Iubire desenată

Capitolul 2

-Mai vrei ceai, domnişoară Hyuna?

-Bineînțeles ca da, Prințule Unicorn! Îi răspund zâmbind larg şi întind ceaşca spre el.

Îmi toarnă ceai până umple ceaşca punând apoi şi două cubulețe de zahăr, exact cum îmi place. Îi zâmbesc în semn de mulțumire.

-Ai grijă! Frige! mă atenționează unicornul îmbrăcat la patru ace.

-ştiu, ştiu! Nu o să se mai întâmple să mă ard şi a 14 oară!

Începe să râdă. Termină de băut din porția lui şi lasă ceaşca pe măsuță. Se ridică cu un oftat de pe scaun şi se apropie de mine luându-mă în brațe.

-Ce faci? Pleci? întreb întristându-mă. Mă părăseşti?

-Hei, o să ne mai vedem sigur! Îți garantez! Să ai grijă de tine! Trebuie să livrez înghețată cu murături în tot ținutul vatei de zahăr călare pe un T-rex cu mustață şi ochelari.

-Dar te vei mai întoarce, da?

-Sigur ca da, Hyunişorul meu! Acum plec, mă cheamă datoria!

Încuviințez din cap zâmbind. Mă mai ia o data în brațe apoi se îndepărtează câțiva metri de mine. Îşi duce o mână la cap asemeni unui soldat luând poziția de drept. Îşi ia zborul ca o rachetă lăsând în urma lui un curcubeu. Eu îi fac cu mâna urmărindu-l cum se îndepărtează amuzându-mă de locul de unde iese curcubeul.

-Se va întoarce! Mereu o face! îmi spun cu voce tare.

Un sunet stresant începe să se auda din ce în ce mai tare enervându-mă.

A şi dat foc la o clădire deja?

Nu, nu e asta. Sună a... Stai... alarma!

Deschid rapid ochii trezindu-mă la realitate. Nici nu apuc să realizez unde mă aflu şi ce fac aici că un lichid rece mă acoperă în întregime. Tresar speriată îndepărtându-mi apa de pe față. Sunt udă toată.

-Ce naiba?! întreb nervoasă simțind cum hainele mi se lipesc de piele.

Îmi ridic privirea şi o văd pe mama rânjind, bătând cu piciorul în podea, cu o mână în şold şi cu cealaltă ținând de toartă o găleată.

-Neața, rază de soare! îmi urează aceasta. Ai dormit bine? Pe birou?

-Ha? întreb neînțelegând la ce se referă.

Îmi întorc capul şi văd că stau pe scaun. Oh, super! Am dormit pe birou! Stai...

-Desenele mele!! țip panicată căutându-le cu privirea crezând că au devenit victime colaterale ale atacului mamei de adineauri.

-Calmează-te! Sunt pe pat, în siguranță!

Răsuflu uşurată. Ce bine că nu le-a atins apa.

-Ce te-a apucat? întreb fiind stupefiată de metoda extremă de a mă trezi.

-Am văzut ca eşti super obosită, din moment ce ai ajuns să adormi cu capul pe birou, aşa că mi-am zis să te scap de etapa cu dusul.

-Mă urăşti! spun mijindu-mi ochii la ea.

-Dacă te uram, te-aş fi lăsat să dormi şi ai fi lipsit de la cursuri. Îmi răspunde zâmbind. Acum du-te şi schimbă-te! Te aştept în bucătărie unde o să mănânci! accentuează ea şi iese din camera mea.

Ce vrea? Să mănânc? Dimineața? Se simte oare bine?

-Oh, da! spune întorcându-se în dreptul uşii. După ce te schimbi, strângi şi apa de pe jos! îmi ordonă cu acelaşi zâmbet pe buze apoi coboară din nou la parter lăsându-mă singură cu apa ce zace pe parchet.