P R O L O G

11.1K 375 11
                                    


-Nura, coboară. Dominic trebuie să apară din clipă în clipă.

-Vin acum!

Trecuse mult timp de când mama nu se aranjase așa. Era frumoasa, și emoționată pentru că azi trebuia să mi-l prezinte pe tipul cu care ieșea.

Mama a fugit spre ușă de îndată ce soneria s-a făcut auzită. Am urmat-o până la intrare și am fost șocată să o văd sărutându-se cu acel bărbat precum o adolescentă.

-Nura, acesta este iubitul meu, Dominic.

Ea era clar emoționată și de asemenea părea îndrăgostită de el.

-Simon Dominic, îmi pare bine să te întâlnesc în sfârșit. Ești frumoasa așa cum mama ta mi-a povestit.

Am întins mâna spre a lui pentru că o ținea suspendată de ceva timp. Era intimidant. Mă făcea să mă simt un nimic.

-Eu sunt Kim Nura.




Iubitul mamei mele; Simon DominicUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum