Ultimul Einherjar- Cronicile din Valhalla

Wohooo! Moarte!

Bine, după toate cele întâmplate era clar ca nu aveam să dorm. Totuși, eram sigură că daca nu mă odihneam, aveam să fiu un zombi cu urechi ascuțite. Citeam de cateva ore din aceeaşi carte de la Loki. Era ciudat că în ultimile zile nu eram aruncată în vreo misiune ciudată, însă mă puteam obişnui cu puțină liniște. Am închis ochii, încercând să las oboseala să mă cuprindă. Chiar când păşeam catre tărâmul viselor, uşa mi se deschise brusc. Letha, îmbrăcată în pijamaua ei "I believe in unicorns". După  privire, părea la fel de nervoasa ca o furtună.

- Bună... am încercat să încep o conversație.

- Nu mă lua cu bună, tu elf din LoTR! spuse fata, fratele meu intrând la rândul său.

- LoT... ce? Am întrebat din pura curiozitate.

- Lord Of The Rings!

Mi-aş fi dat o palmă daca Harvar nu întrerupse conversația. Am observat o mică tăietură pe obrazul lui, însă îmi era greu să cred că Letha ar fi făcut asta.

- Acum că tot suntem aici, am putea începe căutările. Am primit un mesaj de la Heimdall. E mai rău decât credeam. Crede-ma Erica, nu îți va placea...

Fratele meu era de obicei bădăran și un nesimțit fără măsură, însă în ultimile două zile, el se schimbase. Îmi era însă teamă că această schimbare bruscă de comportament era cauzată de ceva în legătură cu zeii.
Letha parea că se calmase privind ingrijorarea de pe fețele noastre.

- Scuze de toată tăraşenia asta, dar trebuia să te aduc cât de repede puteam. Dacă nu l-ai cunoscut deja, el e Harvar, fratele meu, am spus prezentându-l.

Băiatul îşi înclină capul zâmbind. Îşi scoase armele și le aruncă pe pat, scoțând un sunet metalic ce o facu pe Letha să tresară. M-am încruntat către el, acesta însă mulțumindu-se cu a ridica doar din umeri nepăsător.

- În orice caz, am început întorcându-mă către fată, trebuie să îmi spui tot ce ştii despre părinții tăi. Ştiu că urăşti să vorbeşti despre asta, dar e important.

- Erica, e cam mult ceea ce îmi ceri... Totul e cam mult ca să fiu sinceră. Adică, tu eşti un elf...

Am schițat un zâmbet. De obicei oamenii treceau peste urechile ascuțite repede, dar nu peste conceptul de elf. Poate că ma înșelasem, poate că Letha nu era vreo fiică de zeu, ci doar diferită.

- Mama a plecat după puțin timp după  naşterea mea. Tata a încercat să mă crească, dar s-a îmbolnăvit când aveam opt ani și... se opri cu vocea tăiată și inspiră adânc. Am ajuns la un orfelinat din apropriere. Asta e tot ce ştiu.

Am privit-o trist. Întradevăr, mă așteptam ca povestea ei să fie una nefavorabilă, însă mă întrista să aud vocea aceea tremurată pe care o folosea când vorbea despre trecutul ei.

După un timp de tăcere, am pus-o la curent cu tot ce bănuiam. Am râs când i-am spus că ziua în care ne-am întâlnit vânam un pitic care din întâmplare se ascunse in apartamentul pe care urma ca Letha și cu mine să îl închiriem. Era drăguț să vorbesc în sfârşit cu ea fără să mă gândesc la ce ar crede dacă ar şti adevărul.

- Am însă asta, spuse Letha într-un final scoțând un colier din buzunarul blugilor. Tata a spus că e de la mama.

Mi-a întins micul obiect. Nu părea cine ştie ce indiciu, însă când am deschis bijuteria, am recunoscut runa protecției.

- Măcar ştim ca suntem pe drumul cel bun. Oricine ți-a dat asta, e clar că ne cunoaște magia, ne întrerupse Harvar.

Fratele meu plecă la scurt timp într-o nouă misiune, ceea ce ne-a lăsat mie și Lethei prilejul de a avea puțin timp ca între fete. I-am arătat câteva lucruri de bază în mânuirea cuțitelor, unde fata chiar părea să aibă talent. A luat ceva timp până am reuşit să găsesc un loc bun pentru încă o saltea, dat fiind că era un loc mic pentru două paturi. Era mult prea riscant să o las pe fată să se întoarcă în Midgard și îmi era frică de faptul că se putea ca nici un loc să nu mai fie de acum sigur.

Nu puteam să nu îmi bat capul cu spusele lui Odin. De ce ar fi un semizeu important acum? Erau mii care bantuiau cele nouă lumi fără ca măcar să ştie cine sunt. Aveam nevoie de câteva răspunsuri și cred că există un singur zeu care ma poate ajuta într-un astfel de caz.

Letha adormi repede. Am profitat, strecurându-mă silențios din casă. Speram doar că Harvar nu avea să se întoarcă prea curând deoarece nu avea să îi placă când afla că am dispărut.

Să traversezi întreg Alfheimul era obositor, însă să călătorești din tărâm în tărâm era extenuant. Am ajuns la peștera unde zeul înșelătoriei îşi ispăşea pedeapsa. Ştiam povestea cum că Loki l-a ucis pe fiul lui Sif, iar zeii l-au legat aici unde l-au forțat să îşi petreacă eternitatea sub un şarpe care să îi picure otravă pe față. Cred ca eram unica persoană înafară de zei care ştia unde se afla acest loc. Uram să vin aici când eram mică. Nu mi se părea drept ca cineva să fie pedepsit atât de brutal, însă cu timpul devenise singurul loc în care mă simțeam în siguranță. Am intrat, fiind întâmpinată de Sigyn, soția lui Loki care rămase loială lui, încercând să țină departe veninul şarpelui de soțul ei, adunându-l într-o mică vază. Femeia îmi zâmbi ca întotdeauna, invitându-mă din priviri să o urmez. Nu a trebuit decât să aud glasul mişelesc al zeului ca să ştiu că se bucura să vadă.

- Erica! exclamă el. Nu te-am mai văzut pe aici de o veșnicie.

Am inspirat adânc, așezându-mă lângă el în întuneric.

- Loki, am nevoie de ajutor, am spus, simțind cum acesta zâmbește.

- E vorba de apocalipsă, nu? Spuse acesta pe un ton cât se poate de normal. Mă aşteptam să aflii mai repede.