PREJUDECĂȚI ( I) Incompletă- PUBLICATĂ LA EDITURA BOOKZONE

Cap. 16

      La naiba, n-am dormit toată noaptea! N-am crezut că voi fi atât de afectată, de plecarea lui, mai ales că s-a supărat pe mine.

      Nu l-am văzut de aseară si ziua de lucru a trecut atât de greu, încât am avut impresia că mi-a stat ceasul. Dar acum, îi las pe copii să meargă la ora de sport, îmi iau geanta si plec spre magazin. 

      -Esti pregătită pentru sâmbătă? o aud pe Mirela, în spatele meu.

      -Da, sunt! Tu?  întreb plictisită.

      -Da, esti norocoasă că ai tras la sorți femeile, îmi spune zâmbind.

      Am făcut două grupe, de câte cincisprezece oameni  si ne-am hotărât sa-i împărțim în femei si bărbați, apoi am tras la sorți să vedem cu ce grupă vom lucra, cele două zile pe săptămână. Eu am nimerit grupa de femei, având vârste curinse între cincisprezece si patruzeci si cinci de ani si voi lucra prima lună cu ele, apoi voi schimba cu Mirela si voi prelua grupa de bărbați.

      -Vedem sâmbătă cum o sa fie! îi răspund si îmi iau rămas bun de la ea, continuandu-mi drumul spre magazin.

      Cumpăr niste fructe si mezeluri, de care m-a rugat nea Nelu, restul având el în grădina si merg spre casă, fără chef. Mă gândesc, că ajung iar între patru pereți si o să mă simt singură, o sa-i simt lipsa.

Daca n-o sa mai vina? Ce naiba m-a mancat si pe mine in fund sa-l enervez?

      După câteva ore de frământări, în care am privit cadoul de la el, îmi iau telefonul si plec spre centrul satului, fiind atentă să văd, unde îmi arată că am semnal. Astfel, ajung în fața barului si îl apelez, cu toate că mi s-a pus un nod în gât, iar mâna mi-a transpirat pe telefon.  

      -Bună! îi spun ușor, când îmi răspunde.

      Face o scurtă pauză, în care îi aud respirația si un oftat usor, iar vocea i-o simt joasă si usor răgușită.

      -Bună! 

      -Aaaa...te-am sunat sa-ti spun că ... că ... îmi pare rau si...  încep cu greu sa-mi cer iertare, dar mă întrerupe.

      -De unde suni? 

      -Din centru, de lângă bar, îi răspund scurt.

      -Ce? Esti singură? se răstește la mine.

      -Da. De ce? 

      -De ce mama dracului umbli singură,  prin sat, la ora asta? Tu stii cât e ora?  ridică tonul, din ce în ce mai mult.

Ah , ce ma enerveaza! Cine naiba se crede si asta?

      -Auzi, dobitocule! Este ora opt seara si dacă vreau să umblu singură o fac, dacă îți păsa atât de mult de mine, nu mă lasai singură! La naiba, acum regret că te-am sunat! tip si eu la el.

      -Stai pe loc, pentru ca vine Cristi sa te duca acasa,  continua sa se rasteasca la mine, de parca as fi copilul lui.

      -Ce? Du-te dracului, Roly! Mie nu-mi dai ordine! spun si inchid telefonul nervoasa.

      Deja am luat-o pe marginea drumului spre casa, tremurand de nervi.

 Cine se crede el, tata sau stapanul meu? Are impresia ca am iesit la agatat?

      Intr-adevar e cam tarziu, iar oamenii au intrat in casa, imediat cum s-a inserat si pe drum nu vezi pe nimeni, doar cate o masina ratacita din cand in cand.