o ajut pe mama cu florile.
O ajut adică eu țin stropitoarea cat ea mai planteaza cate o floare ici si colo.
În unele locuri sunt atât de lipite unele de altele ca au format hibrizi, dar avand in vedere ca mama creste doar trandafiri de dulceata,hibridul de narcisa cu trandafir nu miroase rău deloc.
Ma rog sa nu vadă narcisa lipsa dar e imposibil
Are ochi de soim când e vorba de grădină
-Stii cumva ce s-a intamplat cu narcisa asta?a intrebat pipaind tulpina
-Am...aaa...am luat-o eu.Îmi cer scuze
Te ajut sa plantezi alta.am zis aplecandu-ma sa scot tulpina dar ea m-a oprit
-Iti trebuia,pentru o fata?
-Cam asa.am zis fastacindu-ma
Doua secunde doar m-a privit dar apoi a izbucnit în lacrimi
-Mamă!
Am strans-o în brațe alarmat, dar m-a dat la o parte încercând sa isi steargă lacrimile
-Scuze.a zis printre sughituri
Doar ca ma bucur ca ai inceput iar sa iti faci prieteni.
Nu vreau ca mama ta nebuna sa fie singurul lucru pe care o sa il vezi pana la sfarsitul vieții
A inceput iar sa plângă si am luat-o în brațe
Mi-a răspuns, strangandu-ma cât de tare putea,de parca urma sa dispar
-E în regula mama.Nu esti nebună.Si îmi place sa stau cu tine.am zis mangaind-o pe creștet
E cu vreo 10 centimetri mai mica decat mine
Melisa e cu 15.
Mi-a dat drumul stergandu-si ochii.
-Mi s-au terminat pastilele.a zis rusinata
Urăsc sa iti cer asta,dar te poți duce sa le iei tu?
Daca nu vrei nu e nimic!s-a grăbit sa adauge
Stiu ca nu iti place.
-Sigur.
Ma duc acum.
Mi-a întins rețeta si am plecat
-Stai,nu ti-am dat banii!a strigat în urma mea
-Stiu!
Nu e nevoie.a strigat peste umăr
Am ajuns la farmacie si am luat ce era pe reteta, reprezentand trei cutii din medicamentele mamei
În drumul de întoarcere,am vazut-o iar pe Melisa
Mergea în direcția opusă mie, exact în fața mea
Avea pe ea obisnuitul hanorac negru,un tricou gri si blugi rupti în genunchi prin care i se vedeau picioarele bronzate
Dar acum nu am timp sa incerc sa iau contact cu ea.
Trebuie sa ajung înapoi acasa
Dar când a trecut pe langa mine
m-a prins de încheietura iar eu am rămas ca paralizat
Pielea ei era atât de fierbinte ca ma ardea.
-Nu spune nimănui despre ce ai văzut.a soptit cu capul plecat
-Nu am sa zic.
Cui as putea zice?
-Si nici despre cimitir.
-Nu am sa zic.am repetat
-Bine.
Mi-a dat drumul dar apoi am prins-o eu de mână
-Cum te cheamă?
Încerca sa se elibereze dar nu putea
Intr-un final s-a lăsat moale si a pufnit.
-Stii deja cum ma cheamă.
-Da, dar ca sa mă pot prezenta trebuie sa imi zici cum te cheamă. În față
-Ce te face sa crezi ca vreau sa iti stiu numele?
-Faptul ca încă nu ai fugit.
-Mă ți strans de mână si esti cât un munte.Cum as putea fugi?a intrebat încercând sa se tragă
Puteam sa ii văd pe sub sapca obrajii de un rosu sangeriu.
Am zâmbit.Deci s-a rușinat...
-Haide Melisa,amândoi stim ca ai putea scăpa daca ai vrea asta.
-Sunt Melisa.a mormait
I-am dat imediat drumul si si l-a urmat pe al ei
-Eu sunt Deklen!am strigat în urma ei
Mi-am continuat drumul,foarte multumit de ce am aflat
Deci si ea simte ceva pentru mine
Perfect.
Când am ajuns acasa am scos medicamentele din punga
-Uite mami.
-Antidepresivele.a oftat
Urăște sa le ia pe cat urăsc eu sa le cumpar dar fara ele nu ar putea face mai nimic.
Decat sa plângă.Si stiu ca nu vrea asta.
-Deky, lipseste o cutie.
M-am uitat în punga
Intr-adevăr,erau doar doua cuti
Trebuiau sa fie trei
-Probabil una a cazut.Merg maine sa iau alta.Iti ajung azi?
-Da,sigur.Vrei sa iti fac ceva sa mănânci?
Am clătinat din cap
Eram terminat de tot.
-Nu.O sa merg sa ma culc.
Am sarutat-o pe obraz si am urcat în camera mea,unde m-am trântit în pat cu privirea spre tavan si mâinile sub cap,zâmbind larg
După atâtea rele,o urmă de speranță pentru ceva bun.
Am inchis ochii si am adormit, dar ce nu stiam,era ca undeva,la mulți kilometri depărtare,Melisa ținea intre degetele date cu oja neagra,cutia cu antidepresivele mamei, punandu-si intrebari despre sănătatea mea mintală.
