Iubire și catifea albastră (Seria Salem #3) (publicată)

Capitolul 10

Piper

     După ședința scurtă pe care au avut-o cei patru bărbați, Declan s-a întors schimbat.

     A revenit în același loc din salon, aproape de mine, așa cum a fost de când am ajuns la spital. Aflat la doar câțiva centimetri distanță, îi simțeam căldura corpului, chiar și prin haine. Sau poate că era doar felul în care reacționam eu la apropierea dintre noi. Ochii lui nu s-au mutat de pe mine cât timp am ținut-o pe micuța Paige în brațe, iar privirea lui... aproape că mă sufoca. Îmi era greu să respir din cauza intensității cu care mă fixa și o mulțime de noduri mici se îngrămădiseră undeva prin stomacul meu.

     A primit câteva mesaje care l-au făcut să se încrunte, apoi a trimis și el câteva. Seriozitatea lui m-a luat însă prin surprindere, mai ales că a continuat să fie așa întreaga dimineață.

     Lăsându-i pe cei patru membrii ai familiei Danford să-și petreacă ziua împreună, noi șase am plecat în oraș. Nu era ca și cum nu am fi vizitat de atâtea ori Seattle-ul, dar era pentru prima oară când o făceam împreună. Cu toții. Iar prezența lui Declan mă bulversa total, făcându-mă să fiu în alertă în permanență, pentru că nu știam la ce să mă aștept din partea lui. Nu după ce mă invitase de dimineață să facem același lucru doar noi doi, iar eu l-am refuzat.

     Primul lucru pe care l-am făcut a fost să căutăm un magazin. Niciunul dintre noi nu ne așteptam ca șederea noastră în Seattle să dureze trei zile, așa că nu aveam decât hainele de pe noi. Purtam pentru a doua zi la rând aceleași haine și deja mă simțeam inconfortabil.

     — Ia-ți ce fel de bluză vrei, numai să fie albastră.

     Șoapta lui Declan mă face să tresar. Nu mă așteptam să mă urmeze printre șirurile de rafturi cu haine din supermarketul în care am intrat. De fapt, nu credeam că e genul care să aibă răbdare într-un magazin. Pe Declan îl văd ca pe un tip care intră, înșfacă primul lucru pe care i-a căzut ochii și iese la fel de repede pe cum a intrat.

     Se pare că m-am înșelat, pentru că îl găsesc din nou aproape lipit de mine, așteptând răbdător să îmi aleg o bluză.

     — De ce? îl întreb bănuitoare.

     Colțul buzelor îi tresare într-un fel de zâmbet reținut, iar ochii îi strălucesc pentru o secundă, de parcă el ar ști ceva ce eu nu știu. Se apleacă și mai mult spre mine, până când îi simt răsuflarea caldă pe obraz.

     — Pentru că îmi place cum îți stă în albastru, șoptește cu glas seducător și făcându-mi pielea să se înfioare. Îți face ochii mai... profunzi. Sunt sigur însă că arăți la fel de uimitor și fără bluză, adaugă chicotind, iar obrajii mei se încing. Ia-o pe asta! se întinde pe lângă mine și ridică un umeraș.

     Îmi mut cu greu privirea din ochii lui verzi și examinez cu atenție bluza de un albastru închis ca cerul de vară atunci când începe să se însereze, pe care a ales-o. E de cașmir, moale și pufoasă, perfectă pentru sfârșitul de octombrie și îmi place imediat, dar nu știu dacă e bine să recunosc asta și cu voce tare, pentru că Declan s-ar umfla imediat în pene, ca un cocoș.

     — Îți place! constată el încântat. O luăm! și o trântește în coșul de lângă mine. Ce mai vrei să cumperi?

     Nu-mi pot da seama cum de a ghicit că-mi place bluza. Deschid gura să îl contrazic măcar de formă, dar o închid la fel de repede, aproape cu zgomot, când îmi dau seama ce am nevoie să mai iau. Lenjerie.