Dragoste Criminala [Harley Quinn x Joker| Fan Fiction]

D

În această dimineață mohorâtă soarele se ascunse printre norii plumburii, razele acestuia fiind eclipsate de o pelerină cenușie, anunțând o vreme rea. Vântul bătea cu putere, făcând copacii să se unduiască într-un ritm ușor alert. Ploaia începu să cadă pe străzile Gotham-ului, picături mărunte prelingându-se pe ferestrele blocurilor, caselor și turnurilor. Însoțită de ploaie, sosi un tunet ce reuși să mă trezească, înaintea ceasului ce indică ora 07:00. Mă indrept cu pași calculati spre ferestrele rabatate.

În timp ce arunc o privire spre străzile unde își făceau apariția câte o mașină ce gonea spre destinațiile dorite, observ cum oamenii aleargă pe străzi cu umbrelele în mână și cu un pahar de la Starbucks în cealaltă. Între timp, ploaia se întețise. Era o zi numai bună de mers la serviciu. După ce mă mai uit pe fereastră, m-am dus să-mi fac rutina zilnică. Mă uitam in oglindă la reflexia mea, ce înfațișa o femeie cu o claie ciufulită de păr auriu, ochii albastrii, iar sub aceștia, două semilune proeminente, dacă ochelarii nu ar fi acoperit acest defect.Îmi ridic mâna în care ţineam peria, trecând-o prin păr, încercând fără succes să-mi îmblânzesc firele rebele. După alte încercări nereuşite, mi-am prins părul într-un coc simplu, lăsând două şuviţe răzleţe să atârne pe lângă faţă. După ce mă spăl pe dinţi, merg să mă îmbrac.

― Ce ţinută ar trebui să aleg pentru o vreme ploioasă? mă întrebam, cu voce tare.

Până la urmă cedez şi-mi iau o bluziţă roşie cu un decolteu nu prea adânc, astfel încât bustul nu-mi iese în evidenţă. Mi-am tras o fustă maro, puţin cam scurtă, apoi m-am încălţat în balerini negrii, simpli. Mi-am luat paltonul, umbrela şi cheile, fugind în grabă. Când ies din casă, observ cum vremea rămăsese la fel de ploioasă. Nu mai aveam timp să merg pe jos. Nu voiam să întârzii din prima zi. Mă îndrept spre bordură, încercând să chem un taxi. Aştept câteva secunde, până când veni un taxi, inscripţionat cu marca, indicativul şi alte bazaconii. Intru cât de repede pot, evitând să mă ud.

― La Azilul Arkham, pronto! i-am spus şoferului care mă privea nedumerit.

***

Mă uit pe fereastra taxiului, plictisită. Ploaia aducea cu ea o senzaţie de tristeţe şi plictiseală. Maşinile trec fulgerător pe lângă taxiul în care mă aflăm. Peisajul era acelaşi. Oamenii alergând, în timp ce tastează pe telefoanele lor. După câteva minute, constat că mi-am uitat telefonul acasă. Acum nu mai puteam să mă întorc după el, şi m-am dat bătută. Drumul părea destul de lung, iar eu priveam în continuare pe geam.

O tuse, mai degrabă stridentă, decât innecacioasă mă trezi din reverie. Am ajuns. După ce plătesc taximetristul, păşesc spre poartă. Arunc o privire în sus. Cuvintele Azilul Arkham sunt gravate, ca o extensie a porţii. Lângă aceasta se aflau două statui identice, întruchipând o făptură cocoşată, purtând o pelerină cu glugă ce le ascundeau chipurile, amândouă având câte un felinar în mână. La început, mi s-a părut că totul este scos dintr-un film horror. Păşesc timidă spre azilul ce se profila în faţa mea cu fiecare pas făcut. Acesta arată că un castel, doar că avea mai puţine turnuri şi arată straniu. Cel mai mare turn fiind evidenţiat pe fundalul mohorât. Fără să-mi dau seama, am şi ajuns în dreptul uşii.

Ciocăn de două ori,uitându-mă atent la uşa dublă din faţa mea. Deasupra sa se află un alt felinar. Văzând că nimeni nu răspunde, am ciocănit din nou. De data asta, uşa crapă. Prin crăpătură puteam vedea privirea unuia dintre paznici.

― Cine sunteţi şi ce doriţi? mi se adresă acesta, prin crăpătură ce ne despărţea în mod sigur.

― Sunt Harleen Francis Quinzel. am zis tăios. Noul psihiatru, am adăugat.