PREJUDECĂȚI ( I) Incompletă- PUBLICATĂ LA EDITURA BOOKZONE

Cap.5

      Din cauza idiotului a cărui nume habar n-am care e, dar stiu doar ca-mi bântuie visele și-mi tulbură somnul, am stat tot weekend-ul în casă. Dana a plecat la părinții ei, intr-un sat din apropiere, iar eu am lenevit și plictisit în pat. Sâmbătă noaptea am văzut niște faruri aprinse care îmi băteau direct în fereastră, dar nu mi-am dat seama ce mașină este, iar de ieșit afară n-am avut curaj.

      Când sunt singura, îmi închid usa atât cu cheia, cât si cu zăvorul, atât de disperată sunt. Mașina a staționat mult timp în fața porții, dar până la urmă a plecat cu scârțâit de roți.

      Probabil au fost niște îndrăgostiți, dar undeva în mintea și în sufletul meu am sperat să fie el, chiar dacă m-aș umple de nervi că mă urmărește.
La naiba, nu știu ce simt față de el, parcă ură, dar mă gândesc încontinuu la efectul pe care îl au buzele lui pe ale mele.

Ai luat-o razna de prea multa liniste!

      Programul de azi a trecut foarte repede, cu toate că e prima zi din săptămână și ies din școală disperată că trebuie să car acasă douăzeci de caiete pentru corectat. La școală n-am avut loc, a trebuit să eliberez clasa pentru copiii de după amiază, așa că vreau, nu vreau, o să le car până acasă.

      Iese în același timp și Dana din grădiniță, cu o pungă mare cu niște fișe.

     -O Doamne, cum le ducem până acasă? O sa ne rupă mâinile! încep să mă plâng la ea.

Începe să râdă și iese în mijlocul străzii.

      -Chiar crezi c-o să le car în mână? O să găsesc eu pe cineva să ne ajute, râde spre mine și așteaptă soluția salvatoare care nu întârzie să apară.

      Din deal văd o masină neagră care vine cu viteză destul de mare, facand-o pe Dana să se sperie și să se retraga mai pe margine, dar începe sa-si fluture mâna încontinuu. Când se apropie, recunosc masina și inima o ia la galop.

      -Dana, mai bine mergem pe jos, nu-i atat de mult și... încerc s-o conving până să oprească mașina.

      -Prostii, vrei să mergem trei kilometri cu greutatea asta în mână? îmi spune continuând sa-si fluture mâna si facandu-l să oprească chiar lângă noi.

      Mă uit în jos, nici nu-l pot privi, îmi simt tot sângele în obraji și picioarele tremurând.

La dracu, la dracu,la dracu! Iar o sa zica ca am urcat de buna voie in masina lui!

      -Vai, Roly ce bine că ai oprit! Nu-ti faci milă și de noi? Ne duci până acasă? începe Dana sa-i zică după ce i-a deschis portiera din dreapta.

Roly? Ce  nume e asta? De la ce vine?

      Nu stiu ce face, pentru că eu continui sa-mi privesc pantofii din picioare, dar o aud pe Dana când strigă la mine.

      -Hai, Alina! Urcă!

      Intru în spate și mirosul lui puternic de parfum îmi răsfață iar simțurile, dar continui să nu-l privesc de a naibii ce sunt.
Îmi așez cu greu punga cu caietele,  pe banchetă, unde se află o cutie cu multe dosare așezate frumos și o servietă neagră.

      -Și....gata munca, frumoaselor? îi aud vocea, ridic privirea și dau de a lui în oglinda retrovizoare.

      Are un zâmbet frumos pe buze și arată superb, intr-un costum bleumaren închis, cu o cămașă albă, fără cravată.