Mai intai, prinde-ma!

Mai intai, prinde-ma cap.9

Acest capitol il dedic unei prietene dragi, cadou intarziat de ziua ei, GabrielaIon ! La multi ani, iubito!

In capatul scarilor, eleganta si superba ca intodeauna, Gabriella isi tuguie buzele frumos curbate intr-un zambet ironic, in timp ce ma studiaza de sus pana jos. Ochii ii zabovesc mai mult pe sosetele caraghioase cu care sunt incaltata si imi trebuie un adevarat efort de vointa sa nu imi chircesc degetele de la picioare.
-Iesi afara din casa mea! repet calma.
-Nu cred! susura ea. Nu e casa ta! E a lui Sebastian.
Spre cinstea lui, acesta nu spune nimic si doar asista impasibil la discutia noastra. Si bine face!
Imi arcuiesc ironic o spranceana si in timp ce cobor atenta scarile, spun:
-Stiu, nici mie nu imi vine inca sa cred dar, e casa mea! Si dupa ce o sa-i fac vant fundului tau frumos afara, nu o sa mai am nici un dubiu.
-Cum indraznesti! maraie ea. Vin in casa asta de ani buni, sunt cea mai buna prietena a Antoniei, a lui Sebastian..
-Asa am crezut si eu! se aude o voce taioasa inainte ca vipera sa-si picure veninul pana la capat.
O fata un pic mai mare decat mine iese dintr-o incapere si nu pot, sa nu-i admir frumusetea. Putin mai inalta, supla, cu un par de culoarea castanelor, Antonia poseda fermecatorii ochi verzi ai fratelui ei, asemanarea dintre ei fiind izbitoare.
-Gabriella?!
Nu e un salut, e mai mult o intrebare si nemultumirea ce i se citeste in voce o deruteaza pe prietena ei.
-Antonia! Spunei cumnatei tale ca sunt prietena ta si...
-Repet, spune aceasta glacial, asa am crezut si eu, Gabriella! Ce naiba cauti aici?
-Dar suntem prieteni! striga aceasta.
-Prietenii se respecta intre ei! Si venind aici, stiai foarte bine ce se intampla! Nu pacalesti pe nimeni! Ai vrut sa creezi discutii intre fratele meu si sotia lui care, iti convine sau nu, e stapana casei! Te-ai pus singura intr-o situatie penibila si nu numai!
Vocea Antoniei nu se ridica nici macar cu o octava dar taie in carne vie si aproape, aproape imi este mila de Gabriella, dar numai pana cand aceasta se uita cu o expresie rugatoare spre Sebestian si spune plangaret:
-Sebastian...
-Imi pare rau, scumpo! Noi doi am avut o intelegere, intelegere pe care tu ai incalcat-o acum! spune acesta pe un ton plat.
Nu stiu ce intelegere au facut dar modul in care i-a spus scumpo e mult prea dureros si numai ambitia de a nu ma arata infranta, ma mai tine aici. Foamea mi-a disparut ca prin farmec si tot ce imi doresc e un loc in care sa ma ascund si sa tip pana raman fara voce.
- Domnisoara Gabriella! spune Rosa incantata cand apare cine stiu unde. Ramaneti la cina?
-Domnisoara tocmai pleca! spun taios.Te rog sa conduci pana la usa si sa te asiguri ca nu se mai intoarce!
Icnetul surprins al menajerei ma lasa rece si o avertizez din priviri ca m-am saturat de cacaturi pe ziua de azi si ar fi intelept sa-si tina gura.
Gabriella se rasuceste pe tocurile imposibil de inalte si privirea lunga pe care mi-o arunca spune multe. Razboiul de acum incepe si faptul ca am castigat o batalie, nu face neaparat, din mine, invingatoarea! Si teama mi-e...ca are dreptate!
Bratul cu care Sebastian ma inconjoara si ma ajuta sa cobor treptele in siguranta, nu mai e asa cum l-am simtit la inceputul serii, un sprijin. E doar un gest de convenienta si pentru prima data, ma simt o povara, o intrusa in casa lui.
Zambetul sincer si imbratisarea calda a Antoniei e singurul baraj in calea lacrimilor ce stau sa erupa si blestem a nu stiu cata oara, nenorocitii de hormoni care mi-au bagat de-a dreptul o stropitoare sub pleoape.
- Bine ai venit, draga mea! ma intampina ea. Ma bucur ca fratele meu mi-a adus o sora si inca una frumoasa! spune ea.
