Gânduri

VI

-sentimentul ăsta, a dispărut vreodată din inima ta?" m-a întrebat, căutându-mi privirea, niciodată nu m-am putut uita în ochii aceia ca de sticlă.

cum ar putea dispărea?

-da. i-am răspuns cu glasul ușor tremurand.
liniște.

chiar și după atâta timp.. .

îmi ridic privirea din pământ pentru o clipă. privirea lui rece și confuză mă apasa pe inimă. nici eu nu credeam ceea ce spun.

chiar credeai că acea neînțelegere mă va face să uit cu totul de tine?

-înțeleg. suspină el.

am plecat din nou capul dar el îmi atinge ușor obrazul și mă face să-l privesc din nou. știa că mint.

niciodată nu am încetat să țin la tine.

ne fixăm unul pe celalalt cu privirile și reușesc să trec de acea barieră de sticlă, reușesc să văd ceea ce gura lui nu voia să grăiască, numai din cauza orgoliului și probabil și a fricii, la fel ca mine.

am încercat, nu am putut.

cu o mișcare bruscă, îmi apuca încheietura și mă trage in brațele lui.

căldură.
mă strânge mai puternic în brațe.

afecțiune..
atingerea lui, mirosul lui, vocea lui..

iubire...
n-am mai avut senzația asta de mult.

"te iubesc." a spus atât de silențios încât am crezut că e doar imaginația mea.

acela a fost momentul când universul meu se refăcu.

momentul când am realizat că am greșit amândoi acum mult timp.

momentul când.. am înțeles că nimeni și nimic nu ne va mai despărți acum.