- Sper că realizezi că mergem la genul de concert post-grunge, rock. Majoritatea or să poarte jeanşi şi tricouri, hai şi poate nişte piele pe ici, pe colo, i-am comentat lui Abby, când am văzut-o într-o rochie mulată, neagră din voal georgette. Avea breteluţe subţiri, era asimetrică la poale, dantelată la spate. Ȋşi desfăcuse părul castaniu din coada de cal şi acum îi acoperea umerii.
- La majoritatea întâlnirilor ca lumea ajungi în piele până la urmă, a răspuns cu un zâmbet viclean, plimbându-şi privirea spre jeanşii mei negri şi maioul roşu.
Am râs, privind cum se aşterne noaptea asupra oraşului. Abby mi-era cea mai dragă prietenă de câţiva ani, ştia absolut totul despre mine şi, când nu ieşeam împreună, aveam grijă să ne scriem una alteia. Era cu un cap mai înaltă decât mine, eu fiind un ştrumf de 1,60. Avea ochii mari şi căprui, buze groase şi un păr drep ce-mi stârnea invidia în permanenţă. Reuşise să mă convingă să o însoţesc la concertul unei prietene de-a ei.
M-a luat de mână şi m-a condus pe cealaltă parte a străzii. Am încercat să mai protestez în ultima clipă, dar nu prea îi mai puteam aduce argumente.
Era cald, clubul era înţesat de trupuri iar muzica făcea podeaua să tresară. Picioarele au început să mi se mişte pe muzică în timp ce Abby plătea la intrare şi mă conducea la o masă mai retrasă, de vreo patru persoane. Ȋncă nu urcase nimeni pe scenă, atmosfera era exact ca într-un club obişnuit şi am tresărit când am realizat că pe masa noastră şi-au făcut apariţia două margarita.
- Nu vreau să beau în noaptea asta, i-am spus, amintindu-mi cât de aiurea fac sub influenţa alcoolului.
A făcut ochii mari la mine, de parcă tocmai aş fi afirmat că am să mă opresc din respirat.
- Arina, cred că glumeşti. Tocmai te-ai mutat la sora ta, nu-i vei mai avea pe ai tăi pe cap, nu ai oră de ajuns acasă, nu depinzi de nici un tren. Şi am eu grijă de tine dacă bei prea mult. Pe bune. Nu mori de la un pahar.
Fără chef, mi-am trecut limba pe buza paharului, iar asta mi-a declanşat pofta de a gusta. Ȋn ciuda voinţei mele, am cedat şi am luat o sorbitură. Ȋn cele din urmă, amândouă terminasem de băut câte două de fiecare, iar eu nu ameţisem. Nu simţeam că îmi pierdusem controlul şi ştiam că pot fi stăpână pe situaţie până ajung să îmi revin.
Ȋntre timp, clubul se mai golise. Ȋn jur erau oameni cu câte o halbă de bere în mână, vorbind accentuat şi râzând zgomotos. Muzica s-a oprit brusc în momentul în care o tipă cu părul blond ca razele soarelui a urcat pe scenă. Purta un maiou negru larg, acoperit de o geacă de piele, blugi scurţi şi o pereche neagră de botine. Mi-am dres glasul uimită.
- Ce? Ȋţi place? mă întrebă Abby, râzând.
- Dacă îmi place? Oficial venerez pământul pe care calcă tipa asta. Dacă ar vrea să mă ducă departe şi să facă din mine sclava el sexuală, aş accepta fără să mă gândesc de două ori.
Abby mi-a gâdilat urechile cu râsul ei, făcându-mă să mă destind. Era obişnuită cu ieşirile mele, deşi niciodată nu am putut să recunosc în faţa oricui altcuiva faptul că sunt bisexuală. Ea avea 17 ani, eu aveam 16 şi de când suntem prietene, vieţile noastre s-au schimbat radical.
