Iubire și catifea albastră (Seria Salem #3) (publicată)

Capitolul 3

Declan

     — În sfârșit, a adormit! oftează Faith trântindu-se sfârșită alături de Logan pe canapeaua din sufrageria lui Collin, dar are un zâmbet larg pe față.

     O fi Connor un copil cuminte de obicei, însă apariția unei surioare și o zi plină de evenimente l-au cam dat peste cap. A fost destul de agitat. Ne-a arătat toate jucăriile lui și ne-a bombardat cu o mulțime de întrebări, iar noi, băieții, ne-am distrat privind la cele trei vrăjitoare cum încearcă să-i facă față unui puști de doar șase ani.

     — Avem o problemă, șoptește Faith foarte serioasă privindu-ne pe toți pe rând și aproape că mă pufnește râsul când Logan devine imediat îngrijorat.

     — Ce problemă?

     — Nu avem unde să dormim, șușotește bruneta la fel de serioasă. Adică avem, dar nu toți!

     — Pe mine nu mă puneți la socoteală, eu dorm la mine acasă, spun pe un ton normal și toate trei vrăjitoarele sar cu gura pe mine imediat, iar eu nu știu cu ce am greșit.

     — Șșhh!

     — Vrei să trezești copilul? se încruntă Piper la mine, iar eu mijesc ochii spre ea.

     — Copilul ăla e destul de mărișor și bănuiesc că acum doarme adânc la cât e de obosit. În plus, nu cred că părinții lui umblă numai pe vârfuri prin casă toată ziua și nici nu conversează prin semne.

     Piper nu bagă în seamă comentariul meu și se întoarce din nou spre Faith.

     — Ce vrei să spui?

     — Pe lângă dormitorul principal, mai sunt doar patru camere. A lui Connor, a fetiței și două camere pentru musafiri. Biroul lui Collin nu intră la socoteală, iar canapeaua de aici nu se extinde și e prea mică pentru a se dormi pe ea. Iar noi suntem șase.

     Durează câteva secunde până când înțelegem ce vrea să spună de fapt.

     — Cinci. El nu rămâne, recalculează Piper imediat și face un semn cu capul spre mine.

     April și Faith se uită mirate la mine, apoi la Piper și mi se pare că le văd oftând dezamăgite. De fapt, și eu sunt dezamăgit că par o cantitate neglijabilă în ochii roșcatei.

     — April și cu mine putem dormi la Declan, apartamentul lui e la câteva minute de aici, afirmă Quinn pe un ton la fel de normal ca și mine și primește și el un cor de șșhh-uri. Sau la hotel, adaugă ignorând reacția fetelor.

     — Nu, eu pot dormi pe canapeaua de aici, spune repede Piper, iar eu mă încrunt.

     Cum naiba să doarmă pe canapeaua asta?! O fi Piper micuță și subțirică, dar nu ar încăpea decât ghemuită, iar mâine va avea dureri de spate și de mușchi în mod garantat.

     — Sau poate dormi Piper la Declan și noi rămânem aici, propune April senină și toată lumea uită de șșhh-urile de până acum.

     — Poftim? întreb uluit.

     — Ce? Nici vorbă! aproape că țipă roșcata, iar Logan și Quinn izbucnesc în râs.

     — Cea mai bună idee! se chinuie să rostească Logan printre hohote, iar eu mă încrunt la el.

     De când am cunoscut-o pe Piper, niciodată nu am putut sta mai mult de cinci minute unul lângă altul fără să ne certăm. Și niciodată nu am fost singuri! Ba da, o singură dată, dar nici nu vreau să-mi amintesc de seara de dinainte de Crăciunul trecut.