Brandon

2. Sunt două și nu sunt deloc identice

2. Sunt două și nu sunt deloc identice.

       Mi-am revenit. Nu aș fi avut de ales, oricum. Îmi irig plămânii cu aer proaspăt, în timp ce usturimea obrazului pulsează. Ochii ei adânci și misterioși, evidențiați de lumina difuză și de șuvițele aproape albe, sunt fixați pe mine cu ură. Prea multă ură. E încruntată și privirea ei vrea să mă ucidă. Cu dosul palmei își șterge bărbia scârbită și mă privește fix. Atât de fix încât mușchii încep să doară sub intensitatea unei priviri căpruie.

      O să o ia razna.

      Sunt  aproape gata să o iau la fugă, dar ceva mă ține în loc. Îmi simt inima, ceea ce nu e normal.

     Sunt rușinat că fugeam de acei tipi. În urmă cu jumătate de ani aș fi purtat lupte corp la corp cu ei, dar de această dată... nu mai vreau. Îmi ajunge reputația din vechile locuri în care am răzbătut.

       Vreau ca în acest oraș să nu mai fiu cunoscut drept „acel Brandon”. Ci doar Brandon. Iar dacă pentru asta trebuie să îmi iau picioarele la spinare, o să o fac de dragul lui Elijah. Tatăl lui m-a scos pe cauțiune de patru ori în ultimii doi ani. Ar fi păcat să ruinez efortul depus de Jerold Sean și efortul depus de Elijah pentru a mă face să fiu... cel de acum.

      Au rămas multe lucruri neschimbate, dar nu am ajuns în același loc ca tata. Mă mulțumesc cu atât.

     Și cu toată modestia din lume, chiar sunt trăsnet.

      — Uite, îți pot explica.

     O sprânceană pală i se arcuiește fin. Sunt tentat să o ating – sprânceana –, dar care sunt șansele să știe karate?

      — Nu te-am sărutat, nu pentru că am ceva cu tine. Dacă vrei o fac acum.

      Oare știe că „trei” este o înjurătură?

     Ar fi numai trei-uri în capul ei blond.

     Există poziția a treia în kamasutra?

     — Ți-aș mai da o palmă.

     — Te-aș lăsa să îmi mai dai o plamă dacă de data asta te sărut. Sprancele mi se arcuiesc.

     Se apleacă și își culege de pe jos lucrurile. A ales să mă ignori pe mine și pe aberațiile mele. De drept, este un târg corect. Eu o sărut și după acea mă poate lovi. Am încredere că nu o va face. Nu pare atât de pornită împotriva mea încât să nu aprecieze două buze care știu să își facă treaba. Ale ei știu să își facă treaba?!

     — Te las să îmi mai dai două palme.

     Bat nerăbdător cu piciorul în pământ, dar a decis să nu îmi mai vorbească. Nici măcar nu mă privește. Șuvițele lungi de păr blond cad peste fața ei, barând încercarea de a o descoase. Nu este la fel de cooperativă ca Ninna. Este inabordabilă. Din nu știu ce motiv nu o las să își facă treabă, nu mă îndepărtez și nu o dau uitării așa cum ar fi omenește indicat.

    Dar mă aplec și îi iau carnețelul negru înainte să îl apuce. Îl ridic în aer, suficient de sus încât ea să nu ajungă la el. Mârâie, se ridică pe vârfuri. Sunt destul de sigur că nu ajunge să se privească în oglindă fără scăunel. Fără scăriță, poate...

     — Îmi înapoiezi te rog lucrurile?

     Buzele ei se arcuiesc la fiecare literă pronunțată.

     — Ce făceai singură aici?

     Își dă ochii peste cap. Nările îi freamătă sub un pufnet iritat și închide un ochi, aplecându-și capul pe o parte. Îi zâmbesc. Zâmbetul meu slut care primește o grimasă din partea ei.