Iubire și catifea albastră (Seria Salem #3) (publicată)

Capitolul 11

Declan

     — Ne bucurăm atât de mult că ați venit! exclamă doamna Carson imediat ce ne deschide ușa, apoi începe să ne îmbrățișeze pe rând.

     Când am terminat de făcut cumpărături, Quinn ne-a anunțat că suntem așteptați să luăm masa cu părinții lui. Acasă la ei. Toată lumea fost încântată, mai puțin eu.

     Nu mă deranjează să îi revăd pe cei care întotdeauna m-au tratat ca și pe fiul lor, din contră.

     Altceva însă mă deranjează.

     Aseară, când apăruse problema cu locurile de dormit, nimeni nu a părut să-și amintească de părinții lui Quinn sau că ei locuiesc tot aici, în Seattle. Chiar și eu am uitat. Însă acum... În momentul în care Quinn a făcut anunțul, mi-am dat seama ce ar putea să însemne asta: April și Quinn s-ar putea să dorească să rămână aici în noaptea asta, iar Piper va avea o scuză ca să nu mai doarmă la mine. Iar eu nu îmi doresc asta.

     În timp ce ne aflăm cu toții la masa din livingul familiei Carson, ăsta e singurul lucru care mă pot gândi. Gândul că diseară nu o să mai fiu singur cu Piper, îmi șterge aproape complet bucuria că suntem toți împreună și nici nu mă lasă să mă concentrez la discuțiile vesele care au loc.

     — Și... pe când aveți nunta?

     Întrebarea doamnei Carson am auzit-o totuși și ridic privirea nedumerit. Cu cine naiba vorbește?

     Toate discuțiile au încetat brusc, iar ochii tuturor sunt îndreptați spre mine și spre Piper, care e așezată în stânga mea.

     Bucata delicioasă de friptură din gura mea devine brusc ca de cauciuc și o înghit cu greu, aproape nemestecată, iar privirea îmi fuge înspre roșcata de lângă mine. Ea a rămas încremenită cu furculița îndreptată spre gură, cu un morcov înfipt în ea, și totul devine roșu. Părul ei, obrajii stacojii, buzele pline și morcovul, toate sunt diverse nuanțe de roșu, dar arată atât de dulce în fâstâceala ei.

     Îi prind cu grijă încheietura mâinii și o aplec până când furculița buclucașă ajunge din nou în farfurie, dar nu-i eliberez mâna nici atunci, pentru că îmi place al naibii de mult să-i simt pulsul zbătându-se agitat.

     — Nu ne căsătorim, spun eu rânjind în cele din urmă, deoarece Piper nu poate scoate niciun cuvânt.

     Prietenii noștri ne privesc încercând să își ascundă chicotelile, iar doamna și domnul Carson par derutați.

     — Oh! spune ea. Știu că... Da, tinerii din ziua de azi nu mai pun așa mult preț pe căsătorie și... Nu vreau să spun că e ceva rău să trăiți împreună. Necăsătoriți, adică... Eu..., și oftează încurcată.

     — Declan și cu mine nu suntem împreună, rostește cu greutate Piper, de parcă ar fi strânsă de gât.

     Îi arunc o privire cu coada ochiului în timp ce, pe sub masă, îmi lipesc piciorul de al ei. Tresare aproape imperceptibil, dar pulsul ei, pe care îl simt sub degetele strânse pe încheietura ei, își accelerează ritmul. Oare e agitată din cauza întrebării sau din cauza atingerii mele?

     Piper dă drumul furculiței și încearcă să își retragă mâna, dar nu o las. Îmi împletesc degetele cu ale ei și las mâinile noastre împreunate pe masă în timp ce îmi lipesc mai mult piciorul de al ei.

     — Cum adică, nu sunteți împreună? Eu eram sigură că... Întotdeauna am crezut că voi doi... V-ați certat? exclamă doamna Carson atât de șocată încât mă face să îmi întorc și eu atenția spre ea.