsesc intrii într-un taxi și trântești nervoasă portiera mașinii. Întrebările jurnalistului ți-au stricat buna dispoziție și sigur te vei întoarce acasă, unde singurele lucruri care îți vor ține companie sunt înghețata și filmele de proastă calitate, pe care le ai descărcate în laptop.
        Însă mă uimești și de data aceasta, când, după ce mă întorc la mașină, pornesc motorul, oprind la intrarea în clubul „Golden" și te văd din nou, încercând să-i explici gardianului că nu ai sub 18 ani. Îl privesc mirat și îmi strâng puțin ochii pentru al putea studia mai bine. Black, vechiul gardian, nu ar fi fost nevoit să-ți verifice toate actele pentru a-și da seama că ai douăzeci și patru de ani, deoarece ne cunoaște la fel ca patronul clubului, Ronald. Știi doar că dacă nu ar fi ei cei mai buni prieteni ai mei, nu aș intra niciodată într-un club, însă munca nu ne permite să discutăm decât aici.
        Când în sfârșit reușești să intri, aluneci pe covorul din hol și te clatini amenințător. În ajutorul tău sare tot gardianul acela pe care acum îl pot observa mai bine. Nu pare să aibă mai mult de treizeci de ani. Părul scurt, blond îl face să pară mai tânăr, iar umerii lați îl fac potrivit pentru slujba pe care o ocupă. Din nou, aș vrea să mă apropii de tine, dar risc să fac o scenă de gelozie și asta e unul dintre motivele pentru care te-ai despărțit de mine și nu vreau să fiu dat afară.
        Intru după tine și mă așez la o masă mai retrasă, de fapt singura din încăpere. Te urmăresc cu privirea și observ că te întâlnești cu prietena ta cea mai bună, Elena, ceea ce mă face să mă liniștesc puțin. În ciuda hainelor mult prea nepotrivire e o fată cuminte și nu te-ar lăsa să faci o prostie pe care mai târziu ai regreta-o. În seara asta are părul mov ondulat, care îi scoate ochii negrii în evidență. Te așezi lângă ea pe canapea și începeți să discutați. Mă ridic de la masă, atent să nu mă observi și îl întreb pe chelner de Ronald. Se pare că e plecat de ieri în Los Angeles, așa că ies din local. Nu aveam ce face acolo, iar să te urmăresc pe tine nu ar fi o decizie prea matură, chiar dacă la prima impresie asta pare să fac. 
        Acum, în miez de noapte, îți spun că dacă mi-ar fi fost mie adresată întrebarea reporterului aș fi răspuns simplu. Fără timp de gândire, fără lingușeli și cuvinte mari spuse din dorința de a fi iertat: „Sunt un om nemuritor, iar ea e șansa mea la moarte.".