Lirica Pesimistului Egoist

Eu sînt...

  ATENȚIE... Urmează un material plin de egoism și chestii ciudate... AȚI FOST AVERTIZAȚI !!!

Dacă aveți întrebări despre chestiile ciudate de aici scrieți în comentarii...

Cine sînt eu?

Cineva ce nu are țel în viață?

O ființă, ce e oarbă de idealuri ireale

Sau un nebun disperat?

Eu sînt cel, ce este.

Eu sînt cel, ce nu a dorit să aparțină

Dar aparține acestei lumi,

Eu sînt cel, ce este osîndit

De a privi și simți ororile lumii,

De a suporta scrupulele lumești,

Ce sînt făcute fără rațiune dar cu conștiință,

Eu sînt cel, ce nu vrea să se știe de existența sa

Însă se știe,

Eu sînt un vas. Un vas carnal plin de vitalitate,

Un vas, care a îndrăznit să viseze.

Eu sînt Ianus, cel cu două fețe,

Cel ce a dispărut în vremuri,

Eu sînt precum regele, 

Eu sînt rege, 

Eu sînt regele păgîn,

Eu sînt... Ghilgameș,

Regele păgîn

Ce a căutat eternitatea,

Eu sînt cel, ce a căutat și nu a găsit,

Cel ce a dorit să atingă,

Ceea ce e de neatins,

Cel ce a dorit să vadă,

Ceea ce e de nevăzut,

Eu sînt precum Ghilgameș,

Regele păgîn, ce a rămas pe veci în inimile celor

Ce au dorit să ajungă la Dumnezeu,

Cu un turn, ce nu a lăsat nici o urmă de fundament,

Eu sînt ca Ghilgameș,

Cel, ce luptă împotriva Planului Primordial

Ce a creat, legile după care vor evolua oamenii.

Eu sînt cel ce adăpostește în sine Binele și Răul,

Ce veșnic încearcă să domine, unul aspura altuia,

Răul tenebru,

Cel ce e ca o bestie sălbatică,

Închis într-o cușcă de nedistrus,

În ea e închis acest rău, în ea...

Stă, un demon care plînge...

Dar nimic nu este veșnic,

Nici eternitatea veșnicie nu are,

Și ce a fost de nedistrus, se împrăștie

Ca cenușa în a vîntului bătaie

Iar cînd el scapă, distrugînd gratiile închisorii sale,

Furia și setea sa de răzbunare

Nu vor cunoaște limite,

Și toți cei ce i-au negat existența

Vor fi distruși, de puterea haosului său interior,

Însă lumina îl subjugă din nou, rapid

Înainte ca haosul să se extindă peste tot,

Dar el va scăpa din nou,

Căci el e mai întunecat ca întunericul

Și noaptea cea de fără lună,

El e cel ce lasă în urmă, inexistență mută,

El e cel ce lasă

Doar sînge îngropat în netimpuri ce e rîvnit,

Rîvnit peste măsură,

Rîvnit ca o comoară.

Căci el e cel ce strălucește ca aurul,

Deasupra tenebrului ocean al haosului,

El e stăpînul coșmaurilor înfricoșătoare,

El e cel ce este,

El e însăși demonul

El e una cu demonul,

Iar demonul e una cu îngerul,

El e una cu mine iar eu sînt una cu el,

El e un înger iar eu sînt  un om.

Sînt un om. Un om ce de la începutul vremurilor

E sortit să fie înghițit de pămînt,

Un om, ce din prima zi e urmărit de tenebre,

Un om, ce la apusul vremurilor sale

Va fi luat de propria-i umbră întunecată, ce întreaga viață l-a urmărit

Decînd a început să calce pe acest pămînt disperat,

Iar la urmă, umbra transformîndu-se într-o siluetă

Cu măini subțiri, dar groaznice,

Cu coasa sa grea

Ne va trimite în eternitatea incognită,

Eu sînt... Eu sînt...