Când însăşi iubirea distruge

Închisoarea trecutului

Durere...
Durerea îmi înconjoară existența, îmi mângaie trupul. Privesc în urma mea şi pot vedea cât de neschimbat este oraşul meu. Aceeaşi oameni, aceleaşi fețe obosite colorate cu un zâmbet şi aceleaşi case frumos aşezate. Mă privesc sfios în oglinda retrovizoare şi pot vedea oboseala de pe chipul meu, căutând zâmbetul care îmi colora înainte fiecare trăsătură, dar care acum e dispărut fără urmă. Nu fac altceva decât să mă gândesc la amintirile trăite aici şi parcă îmi apare un scurt sentiment de regret. Îl alung repede..e mult prea târziu pentru a mă întoarce. Răul făcut de mine aici mă urmăreşte, acoperindu-mi de fiecare dată orice urmă de fericire. Am nevoie de un decor nou, de o nouă tornadă de sentimente şi de o nouă inimă.
I-am făcut semn mamei să pornească maşina. Probabil nici ea nu înțelegea ce se intamplă cu mine, dar eram atât de rece şi rea, încât nici nu putea să mă întrebe. Puteam pleca oriunde acum, eram liberă. Am ales un oraş total diferit de al meu: zgomotos, cu clădiri puse la întâmplare şi oameni oboşiti, răi, răniți, exact ca mine...
În ultimele luni fata inocentă cu ochii verzi, cu fața perfect machiată nu devenise altceva decât o drogată a cărei fericire depindea de suferința celor din jur. Asta eram acum, un om nociv pentru societate, inchis în propria-i închisoare.
Tot drumul am fost urmărită de umbra trecutului care îmi aducea din nou şi din nou sentimentele de regret, vinovăție şi ură pentru propria persoană.
Am coborât din maşină şi un vânt rece s-a izbit de fața mea, alungându-mi toate sentimentele şi readucându-mă la viață. Era un nou început, îl puteam simți..
Am intrat in noul apartament care urma să îmi fie casă in următoarele săptămâni, luni, poate chiar şi ani. M-am aruncat în pat şi am decis să las câteva mesaje înainte să arunc cartela din telefon şi astfel urmând să rup orice legătură cu cei de acolo.
"Hei Edward
Sper că eşti bine, sper că nu mă urăşti şi sper că ştii că nu a fost totul doar un joc. Într-adevăr, aşa a început totul, dar pe parcurs sentimentele mele pentru tine s-au intensificat, chiar dacă nu a putut fi vorba întocmai de iubire. Încă pot să simt fiecare atingere de a ta şi încă pot să îți aud fiecare cuvânt teribil de romantic spus. Toate astea au însemnat foarte mult pentru mine. Tu erai persoana potrivită pentru mine, dar spre ghinionul meu, nu ai apărut în momentul potrivit. Ironia vieții...niciodată nu ne îndrăgostim de cei perfecți pentru noi, de cei care ne pot lumina viața. Adevărul e că toți preferați misterul întunericului, sperând întotdeauna că îl veți putea descifra, dar noi, umbrele din întuneric, îngerii căzuți deveniți ulterior demoni, nu vrem să fim citiți şi asta nu ai reuşit tu să înțelegi niciodată. Vei rămâne mereu în cioburile rămase din inima mea şi poate într-o zi ele se vor contopi şi vor găsi puterea necesară pentru a te iubi.."
"Andrew, dragul meu Andrew
Ce mi-ai făcut tu mie se numeşte nebunie... Te iubesc din toate fibrele şi organele mele. Oh Doamne...dar durerea pe care mi-ai provocat-o nu poate fi ştearsă. M-am dăruit toată ție, jumătății mele. Probabil că eşti la fel de confuz ca mine acum. Plecarea mea a fost ceva neaşteptat, dar totuşi ceva esențial existenței mele. Acum că inima mea începe să se vindece, încep să cred că vom putea fi cândva împreună, fără să vreau să te fac să suferi la fel cum m-ai făcut şi tu cândva. Încă nu ştiu dacă te iubesc ca să mă răzbun pe tine sau mă răzbun ca să te pot iubi, dar promit că într-o zi voi afla, şi mă voi întoarce vindecată în brațele tale, locul unde îl consider cu adevărat acasă..."
Încerc să scot cât mai repede cartela pentru a evita orice răspuns la mesajele trimise. Nu reuşesc...tot ceea ce fac e să mă uit la telefon, aşteptând o rugăminte, o urmă de suferință care să îmi hrănească sufletul pentru ultima dată.
"KATH, întoarce-te acasă când vei fi pregătită, te voi aştepta. Te iubesc pentru totdeauna"
"Pentru todeauna" îi răspund.
Mesajul mi-a dat destulă putere încât să scot cartelă şi să o fac bucățele. Încet, dar sigur, îmi recuperam aripile, inocența şi viața. Cu toate astea, simțeam că mai am multe lucruri de schimbat la mine, doar că de asta eram dispusă să trec şi prin cele mai mari focuri ale Iadului pentru a ajunge din nou în Rai.