Îmi pari cunoscut

"Eu nu sufăr,tu nu vei suferi"

Am ajuns acasă fără să mă uit în spate și fără să-l salut pe Justin.Mi-am deschis geanta uriașă în căutarea cheilor.

Disperată că nu le găsesc am început să cotrobăi prin geantă enervată.Mi-am scos rujul roșu și l-am aruncat pe jos urmat de portofelul,caiețelul meu și brățara primită ca dar de la tata.

În momentul în care am văzut brățara aurie,cu pietre strălucitoare și cu un mesaj scris în spațiul mic special pentru el,am încremenit.

                    "Tu nu vei suferi,Melanie.Tu ești raza mea,iubirea ce îmi umple inima și motivul pentru care încă sunt aici.

                   Cu drag,al tău SuperTată"

Era mesajul scris pe brățară.Mesajul care îmi alina dorul de el și care îmi amintea că nu merită să suferi pentru nimeni.

Mi-am scăpat geanta maronie,atent cusută pe margini și uriașă pe preșul ce îmi ura "Bun venit".M-am uitat atent la brățară și am simțit cum lacrimi cristaline îmi mângâiau obrazul care devenise roșu și fierbinte.Mă simțeam sfâșiată,simțeam cum inima mea se rupea în mii de bucățele parcă fiind hârtie,simțeam cum totul în jurul meu devenea trist și negru.

Brățara aceea e sigurul lucru care mă mai ține lângă tata,lângă omul care m-a învățat să iubesc orice mic lucru,care m-a ajutat să fiu puternică ,dar în același timp e și cel care m-a părăsit..nu doar pe mine,ci și pe mama.Ne-a lăsat în lumea asta crudă,plină de oameni prefăcuți și în care iubirea e doar un mit sau chiar o legendă.

Deși a făcut asta..eu nu-l pot urâ,până la urmă era tatăl meu,SuperTatăl.

M-am ridicat de pe jos.Am luat brățara și m-am întors spre geanta mea.Am văzut cheia ascunsă în căptușeală și fără să ezit,am smuls geanta de pe jos și am luat cheia.

Punând totul la loc în geantă,amintirile mă năvăleau.

Mă simțeam ca la cinema.Scene îmi apăreau în minte,în care tata era frumos îmbrăcat într-un costum negru și papion roșu,iar eu lângă el,sărind în sus și rugându-l să mă învârtă încă o dată.

Eram fericiți.

Am deschis ușa,forțând clanța și am fugit direct în camera mea.Lacrimile începeau să-mi umple ochii și se prelingeau ușor pe obraz,urmând un traseu bine definit.

Trag repede de ușa și văd un corp așezat pe pat cu o poză în mână.Eram eu și tata.

Zâmbeam cu două undițe în mână și cu doi pești argintii.Zâmbeam așa larg..că în ziua de azi s-ar fi spus că "facem reclamă la Colgate"

Mi-am îndepărtat gândurile când am văzut că silueta masivă de bărbat s-a propriat de mine.

-Ce ai pățit?De ce plângi? Întreabă Justin,surprins văzându-mă așa.

-Ce cauți aici?Ieși! Îi spun printre sughițuri,neputând să-mi opresc lacrimile.

-Nu plec nicăieri.Nu vezi cum ești?

M-a văzut plângând.Cum am putut  face una ca asta?Cum am putut claca fix în fața lui?

----------------------

*Justin's Pov*

O văd stând acolo ca o statuie.Nu făcea nimic.Nu se mișca,dar ochii ei încă lăcrimau.Se vedeau lacrimi pline de durere parcă ascunse acolo de o veșnicie.Acum era timpul ca ele să iasă.

M-am dus luând-o în brațe și strângând-o cu putere a început să plângă și mai tare.Mi-am înconjurat mâinile de talia ei,iar ea și-a  încolăcit mâinile în jurul gâtului meu.Îi simțeam respirația fierbinte pe gâtul meu.

-Hei.E ok.Sunt aici. Îi spun pentru a o calma.

Încă o țineam strâns în brațe.Nu vroiam să-i dau drumul,dar minunatul meu telefon a început sã sune.Melanie s-a depărtat de mine,ștergându-și lacrimile.

Am văzut pe ecran:Selena.Nu era cel mai bun moment,nu vroiam să vorbesc cu ea.

-Da? Spun eu ușor iritat.

-Justin?Unde ești?Trebuia să fi la mine acum. Spune nervoasă.

-Îmi pare rău,nu pot ajunge.

-Motiv? Trebuia să stăm împreună.

-Pur și simplu nu pot.Vorbim mai târziu.

Și cu asta am închis fără a aștepta un răspuns.M-am dus lânga Melanie și i-am cuprins micul corp cu brațele mele.Nu voi pleca de lângă ea.

*Melanie's Pov*

Mă ținea strâns în brațele lui,dar nu-mi displăcea.Începusem să mă calmez și să nu mai plâng.

-Nu pleca,te rog. Îi spun calmându-mă

-Nu voi pleca.Mai bine te-ai odihni. Îmi spune și mă întinde ușor pe pat,acoperindu-mi corpul cu marea pătură roz.

Am închis ochii și amintirile m-au cuprins din nou.

Toate concertele,scenele,excursiile și jocurile făcute împreună cu tata și mama,mă făceau să urăsc că am ajuns pâna aici fără el și fără iubirea lui.M-am calmat când am simțit mâini mari cuprinzându-mi talia.Justin era în spatele meu,punându-și capul ușor pe umărul meu.

Nu vreau să mă îndrăgostesc,dar nu pot să nu fac asta..pur și simplu nu pot.

Cam atât cu acest capitol.Scurt,dar ce va urma va fi mai lung.

Mulțumesc că sunteți într-un număr așa de mare și sper că va plăcut și acest capitol.

Vă aștept cu păreri :**