Când însăşi iubirea distruge

Negarea

Pentru a evita orice altfel de discutie, hotarasc sa ma duc acasa. Decizia imi este schimbata rapid atunci cand ochii-mi zaresc o alta cafenea. Opresc repede masina si fug spre singurul lucru care imi indulceste viata si anume cafeaua. Mai entuziasmata ca niciodata decid sa ma asez intr-un colt a localului pentru a mai observa cateva fete din oras. Privesc pe geamul aflat in stanga mesei mele. Natura era atat de moarta, oamenii erau atat de abatuti. Era un peisaj cu adevarat trist, chiar si pentru o inima franta ca a mea. Brusc sunt scoasa din starea de visare cand o mana greoaie se izbeste de masa. O voce ragusita si familiara ma face sa ma cutremur. Intorc capul parca buimacita de propriile ganduri. 

-Ma urmaresti cumva?

Ma trezesc brusc si realitatea ma izbeste de nimeni altul decat Cameron.

-Te crezi prea important, papusa. 

Incerc sa il iau peste picior, dar cu greu reusesc sa nu ma balbai la auzul vocii lui. Acea voce ma inebunea, ma facea neputiincioasa, ma descoperea de secrete si ma imbraca in lumina. 

-Atat poti? Stim amandoi ca vei fi a mea, asa ca mai bine am trece peste detaliile nesemnificative.

-Voi fi a ta? Vise.

Ma ridic si plec cu cea mai mare parere de rau. O parte din mine ar fi stat sa il sarute si sa ii cada in plasa cu speranta ca si el o va iubi pe ea intr-o zi, dar partea realista din mine, nu ma lasa sa fac asta si ma trage cu disperare afara din cursa elaborata in care intrasem.

Intru rapid in masina si gonesc spre apartament. Odata ce intru pe usa, cad franta in pat.

Ora 03:09

Ma trezesc cu o insuportabila durere de cap. Caut o pastila care sa imi potoleasca durerea, dar nimic folositor nu reusesc sa gasesc. Dupa repetate cautari dau de o pastila ratacita in rucsac. Incerc sa adorm inapoi, dar mii de ganduri imi inunda mintea. A doua zi ma trezesc cu aceeasi durere de cap, doar ca de data asta mult mai puternica. Ma imbrac in fuga pentru a ajunge la timp la cafeneaua unde avusesem acea intalnire misterioasa cu Cameron. Era o coada infernala care parea sa nu se mai termine. Simt un fior rece cand usa se deschide si simt niste ochi furiosi parca urmarindu-ma. Simt cum o mana imi imbratiseaza trupul si imi uneste fiecare ciob ramas din inima, imi vindeca fiecare rana si imi trezeste la viata fiecare celula din corp. Ma intorc incet si parca impietrita pentru a putea privi in ochi fiinta divina care ma atinge. 

-Poti sa nu te mai holbezi si sa te dai din calea mea? spune el, izbindu-ma de realitate.

-Ce naiba tot faci? Da-te de pe mine.

Am regretat imediat ce am spus acele cuvinte. Nu voiam sa ma lase, voiam sa imi petrec fiecare moment, secunda, an, viata, in bratele lui, dar realitatea ma impiedica.

-Ce vrei sa comanzi?

-Te intereseaza?

-Voiam doar sa te scutesc de coada asta. 

Tonul aspru pe care il foloseste, ma face din nou sa tresar. Rautatea din ochii lui ma face sa cred ca nimic bun nu se va intampla, dar sunt pregatita sa ii servesc aceeasi pastila a durerii.

-Cafea simpla cu mult zahar. Te rog sa nu gresesti si atata lucru.

-Nici zaharul nu te mai poate indulci pe tine.

-Oare pentru ca sunt prea dulce?

-Lasa-ma pe mine sa decid asta.

Ochii lui imi tintesc buzele si brusc ma simt neputincioasa in lumina privirii lui. Decid sa las rationalitatea departe si ma apropii la randu-mi pana cand spatiul dintre noi devine aproape inexistent.

-Chiar credeai ca te-as fi sarutat?

Brusc, ochii aceia plapanzi care imi tintuiau atent buzele s-au pierdut in umbra urii care incepea a-i invalui. Simt cu inima incearca sa fuga de sagetile care-i sunt aruncate, dar e mult prea tarziu, sangele e inghetat iar asta imi ingreuneaza fiecare posibila miscare.

-Stim amandoi ca esti moarta dupa mine.

Imi dau ochii peste cap si pasesc inainte in coada interminabila. Stiu exact ceea ce vrea sa faca, dar totusi partea afectiva spera ca se va schimba pentru mine, dar adevarata eu stie cat de imposibila e schimbarea pentru cineva aflat in intuneric, mai ales cand nici tu, cel care vrei sa il salvezi, nu te aflii in lumina. Incep a pierde sirul minutelor petrecute la coada si tot ceea ce fac e sa observ cum oamenii intra si ies din cafenea. Mereu am gandit prea mult, mereu am fost rapita in intuneric, datorita acestor ganduri reci care imi invaluiau fiinta de fiecare data cand ramaneam singura. Inima incepe din nou a pulsa atunci cand incepe sa simta mirosul taios de cafea.

-Inca stai la coada?

Dau afirmativ din cap, mult prea obosita pentru o noua discutie acida.

-Uite-ti cafea, fara zahar, asa cum o voiai.

-Era de fapt cu foarte mult zahar.

-Nu sunt atent la detalii.

 Ma apropii usor de el, ii iau cafea din mana si ii soptesc la ureche:"Ar trebui sa fii, ele fac diferenta". Dupa ce rostesc aceste cuvinte, parfumul lui imi invaluie fiecare celula existenta in organism si ma face sa ma topesc instant. Insa, incerc a pleca fara a fi nevoita sa il mai privesc o data in ochi si fara a-i mai vedea zambetul acela fermecator care i se formeaza diavolesc pe fata-i incruntata.