Confesiuni Nocturne

Capitolul 3

        În momentul ăsta aș vrea să fii aici! După cum probabil te aștepți, a ajuns mama și singurul motiv pentru care ar pleca ești tu. Știi că o iubesc, însă e mult prea grijulie și nu pot avea un moment de singurătate și liniște. Doar tu o poți face să nu mai fie așa insistentă și cu tine prin preajmă nu ar sta mai mult de cinci minute.
        Niciodată nu am putut înțelege de ce nu vă suportați, însă acum probabil nu mai contează. Mi-ai spus să uit de tot ce e legat de tine și ești prea ocupată cu David ca să-ți pese de banalele mele probleme. Încă țin minte cum îmi reproșai că nu știu să mă impun în fața propriei mame.
Singura modalitate de a sta mai mult de jumătate de zi departe de ea, dar fără a o jigni, e să-mi caut un nou rol. Așa că, iată-mă hoinărind prin New York și căutând oferte interesante. Însă îmi dau seama că procedez greșit. Aștept să vină rolurile la mine, în loc să merg eu la ele. Exact ca acel proverb „Pară mălăiață, în gura lui Nătăfleață.".
         Nu pot să nu trec pe la Clubul Artiștilor. E un grup micuț de copii, care nu au fost acceptați în cluburile școlii, dar sunt talentați. Acolo ne-am văzut pentru prima dată. Nu aveam mai mult de optsprezece ani și aveam grijă de un băiețel, atunci când părinții lui erau plecați cu afacerile. Era un mic înfumurat, însă eram plătit destul de bine. Când ți-ai întors privirea asupra mea îmi zâmbeai superior. Venise-i cu prietena ta cea mai bună la spectacolul surorii ei mai mici. În acel moment am simțit cum îmi fierbe sângele în vene și voiam  să strig, să țip la tine! Aveam impresia că ești una dintre acele fete care vorbește oamenii pe la spate, dar cât m-am înșelat! Dacă aș fi știut atunci câtă inocență se ascunde în spatele hainelor poate prea elegante... Însă în mintea mea de puștan, nu puteam să văd decât aroganță.
         A doua întâlnire a fost peste câțiva ani, din cauza prietenilor noștrii comuni. Așa se leagă de cele mai multe ori relații, dar din prima clipă am început să ne certăm, de parcă eram vechi dușmani. Îmi plăcea să te văd neajutorată în fața cuvintelor mele, care, însă erau prea dure. După câteva zile de atunci, ne întâlnisem în parc, singuri. Cine ar fi știut că dacă te pătez din greșeală pe pantaloni cu înghețată, mă vei considera „dulce"? Așteptam că țipi, să strigi, îmi imaginam deja privirea oamenilor ațintită asupra noastră, dar nu s-a întâmplat asta. În schimb, ai făcut ceva, ce nici măcar acum nu înțeleg de ce. M-ai sărutat. Vroiam să-mi dezlipesc buzele de ale tale, dar oricât de mult încercam, mă țineai ca un magnet. Parcă timpul de oprise și totul se rotea în jurul nostru, iar oamenii ne aplaudau fericiți, însă când te-ai depărtat toată magia a dispărut, la fel ca ura care se acumulase în interiorul nostru.
        Un mic afiș mă scoate din transa amintirilor. John Wall, un regizor nu prea puțin cunoscut, caută doi actori, care vor fi protagoniștii filmului. Nici că se putea mai bine! Îl citesc de câteva ori, încântat de ocazia care mi se oferea. Formez numărul de telefon afișat și vocea groasă a unui bărbat impunător se aude în difuzor. Îmi spune că tocmai acum se desfășoară alegerea actorilor și îmi dă adresa unde se țin probele. Nesiguranța pune stăpânire pe mine, în momentul în care realizez că locația finală e la o distanță considerabilă față de locul unde mă aflu, iar gândul că nu voi ajunge la timp mă înspăimântă. Dar asta e o motivație destul de bună, așa că plin de adrenalină, calc pedala de accelerație, depășind limita de kilometraj. 
        Abia aștept să joc din nou. Să intru în pielea personajului și să uit de problemele mele și de tine, să trăiesc o altă viață. Auzisem în treacăt de carte, însă nu am citit-o. Asta e un dezavantaj, deoarece va trebui să interpretez un text la prima vedere și va fi destul de greu, dar trebuie să reușesc. E șansa mea să trec peste, așa cum ai făcut și tu.
        Însă nu primim tot ce dorim. Încep să cred că mă urmărești, sau ești ca un magnet pentru mine! Printre fetele prezente îți zăresc părul brunet lângă pervazul geamului. L-aș recunoaște oriunde, mai ales că îți pot simți parfumul de ciocolată pe care obișnuiai să-l folosești. Aș vrea să fug, să dispar până nu-ți întorci privirea și ochii tăi negrii să mă străpungă cu mii se sulițe. Dar nu pot...Îmi simt picioarele mai grele ca oricând, de parcă ar fi scufundate în nisip mișcător, iar privirea mi-a rămas blocată pe tine. Nu știu ce să fac cu mâinile, care mi se par prea lungi, iar comportamentul prea copilăros. E ciudat cum ajung să mă pierd mereu în preajma ta.
        Regizorul apare de după o ușa aproape invizibilă și ne chemă pe amândoi deodată în aceiași cameră în care se afla și scenaristul. Din scuzele pe care le adresezi celor doi bărbați, îmi pot da seama că nu sunt singurul care nu s-a pregătit pentru acest moment, așa că ne sunt acordate cinci minute pentru a citi scenariul. Personajele cărora le dăm viață sunt doi îndrăgosțiți, Julie și Adam. Îmi fac discret cruce, înainte să începem. Regizorul se uită la tine neîncrezător, iar eu mă încrunt. 

        Într-un moment neașteptat, mă privești cu coada ochiului, curiozitatea punând stăpânire pe mintea ta. Zâmbesc, însă reușesc să ascund asta, nelăsându-te să observi că fiecare gest care te aduce mai aproape de mine, mă bucură.   

        Adam este un bărbat imprevizibil, deci nu-mi va fi prea greu. Însă când te văd cu câtă hotărâre și siguranță spui replicile, emoțiile mă cuprind treptat și mici picături de transpirație se adună pe fruntea mea. La final, după ce totul s-a terminat, mă întorc spre casă cu capul plecat. Nu știu ce te-a făcut să te prezinți astăzi aici, dar tind să cred că prin asta vrei să fii mai aproape de mine, chiar dacă sărutul pe care i l-ai dat lui David, atunci când a venit să te ia cu mașina, nu a spus asta.
        Aș vrea să te rog să mă ierți, dacă am omis vreun detaliu. La ora asta din noapte nu mai pot gândi limpede, iar sticla goală de whisky care se află  lângă mine și scrumul de țigară de pe podea, pot confirma.