The Halloween Night

Ora 18:00

Am mers pana la magazin pentru a cumpara ceva de rontait, in fond, ne era foame si mai era destul pana aveam sa plecam spre petrecere.
-Nu vreți să dăm o fugă până într-un club? Spune Vali nedumerita.
-Eu vreau! zise Ștefania.
-Si eu! zise Mario.
-Si eu sunt total de acord sa mergem, însă daca vom fii cu totii vii, atunci eu chiar nu am nimic împotriva!
Toti au inceput sa rada!
-Oameni buni, e ora 6 seara, judecați?Ce club visati? Haideti, lăsați cluburile! Am o idee! Haideți sa intram un pic in atmosfera asta morbidă de Halloween si sa povestim fiecare cate o întâmplare sau un cosmar, ce vreți voi, care v-au marcat mai mult sau mai putin!
-Incep eu! spuse Robert. A fost un coșmar, nu tocmai o întâmplare adevarata, însă pe mine m-a marcat putin! Tin minte ca era noapte in visul cu pricina, mergeam pe o strada aleatorie insignifianta, era ceasul 2:03, stiu asta pentru ca m-am uitat la ceas. Exact cand am ajuns in dreptul unui felinar atroce, priveam atent către capătul străzii, care desigur, ma înspăimântă deoarece era întuneric bezna. M-am uitat o fracțiune de secunda in spate iar cand m-am întors, era acolo. Un om, un barbat, holbandu-se la mine, am încercat sa fug însă nu puteam, eram imobilizat. Lumina felinarului se accentuase influent. Cand am reușit intr-un sfarsit sa ma mișc si sa o iau in direcția opusa, a apărut in fata mea, distanță dintre noi era de 5-6 cm. Avea o fata groaznica, rânjind parca ironic, era o atmosfera terifianta, lamentabila. Se uita incontinuu la mine. Ii simteam răsuflarea in vene. Am încercat sa fug din nou, însă atunci cand m-am mișcat foarte putin, a scos un urlet îngrozitor! Era de o frecvența abundentă! Fața i se contorsionase intr-o grimasa greu de privit. Urletul era atat de puternic încât simteam ca tot orașul il auzea. In secunda următoare m-am trezit si am observat ca era ora 2:02.
-Doamne! Ce vis e asta! Nu vreau sa trec prin asemenea coșmar! spuse Ștefania!
Am rămas muți cu totii. Coșmarul era de-a dreptul foarte înfricoșător!
-Acum eu! Spuse Vali. A fost o întâmplare adevarata din pacate. In urma cu 3 ani, tatăl meu a decedat, dupa cum bine știți. Mama mea a fost in depresie. Toată familia a avut de suferit , am trecut prin momente cumplite. Mama marturisea ca il vedea si ca putea sa comunice cu el, ca il poate vedea umblând prin casa, totuși eu nu credeam, având in vedere faptul ca nu acceptam asa ceva. Pana intr-o zi, o zi de Decembrie, 18. In aproprierea Crăciunului. Era noapte iar curentul ni se luase. Stăteam cu lumânări si cu 2 lampi. Mama credea dintotdeauna ca spiritele bantuie in locul in care au trăit, timp de 40 de zile, unele in scop bun, altele in scop rau. Scopul rau fiind de a se răzbuna pe cel care i-a facut răul. La noi in sat, o vecina care statea in aproprierea noastra, susținea succint ca intr-o noapte răposatul soț al ei a strigat-o din senin cand aceasta a iesit pana afara pe la 2 dimineata. Aceasta s-a luat dupa vocea lui pana intr-un moment in care si-a dat seama ca nu este bine. Dintr-o data, cum stăteam noi in paturi, se sting luminile. Se lăsase o tăcere infernala. Mama si cei doi frați ai mei se panicasera. Nu stiam ce sa facem mai întâi. In secunda următoare, am auzit un sunet asurzitor de vase sparte, venind din bucatarie. Ne-am sperat cu totii si ne-am dus in beci, consideram ca este singurul loc sigur, unde te puteai Închide pe dinăuntru. Stand acolo, am auzit o voce bărbătească, cunoscuta, spunând un "NU" tare si răspicat, am inghetat pe loc. Simteam ca sângele imi circula cu o viteza exorbitanta. Eram singure in casa, usa era încuiată, nu putea fii nimeni! Încă un "NU" se auzise. Apoi un geamăt îngrozitor, care de data aceasta se auzise atat de tare încât îngenuncheasem cu mâinile la urechi. Eram sigura ca nu numai eu auzeam deoarece mama si frății mei erau împietriți de frica. Dupa alte cateva secunde, acea entitate a rostit un amalgam de cuvinte in limba latina sau o alta necunoscuta pare-mi-se, rostite cu o nervozitate care depășea limitele suportabilității. Dupa ce s-a terminat tot, a doua zi, stand in pat, ma gândeam la întâmplarea fara cusur de noaptea precedenta. Cunoșteam vocea, o puteam recunoaște dintr-o mie.....era vocea tatălui meu si prin acele dezaprobari exprimate prin "NU", răspundea la întrebarea pusă fix inainte sa moara...."tati, ai murit?"