Dragoste Criminala [Harley Quinn x Joker| Fan Fiction]

R

Visam cum avea să fie ședința de astăzi. Jokerul avea să-mi spună mai multe despre el, iar eu aveam să-l ascult atentă. Aș fi vrut să-i mai pot auzi vocea blajină răsunând în urechile mele. Vedeam cum voia să-mi șoptească ceva, dar ceasul deșteptător provocă zgomote enervante, anunțând că trebuie să mă trezesc.

― Nu se poate să mai dorm cinci minute? mă întreb într-un murmur imperciptibil.

Când ceasul continuă să sune, mi-am ridicat alene mâna formând un pumn. Mi-am conservat toată forța pentru a exercita o lovitură ce va cădea perpendicular pe suprafața ceasului. Când mi-am pus în aplicare planul acesta a reușit, însă prea bine. Cu acea lovitură am reușit să-mi distrug ceasul.

― Nu-mi cunosc puterea! exclam, surprinsă.

M-am ridicat din pat Mi-am aranjat așternuturile pe suprafața patului dublu. Mă îndrept de spate, în timp ce fac exercițiile de înviorare. Ținta mea era bucătăria. Trebuie să beau cafea. Multă cafea. Spre nefericirea mea și spre fericirea celor de la Starbucks, timpul nu ținea cu mine. Mă îmbrac cu o cămașă roșie, accesorizand-o cu o cravată neagră. Îmi iau aceeași fustă maro și balerinii negrii. Îmi pun halatul și îmi iau ecusonul. Înșfac cheile de pe masă, ieșind ca un vârtej pe ușă.

Noroc că Starbucks era doar la o străduță distanță. Imediat ce văd simbolul specific, intru grăbită. Evitând privirile ațintite spre mine, merg să-mi iau un Latte și ceva de ronțăit. Fug grăbită spre taxi, cu paharul de cafea în mână. Puteam desluși înjurăturile murmurate ale oamenilor. Chiar am auzit pe cineva murmurând cuvântul "Baka", însemnând idioată în japoneză. Dacă n-aș fi fost grăbită, i-aș fi dat replica. Intru în taxi, încercând să fac abstracție de momentele anterioare.

― La Azilul Arkham, vă rog! i-am spus taximetritului, păstrându-mi tonul fără inflexiuni.

Acesta doar încuviință scurt, închizând fereastra ce delimita spațiul meu de al său, oferindu-ne amândurora puțină intimitate. Îmi pun căștile în urechi, în timp ce butonăm telefonul, căutând melodia mea preferată.
***
Nici nu am realizat când am ajuns. Taximetristul, un bărbat cu o musculatură bine lucrată, părul negru ca tușul, câteva șuvițe acoperindu-i o parte din față, nasul ușor acvilin, buzele pline, pielea cafenie și ochii arămii, a bătut de câteva ori în geam, atrăgându-mi atenția. Mi-am scos căștile din urechi, cerându-i scuze într-o manieră politicoasă. L-am plătit și am ieșit cât de repede puteam.

Imediat ce am ieșit, un fior de gheață îmi străbătu șira spinării. Mă îndrept cu păși mărunți spre azilul care se apropia mai mult. Măsuram din priviri perimetrul azilului, de parcă l-aș fi știut de ani întregi, însă abia trecuse o săptămână. Mi s-au acordat trei luni să rezolv cazul Jokerului, doar ca atunci când exipra timpul să încerce altcineva. Când sunt aproape de ușă, aceasta se deschide cu un scârțâit strident.
Același bărbat corpolent, cu o mustață mică aflată sub buză și mutră de focă. Burta îi ieșea mai mult în evidență. Pe scurt, ceva ce nu vrei să vezi noaptea, căci te va bântui mult timp.

Am intrat hotărâtă pe ușă, aruncând geaca și umbrela în mâna sa, lăsându-l pe bărbatul din fața mea cu gura căscată. În timp ce mă îndreptam spre birou, aud niște fluierături echivalente cu un cântec nerostit. Când îmi întorc privirea spre sursa sonora, il observ pe el. Stând acolo, în celula sa. Neafectat în vreun fel. "Harleen! Nu te poți îndrăgosti de el!" mă mustră conștiința. De unde știe? Dragostea e imprevizibilă. Mult mai imprevizibilă decât o umbră. Fără să-mi dau seama de ce fac, mă îndrept spre celula sa.

Fațada era de sticlă, aceasta nefiind antiglonț, iar cu fiecare pas făcut observ cum se ridica din patul său. Era destul de înalt, iar acum purta haine portocalii. Portocaliul îi vine mai bine decât albul cămășii de forță. Trăsăturile erau evidențiate. Părul său verde era neîngrijit, gura lui era arestată, ochii săi verzi și pătrunzători mă cercetau atent, aceștia fiind ascunși de fardul lui de pleoape negru.

