Prizoniera

Capitolul 54

  Aș fi plâns și urlat la el, însă nu știu la ce m-am așteptat de la el. Strig către Sorin, însă nu știu ce face acolo, însă ușa se deschide în forță. Vreau să ridic arma către ei, dar cu o lovitură în mână, aceasta-mi zboară violent din palmă. Vreau să fug din calea lor, însă unul dintre bărbați mă prind de mijloc și mă trântesc brusc la podea. Durerea mă străpunge, însă încerc să mă târăsc. Vreau să strig la Sorin, însă gura mi-e acoperită în secunda următoare. Mă zbat când sunt luată pe sus de unul dintre ei, însă totul e în zadar. Privesc pătimașă către mama și tata, dar degeaba. Când speranța mi-e pierdută, înainte ca aceștia să se asigure că nu e nimeni în jur și să mă vâr în  mașină, observ cum mama urcă scările către camera mea. 

     Îl anunță pe Sorin. Cred. Sper.

      Sunt băgată în mașină și ținută de unul dintre tipi. Sunt trei în mașina asta, cealaltă mașină pornește imediat după aceasta. Încerc să mă uit în spate să văd dacă Sorin vine din urmă, dar nu pot. Tot ce fac e să sper. 

     Însă se simte o cursă tensionată... ceea ce mă fae să fiu sigură că Sorin vine din urma noastră cu viteză. Drumul e lung și intrăm pe același nenorocit de drum ce dce către organizație. Strâng din dinți și inima mi se strânge. Nu mă pot întoarce acolo.

       - Scoateți armele! strigă cel din față când cealaltă mașină a lor este lovită într-una din roți și intră violent într-un copac.

       Încep să mă tem pentru viața mea, dar prefer să-mi pierd capul decât să mă mai aflu în mâna Mascatului. 

       Mașina e zguduită brusc și mă lovesc cu capul de geamul mașinii. Amețesc, dar icnesc când observ că și gorila de lângă mine s-a lovit, însă lovitura sa pare mult mai gravă, căci sângele îi curge șiroaie. Cel care conduce înjură continuu, iar cel din dreapta șoferului trage cu arma, fiind jumătate scos pe geam. 

      Cel de lângă mine amețește, însă continuă să mă țină strâns de brațe la spate. Fixez rana și-mi dau seama că a fost foarte aproape de tâmplă, poate prea aproape încât să-și revină prea curând. 

      Îl împing cu umărul o dată, însă mă ignoră și urmărește cursa. Îl împing a doua oară și de data aceasta mă lovește cu o palmă peste față. Păcat că nu știe că am încasat mai rău de atât. Îl mai împing o dată și începe să urle disperat, apucându-mă puternic de maxilar, apropiindu-și fața hidoasă de transpirată și năclăită de sânge, lipindu-mi arma de bărbie:

     - Dacă te mai miști o sigură dată, mă asigur că i te trimit șefului fără mâini!

     Însă nu apucă să-și termine bine fraza, căci îmi lovesc din plin fruntea de tâmpla sa. Durerea mă izbește și pe mine, dar sunt sigură că pe el mai tare când strânsoarea se slăbește și am oportunitatea de a-l mai lovi încă o dată cu capul de geam. Îi smulg pistolul din cealaltă mână și trag într-unul dintre cei din față, după care deschid portiera și mă arunc din mașină.

      Simt o durere surdă în tot corpul, dar mai ales în coate și genunchi. Deja văd cum asfaltul se murdărește de la sângele meu, dar mașina lui Sorin oprește fix în spatele meu. 

        - Ești vie? mă întreabă în timp ce mă ajută să mă țin pe picioare până la mașină,

        - Am dubii, mormăi și îi strâng tricoul între degetete cu toată forța, de parcă aveam să mă preling pe asfalt.

       Capul îmi zvâcnește cumplit, iar Sorin mă așează cu atenție pe bancheta de spate. Revine la locul șoferului și-mi întinde o sticlă de apă.