Lirica Pesimistului Egoist

Ce straniu

Astăzi 01.04.2016 am scris prima poezie după 2 ani.  Hm... Cred că iarăși am devenit pesimist, și totodată și egoist.

Ce straniu este să privești

Ce straniu...

Ce straniu este să trăiești,

Ce straniu este să fiu eu

Ce straniu este...

Mă uit în jur,

Privesc înapoi

Ce straniu..

Sînt printre vii 

Dar nu simt viață,

Ce straniu este

Sau eu sînt straniu?

În jur eu văd mereu doar carne,

Carne vie ce se plimbă

Învelită într-un sac de piele,

Un sac de piele și oase

Cu măini, picioare, ochi și creieri,

E carne vie, indiscutabil,

Carne vie, ce nu știe ce e viața...

Ce straniu este să trăiești,

Ce straniu este să nu-ți simți viața,

Ce straniu e să înțelegi,

Că și eu sînt carnea ce se plimbă.

Sînt o halcă ce am doar vise,

Ca toți ceilalți sînt doar o carne,

Doar pentru viermi produs finit.

Și cît de straniu aceasta este,

Să ai doar vise, doar speranțe,

Ce staniu este să nu-mi pese

Să nu-mi simt viața și voința.

Ce straniu este...

Sunt viu, ce straniu...

Și înțeleg aceasta, cu

Existența-mi ce o simt,

Dar unde-i viața?

Apare această întrebare.

Ce straniu este, poate fi...

Cu totul altfel, deaici mereu?

Hm... Sînt doar o carne, doar cu vise,

Și singur vinovat eu sunt,

Căci ispitit am fost,

M-am ispitit eu singur,

Cu o speranță fără sens, dar minunată

De care singur m-am legat.

Ce straniu este, ce ciudat

Nimic nu e așa cum mi-se pare,

Ciudat nu e omul în această lume,

Straniu-ciudat sînt eu cu adevărat.