Iubire și catifea albastră (Seria Salem #3) (publicată)

Capitolul 1

Notă

Cartea fiind în curs de publicare, nu mai sunt postate decât 12 capitole.

***********************

Declan

     Salem, Oregon.

     Pancarta roșie cu scris alb și elegant mă anunță că am ajuns la destinație și mă încrunt. Au trecut mai bine de două luni de când am fost ultima oară aici și nu credeam că o să mă întorc atât de curând. De fapt, dacă îmi amintesc corect, îmi promisesem să stau cât mai departe de Salem și, mai ales, de o anume locuitoare a lui.

     Ei bine, se pare că nu m-a ținut prea mult!

     E drept că sunt doar în trecere în drum spre Seattle și nu am de gând să mă opresc, dar tot se pune la socoteală și pot considera că mi-am încălcat promisiunea.

     Fără să vreau, reduc viteza mașinii când ajung pe o anumită stradă și bombăn în sinea mea când îmi dau seama că privesc îndelung spre o anumită porțiune de trotuar.

     Aici a început totul. Din cauza mea și a obsesiei mele pentru roșcate.

     Mă întreb dacă aș mai fi procedat la fel dacă aș fi știut urmările. Chipurile lui Logan și Faith, apoi ale lui April și Quinn îmi trec prin fața ochilor și oftez. Da, aș proceda la fel, numai ca să-i văd la fel de fericiți, oricât de greu mi-ar fi mie.

     Promisiunea de a nu mă mai întoarce în Salem mi-am făcut-o după nunta-cununie-pe-repede-nainte a lui Quinn. Deși a fost ceva cu totul diferit de nunta bine plănuită a lui Logan, a fost la fel de frumoasă. Habar nu aveam de ce am fost chemat, pentru că Quinn nu a avut bunul simț să mă anunțe decât să mă prezint în Salem până la ora douăsprezece cel târziu, îmbrăcat elegant.

     Sincer să fiu, primul meu gând a fost că sunt chemat la o înmormântare. Că planul lui April legat de candidatura lui Justin nu a funcționat. Am crezut că ariciul morocănos a mai făcut vreo prostie; poate că nebunul, în loc să anunțe că nu-i nimic adevărat din acea logodnă, a anunțat că sunt căsătoriți, iar Quinn nu a mai rezistat și l-a „rezolvat" pe tip, făcând Salemul să piardă un posibil viitor primar. N-a fost să fie!

     Tot Quinn a fost cel care, în urmă cu o zi, mi-a dat din nou palpitații, cu un alt telefon.

     — A născut April! mi-a spus surescitat și am crezut că a înnebunit.

     Mi-am luat telefonul de la ureche și am verificat apelantul.

     — Ce-a făcut??? am îndrăznit să întreb după ce am fost sigur că vorbesc cu Quinn.

     — A născut!

     — Cum... a născut?

     — Normal, din câte știu. Nu au fost complicații, deci nu a fost nevoie de o cezariană.

     Pentru câteva clipe, chiar m-am simțit tâmpit. Din câte îmi aminteam eu, la cununia lor s-a discutat despre o eventuală sarcină a lui April ca motiv al căsătoriei lor grăbite, însă Quinn a fost vehement când a spus că nu există. April a tăcut. A preferat să se înroșească la fel de tare ca și rochia ei, dar e de înțeles. Cum naiba să discuți despre procesul de concepere al copiilor când nu ești măritată cu cel cu care exersezi, iar tatăl tău – preot e lângă tine?!

     Acum, după doar două luni, a și născut deja? April era la fel de subțire cum o știam, iar rochia aia roșie nu prea avea cum să-i ascundă burta.