M-arunc în oceane albastre,
Cu spume negre, mânioase,
Îmi arunc al meu suflet în mare,
Sa te găsesc aș vrea...nu pot...
Imi ceri nemurirea toata,
În schimbul unui sărut,
Dar nu mai sunt prostuta cea de demult.
Strălucirea stelelor nu am sa ti-o dau,
Ti-o jur,
Nici vorbe de dulceață,
Nici inima-mi verdeață.
Soarele e tatăl meu,
Steaua e a mea mumă,
Eu renasc din marea lacrimilor,
Stau și privesc la fereastră,
Ale mele raze, dulci te înconjoară,
Când lumea ti-e distrusă,
Seară de seară.
Și plângi dorindu-ma așa tare,
Sufletul tău nu mai are culoare,
E invadat de o crunta durere,
Rănile nu se coagulează...E tăcere.
Te privesc, nădăjduind vei zbura cu mine,
Precum numai poetul,
Liber ca pasărea cerului,
Zboară peste marginile timpului,
Căzând în ale inimii-anotimpuri,
Plutind pe ale copacilor gânduri,
trece departe;
Peste lacrimile mării,
Al morții veşnic coșmar,
Peste ale obscuritatii neguri,
În lumea sfantului cuvânt,
Pierdut în al mierlei cânt...
Sentimente înaripate,
De al vieții dor flămând.
YOU ARE READING
Sentimentalisme
PoetrySenti-ment; o emoție ce ne aduce la viață inima,perceput ca fiind ceva feeric...distructiv -mental; iluzii create de creier pentru a ne asigura ca suntem bine...suntem în sevraj, automutilandu-ne inima pe zi ce trece ☆dar dacă a fi ,,senti-mental"...
