After | Romanian

Capitolul 94

"Tess..." Îi simt respiraţia lui Harry pe obraz.

"Pleacă." Mormăi şi mă întorc să îmi îngrop capul în canapea.

"Tess... te rog. Nu pot să dorm." Se smiorcăie.

Nu mă uit la el. Nu pot să-l las să continue să mă trateze în modul ăsta. Ştiu că ar fi trebuit să plec mai devreme, dar, sincer, unde m-aş fi dus?

El oftează, iar îi simt prezenţa îndepărtându-se. Îmi iau telefonul şi mă uit la ceas. E puţin trecut de miezul nopţii, aşa că încerc să mă forţez să adorm la loc.

"Nu!!" Îl aud pe Harry ţipând din cealaltă cameră. Sar de pe canapea fără să gândesc şi mă grăbesc spre dormitorul nostru. El se agită în pătura groasă şi e acoperit de transpiraţie.

"Harry, trezeşte-te." Spun uşor şi îi scutur umărul, dându-i la o parte o buclă udă de pe frunte cu cealaltă mână.

Ochii lui se deschid brusc şi sunt plini de teroare.

"E în regulă... şşş... a fost doar un coşmar." Fac tot posibilul să îl alin. Degetele mele se joacă în părul lui şi apoi îi mângâie obrazul.

El tremură atunci când mă urc pe pat în spatele sau şi îmi înfăşor mâinile în jurul taliei lui. Îl simt relaxându-se atunci când îmi apăs faţa pe pielea lui lipicioasă.

"Te rog. Rămâi cu mine." Mă imploră. Oftez şi rămân tăcută, strângându-l mai tare.

"Mulţumesc." Îmi şopteşte şi, în câteva minute, adoarme din nou.

Apa nu pare să fie suficient de fierbinte ca să îmi relaxeze muşchii încordaţi oricât de tare o pornesc. Sunt epuizată din cauza lipsei de somn de aseară şi din cauza frustrării care vine din înfruntarea lui Harry. Dormea atunci când am intrat în duş şi mă rog să rămână aşa până când plec la stagiu.

Din păcate, rugile mele nu sunt ascultate, iar el stă lângă masa din bucătărie atunci când ies din baie.

"Eşti frumoasă azi." Spune calm.

Îmi dau ochii peste cap şi trec pe lângă el ca să îmi iau o cană de cafea înainte să trebuiască să plec.

"Deci nu vorbeşti cu mine atunci?" Mă întreabă.

"Nu chiar acum, nu. Trebuie să mă duc la muncă şi nu am energia să fac asta chiar acum." Ma răstesc.

"Dar... ai dormit cu mine aseară." Se bosumflă.

"Da, doar pentru că ţipai şi tremurai. Asta nu înseamnă că eşti iertat. Am nevoie de o explicaţie pentru tot, toate secretele, toate bătăile, chiar şi pentru coşmaruri sau am terminat-o." Îl surprind şi pe el şi pe mine spunând asta.

"Tessa... nu e atât de simplu." Oftează şi îşi trece mâinile prin păr.

"Ba da, de fapt e. Eu am avut suficientă încredere în tine încât să renunţ la relaţia cu mama şi să mă mut cu tine prea devreme. Ar trebui să ai destulă încredere în mine să îmi spui ce se întâmplă."

"Nu înţelegi. Ştiu că nu o vei face." Spune.

"Încearcă-mă."

"Eu... nu pot." Se fâstâceşte.

"Atunci nu pot fi cu tine. Îmi pare rău, dar ţi-am dat o grămadă de şanse şi tu continui să..." Încep.

"Nu spune asta. Nu îndrăzni să încerci să mă părăseşti." Tonul lui e furios, dar ochii lui sunt răniţi.

"Atunci oferă-mi nişte răspunsuri. Despre ce e vorba de crezi că nu o să înţeleg? E despre coşmarurile tale?" Îl întreb.

"Spune-mi că nu mă vei părăsi." Mă roagă.