Unexpected Side » BTS

14: Excursie cu peripeţii

 

     Un sunet enervant răsună în toată camera, perturbându-mi somnul, şi mă face să-mi scot capul din pătură pentru a căuta sursa zgomotului. Am bâjbâit puţin înainte să ajung la el, încercând să opresc alarma, dar constat că, de fapt, era un apel. 

ㅡ A-Alo? încerc să răspund, în timp ce las un căscat să îmi scape. 

ㅡ Unde naiba îţi ţii telefonul ăla?! 

      Vocea ascuţită a lui Mi-Young mă face să îndepărtez imediat telefonul de lângă ureche. 

ㅡ Poftim? Acum nu mai am voie nici să dorm mai mult în weekend? o întreb, încercând cu greu să mă dau jos din pat pentru a ajunge la baie. 

ㅡ Weekend? Este doar un weekend?! mă întreabă din nou, de data asta chiar mai tare. 

ㅡ S-a întâmplat ceva special de mă suni cu noaptea-n cap? Acum de-abia mă întorceam pe partea cealaltă. 

ㅡ Ya, Ha-Neul! Tu chiar ai uitat? 

ㅡ Ce să uit? o întreb confuză, punându-mi pastă de dinţi pe periuţă. 

ㅡ Astăzi este plecarea în acea excursie la munte. 

           Oh, nu! 

ㅡ Mi-Young, trebuie să închid! Nu mai e mult timp şi am atâtea de pregătit! Ne vedem la şcoală!

     Închid imediat apelul, apoi încep să mă pregătesc cât de repede cu putinţă, ca nu cumva să ratez plecarea. Adoram vremea rece, iar la munte era chiar mai bine decât aici. Mă îndrept către fereastră pentru a o deschide şi observ că totul în jur prinsese o nuanţă de un alb imaculat. Deşi la meteo s-au anunţat ninsori, nu mă aşteptam ca zăpada să se depună atât de repede. Îmi mai verific încă o dată telefonul şi observ că aveam un mesaj necitit. Glisez uşor, pe ecran apărându-mi un mesaj de la Taehyung în care spunea "vei sta lângă mine". Asta îmi aduce aminte de seara trecută... Oare... Am visat? Tastez rapid un "în regulă", apoi mă îndrept grăbită către dulap pentru a mă îmbrăca.

     După ce termin cu îmbrăcatul şi aranjatul părului, cobor scările, direcţia mea fiind bucătăria. Înainte să intru în ea, observ o valiză în faţa uşii, semn că mama s-a ocupat chiar ea de bagajul meu. Grijulie ca întotdeauna. 

ㅡ Mulţumesc, mamă, îi spun, sărutând-o pe obraz. 

ㅡ Ştii doar că nu te descurci prea bine singură, surâde, apoi îmi dă o cutiuţă ca cea în care obişnuiam să îmi iau prânzul în clasele primare. 

ㅡ Nu vei avea timp să mănânci acasă, aşa că ţi-am făcut câteva sandwich-uri. Sunt destul de multe, aşa că le poţi împărţi cu prietenii tăi. 

     O sărut din nou pe obraz, apoi o strâng puternic în braţe. 

ㅡ Eşti cea mai bună mamă. Te iubesc! 

     După ce îi ofer un zâmbet mare cu ceea ce i-am spus, îmi încalţ ghetele, apuc mânerul valizei şi pornesc la drum, dar nu înainte de a-mi mai lua încă o dată la revedere de la mama. 

ㅡ Să ai grijă! 

         E tot ce mai aud înainte să închid uşa în urma mea. 

  . . .  

ㅡ Ha-Neul! 

     Mi-Young este prima care mă vede şi vine la mine, ajutându-mă cu valiza. Ajungem lângă autobuz, acolo unde cei din BTS, See-Hee şi ceilalţi colegii aşteptau şoferul şi pe cei doi profesori ce aveau să ne însoţească.