Cercetându-mă, spuse:

― Harley, ce surpriză plăcută! spuse acesta pe un ton mieros care-mi gâdila urechile și totodată, ascundea ceva.

Inima îmi bubuia in piept. Cutia toracică urca și cobora într-un ritm alert. Palmele îmi transpiră, iar stomacul meu este invadat de "fluturași". Mă gândeam la un răspuns isteț, însă nu-mi ieși decât:

― Salutări și ție, D-le J. spun fără să gândesc.

Se uită la mine preț de o clipă și-mi spuse:
― Harley, îmi place cum gândești. zise vizibil bucuros.

Trebuia să-i spun că nu-mi place să mi se spună Harley, dar l-aș fi mințit. Îmi plăcea prea mult cum suna Harley. Mai ales când îmi spune Dl. J asa. "Flirt cu un infractor? Mă dezguști, Harleen." mă mustră conștiința. Tocmai a zis că-i place cum gândesc? Îmi vine să sar de bucurie, însă trebuie să rămân rece. M-am îndreptat de spate și i-am zis:

― Ne vedem în biroul meu mai târziu.

În timp ce i-am întors spatele, puteam vedea cum pe fața sa înflori un zâmbet. Acel tip de zâmbetul ce-ți luminează ziua. Acel tip de zâmbet ce-ți înmoaie genunchii. Acel tip de zâmbet pe care presimt că nu-l voi mai vedea prea curand.
***
Timpul trece, în timp ce ascultam muzică. Simțeam că plutesc, am zâmbit ore în șir. Când îl văd, inima o ia la galop. Mă simt așa de bine în preajma lui. "Nu te poti îndrăgosti așa de repede! Științific nu ai cum!" În ultimul timp, conștiința nu-mi dă pace. Nu cred că Jokerul e rău. Văd o sclipire în el, ceva ce mă atrage. Poate e IQ-ul lui mare, la fel ca al meu. Îmi place să-l aud vorbind despre diverse lucruri. Era așa de... așa de... inteligent, drăguț... Sau poate așa îl vedeam doar eu. Matahalele de ieri, acum cu glazură de la gogoși pe buze, l-au adus pe Joker.

― Ca și ieri, îl voi lua eu de aici. le spun pe un ton sever. Duceți-vă să vă îndopați cu gogoși ca porcii.

Fețele lor rămăseseră socate, însă au plecat. L-am luat pe Dl. J... adică pe Joker și l-am lăsat pe scaun. Mă fascina profund trecutul său, dar și modul lui de gândire.

― ... eram asistentul unui profesor de chimie. mi se confesa acesta, privindu-mă melancolic. Însă voiam să fiu comedian, să fac lumea să râdă, dar fără succes. zise acesta, cu un aer vizibil trist.

― Arată-mi câteva glume, D-le J. îi zic pe un ton jucăuș.
***
Nu mă mai puteam opri din râs. Jokerul mi-a spus atât de multe glume, încât am vrut și eu să-mi încerc norocul. Surprinzător este faptul că-mi și reușește. În acest moment, stau pe șezlongul ce se afla lângă biroul meu, iar Joker stătea pe scaunul meu.

― Spune-mi mai multe despre tine, domnișoară Quinzel. zise, imitându-mi tonul
Și i-am zis tot ce aveam de zis. Îmi plăcea când mă invita în jocul lui. Simțeam că e fără scăpare, dar deja am intrat în joc. Nu mă mai puteam retrage.
Acesta s-a ridicat brusc și s-a așezat peste mine, punându-și forța în mâinile sale. Știam ce voia să facă, dar nu trebuia să mă sperii. El încă mă sugruma, iar eu mi-am pus mâinile pe ale lui. Am incercat să-i dau una sub centură, dar am renunțat. Jokerul s-a dat jos de pe mine, iar pe ușă intră Poison Ivy. Se uita urât la Joker și îl scoase afara.

Ea intră și mă cerceta. Se uita la urmele de pe gâtul meu. Eu ii evitam privirea. Ivy se uita la mine și spuse:

― Incepem?

― Desigur.
***
După ședința cu Poison Ivy, m-am dus acasă. Ma gândeam întruna la scena de atunci. De ce m-ar sugruma Joker, după ce am glumit cu el? Adică, știu ca personalitatea lui era schimbătoare ca vantul, dar nici chiar așa. Am greșit eu cu ceva? Încep să mă simt inutilă. Voiam din tot sufletul să-l ajut pe Joker, însă nu puteam. Ședința asta nu a fost așa cum am visat. A fost un eșec, doar pe final. Mă pun în pat și adorm cu lacrimi în ochi.

N/A: Hellu! Capitol nou. Sper să vă placă. Vă aștept părerile în comentarii.