-Multumesc! soptesc in bratele ei.
-Oricand! imi face ea cu ochiul. Mi-e foame! spune apoi tare si ma taraste spre masa care ne asteapta frumos aranjata. Avem friptura speciala a Rosei si binenteles, minunatia aia de prajitura cu ciocolata dupa care eu sunt moarta! Si nu m-ar deranja sa incepem cu ea!
Chicotitul care imi scapa este insa taiat brusc de vocea aspra a lui Sebastian care exclama:
-Antonia! Termina cu prostiile si nu-i mai da idei! Arata mai mult a refugiat decat a femeie insarcinata!
Un cor de maraieli explodeaza din pieptul meu si al Antoniei, si nu ma pot abtine sa nu comentez:
-Taci din gura, arogantule! Am timp sa ma fac cat o vaca si nu sunt inconstienta, sa pun sanatatea mea si a copilului in pericol!
Rosa se materializeaza aproape ca un vampir si este urmata de doua fete, amandoua incarcate cu niste platouri uriase. Friptura cu crusta aurie arata atat de apetisant incat imi lasa gura apa si o foame subita imi mistuie stomacul gol. Cartofii frantuzesti sunt fierbinti si miros dumnezeieste! Un platou mic este asezat langa mine si aproape imi inghit limba de indignare cand scorpia ranjeste spre mine:
-Aceasta e cina dumneavoastra conform regimului prescris de medic!
Sa-mi trag una! Daca femeia asta crede ca las friptura pentru un peste si boscheti de broccoli...ori e nebuna, ori nu ma cunoaste! Posibil amandoua!
Ma priveste sfidator, asteptand parca sa o contrazic si in ciuda caracterului meu usor inflamabil, aleg sa nu-i fac jocul! Tocmai as infirma ceea ce am spus mai devreme, ca nu sunt inconstienta si ce nu stie ea, nu sunt nici proasta! Prefer sa o privesc impasibila cum iese si apoi in farfuriile celorlalti.
-Pofta buna! spune Sebastian
Mda, o avea el pofta cu ce are in farfurie, a mea arata jalnic! Imi plac legumele dar pe toti dracii, nu sunt capra si verziturile alea imi intorc stomacul pe dos!
-Dupa cum arati mai ai putin si versi! chicoteste Antonia.
-Si tu ai arata la fel cu asa ceva in farfurie! bomban nemultumita. O sa mor naibi de foame!
Privesc invidioasa farfuria lui Sebastian si inghit in sec la bucatelele de carne, taiate cu precizie in marimi egale, crocante la suprafata si suculente la interior. O idee mareata ma strabate si nu pot sa imi abtin ranjetul. Nici moarta nu merg nemancata la culcare!
-Sebastian, impinge-ti farfuria spre mine si tu stai cu ochii pe usa! o atentionez pe Antonia. Nu vreau sa o supar din prima zi pe Irma Grese!
Un hohot salbatec de ras il zguduie pe Sebastian si avand gura plina, fraierul se ineaca. Sar prima din scaun si incep sa-l bat sanatos pe spate, chiar un pic prea sanatos in timp ce marai:
-Las-o dracu de treaba! Nici macar nu s-a uscat cerneala pe certificatul de casatorie si tu vrei sa ma faci vaduva?
-Gata! Gata, micuto! chicoteste el. Mi-ai dezlipit plamanii!
Imi prinde mainile si icnesc surprinsa cand imi depune un sarut umed in podul palmei, facandu-mi apoi jucaus cu ochiul. Nenorocitul stie cum sa ma joace pe degete!
-Pentru o persoana asa mititica...ai o palma a naibi de grea! spune apoi el.
-Cine dracu e Irma Grese? pufneste nedumerita Antonia.
Aluzia la cel mai feroce gardian nazist dintre femei ne face sa bufnim din nou in ras si in sinea mea nu pot fi ipocrita, Sebastian nu e doar frumos, sexy si bogat, e destept si in mod sigur, citit!
-Irma Grese a fost..
-Gura! i-o tai eu. Macar Antonia sa fie de partea mea!
Cea in cauza mijeste amenintator ochii si spune:
-Daca nu imi spune unul dintre voi...
-Bine! Bine! Iti spun eu dar promiti sa nu te superi! exclam. Si mananci o portie din farfuria mea! plusez eu. Ultima data cand am mancat porcaria asta, am primit zece dolari!
Modul in care bunicul ne mituia, atat pe mine cat si pe Claire, sa ne mancam legumele, e o amintire pe cat de frumoasa, pe atat de dureroasa. Mai ales acum! Doamne, cata nevoie am de el! Cat imi este de dor!
- Daca iti dau dublu, le mananci ? glumeste Sebastian.
Intrebarea indrazneata e lucrul de care am nevoie sa imping lacrimile ce stau sa tasneasca si sa nu ma transform intr-o stropitoare. Asa ca adopt un ton rautacios si spun cu ochii mijiti:
-Sebastian...aveam doar treisprezece ani si facusem o pasiune nebuna pentru o pereche de bocanci! As fi mancat si rame sa mi-i pot cumpara!
- De ce trebuia sa-i cumperi tu? intreaba uimita Antonia. Doar bunicul, unchiul sau matusa ta...aveau bani, nu?!
- Binenteles, doar ca...era genul de magazin unde matusa mea nu ar fi intrat nici sa se adaposteasca daca venea Potopul! Lucrurile de acolo erau, citez: complet inacceptabile pentru o tanara de conditia mea! Asa ca mi-a facut o contraoferta! O pereche de botine Jimmy Choo, mult mai potrivite clasei sociale din care faceam parte.
- Sper ca nu le-ai refuzat! sare Antonia.
-Doar nu eram fraiera! Deja vizualizam toate toalele pe care mi le puteam lua...la schimbul lor. Si cred ca asta s-a vazut clar si pe fata mea! spun sec. Imediat matusa a spus...mai bine, nu...si s-a oferit sa-mi dea restul de bani care imi trebuia, sa-mi cumpar bocancii.
- Daca nu sunt prea curioasa, spune Antonia printre chicoteli, ce haine iti doreai in locul minunatiilor alora? La dracu, Jimmy Choo e un zeu al pantofilor!
-O geaca de piele cam zdrentuita dar plina de capse, niste blugi in care mi se vedea fundul si...
Nu pot sa mai continui pentru ca hohotele celor doi ma acopera cu totul si impinsa de un dracusor, imi schimb farfuria cu a lui Sebastian, ranjind:
- Daca tot te-am amuzat, mananca tu...chestia asta si imi dai, si cei douazeci de dolari promisi! Dar fa-o pana nu apare fraulein Grese!
-Iti dau orice doresti, iubito! spune bland. Orice!
La dracu! De ce trebuia sa-mi spuna asa, acum?! Zambetul larg pe care il aveam moare subit si o liniste asurzitoare se lasa intre noi. M-as fi facut pres daca imi vorbea asa cand m-a scos din casa unchiului meu, daca nu m-ar fi exilat in alt dormitor! Si o stie si el! Eram dispusa sa fac compromisuri dar acum as parea slaba, patetica si usor de calcat in picioare! Chiar daca il iubesc pe nenorocit, un rest de mandrie tot mi-a ramas!
-Si tot nu mi-ati spus cine e Irma Grese, incearca Antonia sa rupa momentul stanjenitor.
Ma agat de sansa oferita si spun usor amuzata:
- Iti spun dar cu o conditie! Sa nu ma parasti Rosei!
-Promit!
- Irma Grese a fost cea mai afurisita femeie gardian din cel de-al doilea Razboi Mondial!
- Frate, sa nu auda Rosa! glumeste ea. O sa mananci doar rahaturi degresate si iarba!
Restul cinei ni-l petrecem intr-o atmosfera relaxanta si imi doresc din tot sufletul sa nu se termine prea curand. Gandul ca voi face o noapte alba, ca in curand toti vor sti slabiciunea mea, ma deprima. Ar fi suficient sa spun doar trei cuvinte si sunt sigura ca Sebastian nu m-ar refuza dar mai bine mor de epuizare decat sa deschid gura. Mandria unui Castillo nici nu se compara cu incapatanarea din ramura mea irlandeza.
- Mi-a facut placere sa te cunosc si ma bucur ca fratele meu a fost suficient de istet, sa nu te scape! Presimt ca noi doua vom fi prietene bune! imi sopteste Antonia la plecare.
Inapoi in camera mea, incerc sa-mi analizez optiunile. O baie fierbinte si prelungita nu este foarte indicata dar o s-o incerc totusi, sa-mi schimb culoarea unghiilor de la picioare iese din discutie, numaratul oilor nu dat niciodata rezultate asa ca...nici nu ma mai obosesc...Hai sa incep cu baia!