Dragă iubire,
Stau pe patul meu moale, cu o un roman de dragoste în mână. Atât de profund și atât de adânc m-au lovit sentimentele celor doi.
Vorbind de viață, căci ea merge înainte. Dar ce se întâmplă când ea nu vrea să mai creadă asta? Atunci când ar face orice ca el să se întoarcă înapoi.
Poți să-i spui să renunțe, dar cerei inimi să se oprească să mai bată, este imposibil, nu?
Acea rochie lungă o făcea pe ea regină, dar eu nu port așa ceva. Acei pantofi înalți ce se zdrobesc de pământ o fac să se simtă specială, dar mie nu mi s-ar potrivi.
Trăim în lumi paralele,ea este o prințesă, face parte din familie regală dar este doar un simplu personaj dintr-o carte, ce suferă în gol. Eu sunt o adoleșcentă zdrobită de viață, dar care zâmbește, pentru că nu vreau să dau afecțiunea asta nimenui, că eu defapt sufăr.
Poate că uneori viața este crudă, dar prefer să nu mă plâng. Nu înțeleg de ce interesează așa mult pe uni problemele mele, dacă o să le spun, nu o să mi le rezolve nimeni.
Îmi ridic capul și privesc pe geam, zărind încă o stea, am scos micuțul meu carnețel începând să scriu negru pe alb toate aceste cuvinte. Știu că poate sunt nebună că scriu tot ce gândesc, dar este singurul meu fel ca să pot să mă liniștesc.
Aș face orice să mai scot de la tine un simplu „te iubesc”, obligă-mă orice pe lumea asta, dar te rog un singur lucru nu mă obliga:
Să cresc.
Cu drag, fetița ta.
