Gânduri

XVIII

  Sentimentul ăsta. Pornește din inima deodată si pulsează rapid prin tot corpul, în stomac, mâini, până în vârful degetelor. Simți un fel de ură amestecată cu gelozie și frica de a îl pierde și pe el, frica de a rămâne singură din nou. Repulsie, ezitare dar față de ce?
   Amorțești. Mâinile îți devin moi, te simți ca un corp nedefinit de un contur anume, ca o fantomă, simți cum ai putea cădea în genunchi din clipa în clipă.
   Stai cu genunchii la piept și-ți simți inima bătând puternic, stând atârnată pe o pânză de păianjen, o panza care reprezintă sentimentele, așa de fragilă încât s-ar putea rupe oricând. Ce se va întâmpla dacă panza se va rupe? Vei devenii o persoană rece, fără sentimente? Va fi mai bine dacă s-ar întâmpla asta?
   Nu-ți apar lacrimi în ochi deși ai vrea să plângi acum mai mult ca niciodată și poate ar fi mai ok așa. Nu poți.
   Amalgam de sentimente, se unesc toate într-unul. Într-un sentiment al cărui nume nu il știu, nu-l pot descrie mai bine decât am făcut-o anterior. Aș vrea să-i pot da un nume, poate astfel m-aș simții mai împăcată dintr-un anume motiv. Vreau să pot scăpa de sentimentul acesta care mă tot macină, de sentimentul acesta fară nume.