Păpușă secundară

6

Am urcat în Range Roverul lui negru și am așteptat să pornească mașina. De ce nu o pornea? M-am uitat la el, avea in mână o eșarfă.

-Nici să nu te gandești! Am zis ferm, cine știe ce avea de gând să facă? Dacă o să mă răpești și o să mă duci acum în locul în care voi fi chinuită și bătută și alte lucruri îngrozitoare, am adăugat.

Justin a început să râdă.

-Cred că este un singur mod de a afla, a raspuns aplicând un zâmbet malefic pe față.

Am cedat în cele din urmă și mi-a legat eșarfa în jurul ochilor, apoi am auzit cum a pornit mașina. Mi-am întors instinctiv capul spre geam, în mod normal privesc pe fereastra mașinii în timpul drumului, fie el si unul scurt pe care l-am mai parcurs de nenumarate ori, însă acum era diferit căci nu vedeam absolut nimic. Oricum degeaba aș fi protestat, așa că m-am lăsat dusă de val. Am simtit o mână rece atingându-mi-o pe a mea și retrăgându-se la fel de repede, e clar că nu asta fusese intenția mânii sale.Însă pentru o secundă am simțit ceva neobișnuit in stomac. Voiam să simt din nou acel lucru care se mișca rapid în stomacelul meu, care era mare de fapt. Dar îmi place să diminutivez orice cuvințel.

-De ce este totul atât de enigmatic?Am întrebat curioasă fiind din fire.

-Unde ar mai fi distracția dacă nu ar exista misterul? M-a întrebat acesta.

Și am stat puțin, bine, puțin mai mult să-i analizez fraza și am ajuns la inevitabila concluzie ca avea dreptate. Adică misterul face totul mai amuzant, mai incitant , mai distractiv. În restul călătoriei nu am mai scos niciun sunet însă nu am simțit nicio tensiune între noi în tot acest timp, simțeam că pot sta cu el ore întregi fără să zică unul dintre noi ceva și nu ar fi nimic stânjenitor în asta.

-Am ajuns! Se aude vocea entuziasmată a lui Dallas.

-Îmi poți dezlega materialul acesta de la ochi? Îl întreb încercând să par drăguță.

-Nu, răspunde el mai puțin drăguț decât întrebarea ce i-a fost adresată.

Orice protest era de prisos, așa că am așteptat ca el să mă conducă în locul lui secret.Am auzit ușa de lângă mine deschizându-se imediat după ce a lui se închisese evident. O mână a luat-o pe a mea și odată cu ea m-am ridicat și eu de pe locul meu confortabil.Acel sentiment din stomac a reapărut, devenea deja enervant. Însă nu am mers foarte mult până când acesta mi-a dat drumul la mână și mi-a dezlegat ușor eșarfa de la ochi.Am rămas cu gura căscată pentru câteva minute bune. Era un peisaj mirific, iar eu aveam onoarea de a-l admira în toată splendoarea sa. O cascadă micuță se vărsa într-un râu albastru cuceritor, toate acestea sub ochii soarelui care făcea totul să strălucească. Copacii erau înfloriți și mirosea a flori pretutindeni.

-Michels, te-am lăsat fără cuvinte?Se aude vocea lui Justin pe fundal.

Am mai stat puțin pentru a analiza ce auzisem și pentru a procesa respectiv a gândi un răspuns inteligent.

-Niciodata,i-am răspuns.

Da, ăsta a fost cel mai inteligent lucru care mi-a venit în gură în acel moment, în ciuda tuturor minunățiilor din jurul meu ce-mi stârneau imaginația.Nu știam ce să mai spun, eram captată de tot ce se afla în jurul meu.Justin s-a apropiat de mine și a început să vorbească.

-Am găsit locul acesta acum câteva zile și m-am gândit că tu ai fi singura persoana care ar putea admira acest loc cum se cuvine, a spus el zâmbind însă menținând privirea dreaptă.

Mi-am întors fața către el și nu știam ce să spun, m-a lăsat fără cuvinte, e a doua oară când face asta, speram să nu devină un obicei.

-Multumesc, Justin, am spus privindu-l.

Acesta a tresărit la auzul vorbelor mele, nu înțelegeam însă de ce. Era doar un mulțumesc până la urmă.

-Ce s-a întamplat?L-am întrebat când am văzut că și-a întors privirea către mine, ochii săi luceau , iar buzele sale erau arcuite vibrânde.

-Ni-nimic, s-a bâlbâit el.

Știam că era ceva , dar nu am mai insistat.M-am apropiat de lac și m-am așezat la baza acestuia, intinzând mâna spre el.I-am simțit prezența lui Justin ce s-a așezat lângă mine.

-Cum ai găsit locul acesta? L-am întrebat menținând privirea către minunata cascadă.

-Îmi place să mă plimb cu masina prin împrejurimile orașului.Îmi amintește câte locuri frumoase mai am de vizitat.

-Nu știm nici cinci la sută din întreaga planetă și poti realiza asta când vezi că nici propriul oraș nu-l știi sau împrejurimile sale, am spus.

Nu înțelegeam cum o persoană ca el poate fi atât de complexă, atât de sensibilă și totuși să pară atât de puternică.Telefonul lui Justin a început să vibreze. Inițial acesta l-a ignorat însă persoana de la capătul celălalt insista, așa că în cele din urmă a răspuns.

-Da?S-a auzit vocea nervoasă a lui Dallas.

Vocea de la capătul celălalt continua să vorbească, Justin s-a ridicat de lângă mine și s-a îndepărtat rapid. Nu i-am acordat prea multa importanță, pentru că era probabil o discuție privată. M-am ridicat la rândul meu și am privit ceasul, era deja târziu, trebuia să plecăm la petrecere. M-am dus către mașină și am realizat că Justin era deja acolo gesticulând cu mâna sa liberă. M-a amuzat puțin însă din nou mi-am focusat atenția către alte lucruri, în acest moment mașina lui. Am deschis portiera din stânga și m-am urcat rapid ignorând vocea nervoasă din fundal. Așteptând venirea lui Justin m-am decis să deschid muzica. Am dat drumul aparatului și imediat mașina s-a umplut de muzica comercială obișnuită. Recunosc că nu mă așteptam la un Beethoven, dar totuși. Nu, chiar mă așteptam la Beethoven, nu știu de ce. Nu mi se părea o persoană care ar asculta muzică comercială obișnuită și obosită. Toate gândurile mi-au fost brusc întrerupte de deschiderea portierei din partea șoferului.

-Scuze, l-am auzit pe Justin murmurând încă nervos.

Nu l-am întrebat ce s-a întâmplat, pentru că la cât de nervos era , poate-mi trăgea și una. Am așteptat să se calmeze și atunci am spus:

-Ce s-a întamplat?

-Nimic, mi-a tăiat-o el.

Mă gândeam din nou să nu insist, pentru că nu era treaba mea, dar până la urmă acest băiat va fi iubitul meu , unul fals din puctul meu de vedere, dar totuși trebuie să știu și eu ce-l poate enerva așa.

-Ce s-a întâmplat? L-am mai întrebat o dată, ignorând nervii săi ce apăreau iar.