Voltaria

Sentimente complicate

Maya perspectivă

Când am ajuns în oraș am devenit mai calmi și relaxați din cauza protecției pe care vrăjitori au pus-o de la începutul timpurilor.

Acum trebuia să ajungem într-un spital pentru al ajuta pe Nathan și apoi urma să îl ducem pe Lucas acasă.

Am mers liniștiți fără motor fiindcă nu aveam voie cu vehicule terestre, în centru folosindu-se doar mașini zburătoare sau cum le zic voltarieni VEZ (vehicule extraordinare zburătoare ).

Știu un nume nașpa, dar nu aveam ce facem nu suntem buni la denumiri.

-Și ce facem? Mergem așa ca tăntălăi pe aici? spune Lucas enervat.

Se pare că pe el nu-l afecta așa de mult vraja.

-Megem la spital, iar după tu te duci acasă. spun privind drept în față.

-Stai asta vrei? Ca eu să plec? spune punându-se în fața mea.

-Da. spun simplu.

Acesta a tăcut și nu a mai spus nimic tot drumul, mormăind într-una ceva indescifrabil.

În final am ajuns la spital unde Nathan a fost dus de urgență la refacere. Unde o să scoată tot ADN-ul de vampir din el.

Eu rămânând singură cu idiotul idioților.

-Dacă vroiai să scapi de mine de ce mi-ai mai răspuns la sărut și mi-ai dat speranțe. spune el privind în jos.

-Fiindcă instinctul așa îmi spunea și l-am ascultat. spun stând dreaptă și impunătoare exact cum făceam de fiecare dată când veneam la spital.

Acesta se ridică ieșindu-și din firea lui calmă și începând să tremure, semn că urma să se transforme de nervi.

-Nu trebuia să îmi dai speranțe ok. Puteai să îmi spui că nu mă vrei ca pereche și aia era bine! spune țipând.

-Asistentă. spun eu panicată, părul meu devenind mov.

-Sunt bine! Nu tre să chemi o idioată de asistentă, bine. spune punându-i mâna la gura. Doar atât vreau să știu. Mă accepți sau nu?!? spune lăsându-mi gura liberă.

-Nu nu te accept! spun eu sigură pe mine. Nu aș accepta un animal ca tine. spun și acum regret acele cuvinte.

Inima îmi bătea foarte tare și îl priveam fix în ochi devenind și eu nervoasă, dar sentimentul se schimbă când i-am văzut ochi îndurerați. Acesta căzu în genunchi ținându-se de inimă.

-Lucas! Lucas! îl strig când acesta leșină în fața mea. Asistentă. țip speriată zguduindu-l.

*****

Acesta fuse dus într-o cameră fiind conectat la diferite aparate. Se pare că ce îi spusesem era foarte grav. Fiindcă lupi nu pot trăi fără suflete pereche, iar lupul lui poate muri. Și dacă mai trăiește după ar fi un mare miracol.

Eram în sala de așteptare plângând sin cauza faptului că ar fi putut muri din cauza mea. Doctorul venise la mine de 5 minute spunându-mi că se trezise și că pot să îl văd, dar nu prea puteam să îl mai văd mai ales după ce i-am spus.