Iubire desenată

Capitolul 3

~Jungkook~

beep beep beep

Deschid ochii somnoros. Îmi pun perna în cap şi mă întorc, în speranța că nu voi mai auzi nimic şi mai pot să lenevesc puțin, însă alarma devine şi mai enervantă. Încep să mă foiesc în căutarea unei poziții mai bune. La naiba!

Îmi întind mâna spre noptieră, încă având perna pe cap, şi caut telefonul bâjbâind. Într-un final îl apuc şi glisez cu degetul pe ecran, tot zgomotul oprindu-se.

În sfârşit! Linişte...

Mă foiesc din nou în pat, dar se pare că odată cu somnul meu dulce s-au dus şi toate pozițiile confortabile. Mă întorc pe partea dreaptă trăgând pătura mai bine pe mine şi îmi aşez brațul stâng peste pernă, încercând să mai ațipesc puțin.

-Cât mai ai de gând să dormi? se aude o voce de lângă mine.

Deschid ochii încet, convingându-mă singur că nu este conştiința mea cea care a vorbit. Tresar brusc când văd că defapt este cel mai bun prieten al meu, Jimin, care stă întins pe pat lângă mine, sprijinit într-un cot. E îmbrăcat în haine de stradă şi mă priveşte cu un zâmbet ciudat pe față.

-Ya! M-ai speriat! spun nervos şi mă întorc cu spatele la el. Şi ce naiba cauți la mine în pat?

-Te caut pe tine, Frumosule adormit din pădurea fără copaci! spune pe un ton ironic.

-N-am chef de glume, hyung! Ori taci şi mă laşi să dorm, ori pleci din cameră şi mă laşi să dorm! spun punându-mi iar perna peste ureche.

-Ce s-a întâmplat, prințişor? Nu ți-ai făcut somnul de frumusețe?

Tonul şi apelativele folosite încep să mă enerveze. Apuc de materialul moale de pe cap şi încerc să îl lovesc, nimerind piciorul lui.

-Trezeşte-te! Hai! începe să mă lovească încet şi rapid cu degetul în umăr.

-Hai pleacă şi lasă-mă să dorm! spun nervos.

-O să întârziem!

-Scuteşte-mă! E 6:45! Tocmai ce mi-a sunat telefonul. Nu o să întârziem! Mai lasă-mă cinci minute măcar!

Îmi strâng genunchii la piept trăgând pătura peste cap. Brunetul se pune peste mine.

-Hyung, eşti greu! spun abia respirând, el stând pe spatele meu, forțându-mă să stau într-o poziție nu prea favorabilă respiratului. Dă-te jos!

-Prințesule, tu eşti încă în lumea viselor! îmi şopteşte la ureche prin pătură. E defapt 7:42. Mai avem 18 minute până încep cursurile. Aşa că... MIŞCĂ-ȚI FUNDUL ĂLA ODATĂ JOS DIN PAT SAU O SA ÎNTÂRZIEM!! îmi țipă el în timpan.

-CE?! îl împing rapid de pe mine şi sar ca şi ars în picioare. Park Fucking Jimin, de ce naiba nu m-ai trezit mai devreme?

-Oh! Aş fi făcut-o, dar altfel nu aş mai fi putut să te admir cum dormi ca un bebeluş. Eşti atât de scump! spune pe o voce de copil, eu în schimb îmi dau o palmă peste frunte fiind încă prea adormit ca să îi mai pot răspunde la aşa ceva.

-Hyung, te rog! Lasă glumele! spun sătul de umorul lui din această dimineață. Serios, de ce nu m-ai trezit?

De data asta mă priveşte serios, încruntându-se uşor. Se ridică în capul oaselor pe partea opusă a patului.

-Biscuite! spune amenințător acesta. Telefonul tău, săracul, din cinci în cinci minute sună încontincuu încă de la 6:45 şi tu nimic! Nici când te-am prins de sfârcuri nu te-ai trezit! Putea trece şi un tren pe lângă tine şi tu tot ca valiza stăteai! Ce naiba? Şi tot eu sunt de vină? încheie acesta nervos aruncându-şi mâinile în aer.