Iubire și catifea albastră (Seria Salem #3) (publicată)

Capitolul 6

Declan

     Opresc mașina și oftez în timp ce privesc la clădirea din fața mea. Este ciudată nerăbdarea pe care o am de a mă întoarce în apartament, dar știu că nu are nicio legătură cu sentimentul de întoarcere acasă. Are legătură cu femeia care mai doarme probabil și acum în patul meu.

     De la începutul anului, de când am închiriat apartamentul împreună cu Quinn, niciodată nu m-am simțit acasă în el. Da, era altceva decât eram obișnuiți, un fel de punct fix, la care să ne întoarcem. Era ceva plătit de noi, nu de agenție, iar asta ne întărea sentimentul de eliberare simțit o dată ce procesul nostru s-a încheiat. Însă am stat atât de rar și de puțin pe-aici, doar în scurtele pauze dintre misiuni, încât, dacă aș aduna toate zilele la un loc, nu cred că s-ar face nici măcar trei săptămâni.

     Acum e... altfel.

     Piper.

     Prezența ei reușește să schimbe totul.

     Gândul că era doar la câțiva pași de mine nu m-a prea lăsat să dorm, cu toate că eram rupt de oboseală. Mi-am amintit de veselia ei, de felul în care am simțit-o în brațele mele și jena din boxerii în care dormeam a devenit o erecție în toată regula. Apoi mi-am dat seama că nu are niciun fel de bagaj cu ea, că a trebuit să scape de pantalonii ăia strâmți și bluza albastră de pe ea, asta însemnând că e aproape goală. În patul meu. Iar erecția a devenit dureroasă de-a dreptul, alungându-mi somnul de tot.

     La șapte dimineața am încetat să mă mai amăgesc că aș putea să mai adorm, așa că am plecat la cumpărături. În frigider nu sunt decât câteva sticle de apă, pentru că nu are niciun rost să cumpăr mâncare atunci când știu că nu rămân prea mult, obișnuind să iau masa în oraș sau să comand ceva.

     Golul din stomac îmi amintește că nu am mai băgat în gură ceva de ore bune însă, cumva, știu că foamea mea nu poate fi liniștită doar cu mâncare. Este și de cu totul altă natură. Are un nume și un chip de spiriduș, chiar dacă purtarea îi este de vrăjitoare.

     O doresc pe Piper.

     Na, c-am spus-o! O doresc într-un mod de-a dreptul primitiv și care îmi zăpăcește mințile cu totul. Corpul meu o dorește, sufletul meu o dorește și o doresc pe ea cu totul, așa cum nu am mai dorit nicio femeie până la ea, dar știu că niciodată nu va fi a mea, pentru că Piper nu mă dorește. Punct!

     Odată intrat în apartament, încremenesc în ușa sufrageriei. Mă așteptam ca micuța vrăjitoare să doarmă ceva mai mult, dar nu, ea șade la masă, cu laptopul meu în față și cu o cană de cafea în mână.

     — Am făcut cafea, mă anunță când îmi simte prezența și abia acum observ și o a doua cană pe masă.

     Inima mea își întețește bătăile, pentru că îmi place faptul că m-a așteptat cu cafea. De fapt, mi-ar plăcea să îmi încep așa diminețile. Toate diminețile.

     Ne privim lung pe deasupra laptopului, iar obrajii îi devin rozalii. Fir-ar să fie, credeam că astăzi va fi mai ușor. Că nu voi mai fi la fel de obsedat de buzele ei pline sau de albastrul senin al ochilor ei.

     — Ai adus cornuri calde! exclamă încântată.

     O privesc uluit, amintindu-mi că am crezut-o de nenumărate ori vrăjitoare.

     — De unde știi?

     — Miroase sublim, arată spre punga din mâna mea, iar eu sunt moartă de foame.