Mi-am concentrat brusc atenţia asupra scenei în momentul în care am recunoscut melodia Victory de la The Pretty Reckless şi aş fi putut jura că mi-am dat drumul atunci când blonda a început să cânte. Toţi am izbucnit în urale aşa cum cerea situaţia la apariţia ei. Eu şi Abby puteam privi toţi membrii trupei, din locul în care eram aşezate. Dar ne-am ridicat, ne-am făcut loc prin mulţime până în faţa scenei şi am început să cântăm odată cu ei. Eram înferbântată şi asudată şi mai executasem un mojito. Melodia se încheiase, iar noi râdeam cu respiraţia întretăiată. Berea curgea într-una şi, deşi era probabil cea mai mare prostie pe care o puteam face continuând să beau, depăşisem punctul în care mă mai puteam opri îndemnată de raţiune. Ȋn plus, erau deja prea multe lucruri de care trebuia să mă preocup. Ca, de exemplu, evitarea contactului vizual cu până acum incredibila vocalistă, sau capul lui Abby odihnit precar pe umărul meu stâng.
Eu intrasem într-un soi de tunel pe care îl atrage deseori după sine alcoolul, şi eram aşa de preocupată de propriul bâzâit din cap şi de senzaţiile învolburate, încât conversaţiile şi zgomotele din jurul meu s-au redus la un zumzăit nedesluşit, iar feţele şi culorile s-au estompat într-un fundal irelevant, fără nici o legătură cu existenţa mea. Singurul lucru de care mai eram conştientă era faptul că o tipă superbă se afla chiar în faţa mea şi cânta melodiile trupei mele preferate.
Aveam ochii închişi şi mă legănam pe un ritm imaginar când Abby a apărut în faţa mea şi mi-a atins uşor umărul.
- Vreau să cunoşti pe cineva, mi-a spus, zâmbind. Mă uitam confuză la scenă, realizând că nu mai era nimeni acolo iar eu dansam în gol. Ȋntorcându-mi privirea spre Abby, am văzut în stânga ei persoana ce aş fi putut jura că acum câteva minute stătea la câţiva cm deasupra mea. Şi-a aţintit ochii de un albastru pur asupra mea.
- Hei, sunt Gabrielle. Sper că ţi-a plăcut spectacolul.
Mi s-au înmuiat picioarele. Eram la concertul prietenei lui Abby. Prietena lui Abby era tipa de pe şcenă. Gabrielle.
Pentru câteva secunde uitasem cum se articulează cuvintele. Mi-am strâns pleoapele, încercând să mă înviorez.
- Arina. Da, mi-a plăcut tare mult. The Pretty Reckless e trupa mea preferată.
- Şi a mea, după câte îţi poţi da seama, a râs. Aş deveni lesbiană pentru Taylor Momsen.
Been there, done that.
Un tip înalt i-a cuprins talia de la spate şi a sărutat-o pe obraz. Era unul din chitariştii trupei, înalt, şaten, cu ochii înguşti şi verzi.
- Iubito, trebuie să mergem. Shay ne aşteaptă în Centru.
Gabrielle a privit podeaua, aprobându-l.
- Uite, eu trebuie să plec. Dar haideţi să ieşim mâine la o cafea, vorbim mai multe despre TPR. Abby, sună-mă.
M-a privit câteva secunde, zâmbind.
- Mi-a părut bine. Ne vedem mâine!
Şi a fugit spre o altă ieşire din club. Eu şi Abby ne-am luat lucrurile de pe bar şi ne-am îndreptat spre casă. Mi-am aprins o ţigară înainte să ajungem, înviorată de frigul nopţii şi de vocea prietenei mele.
- A fost genial. Nu-i aşa că ţi-a plăcut? Chiar a fost. Ar trebui să ieşim mai des. Ȋncearcă să nu suflii cancerul ăla spre mine, bine?
- Iartă-mă, nu sunt chiar în apele mele, m-am scuzat, stingând ţigara. Ne vedem mâine, da? i-am spus, îmbrăţişând-o şi intrând la metrou.
Cu o stradă înainte să ajung la destinaţie, realizasem că ceva se schimbă. Nu ştiam ce, de ce, în ce fel, dar simţeam schimbarea împungându-mi coastele. Am intrat în bloc, sperând ca Blair să fi adormit deja. Mi-am şutit gândurile negre la coşul de gunoi.
