Brandon

8. Spune-mi adevărul

8. Spune-mi adevărul
—— ∞ ——

— Trebuie să mă ajuți! Împing ușa cu piciorul și îmi lipesc palmele de genunchi, respirând suvoielnic.

Urechile îmi țiuiau în timp ce inima mi se lovea dușmănoasă de piept. O simțeam pregătită să îmi sară cu totul, plonjând într-o gaură a pierzaniei.

Maya și-a desprins ochii de foile capsate și le așeză în partea dreaptă a patului. Cu o sprânceană perfect arcuită, și-a dres vocea, dar nu a scos niciun cuvânt.

S-a tras mai aproape de scenariu, lăsând partea stângă liberă. Văzând însă că nu înțeleg acțiunile ei, și-a coordonat privirea pe locul pregătit pentru mine.

— Da, corect, m-am fâstâcit.

Am îndreptat pasul spre patul ei și m-am așezat zgomotos, începând cu bolboroseli pe care niciunul dintre noi nu le deslușea.

Am privit-o cu coada ochiului. Nasul în vânt era orientat în sus și privea cu ochii închiși tavanul.

Maya era încă o enigmă de nedeslușit. Misterul ei nu începea într-un punct anume. Erau tușe fine trase între mărturii esențiale care nu îți explicau niciodată cu toată onestitatea ceea ce se afla dincolo de o privire verde-căprui și un zâmbet fin conturat. Se intensificau treptat și ajungeai la tușe groase, de necuprins și tăcere în loc de mărturii.

— Ei bine? Am grăbit-o, umflându-mi obrajii cu aer. Nu ai de gând să mă întrebi cu ce vreau să mă ajuți?

O sprânceană mi-a coborât, îngustându-mi ochiul stâng. Maya avea o urmă roșie pe gât ce nu se asemăna cu nimic. Nu știam dacă are un iubit nou sau dacă a mușcat-o vreun țânțar. Dar mă holbam necontenit la pielea albă, deranjată de un punct diform, roșu.

— Mă gândeam la asta.

— Dacă vrei să știi?

Și-a răsucit capul spre mine și a deschis ochii. I-am zâmbit. Nu știu exact de ce, dar am făcut-o.

— Dacă ar putea fi mai interesant decât învățatul replicilor.

— Și? Ce concluzie ai tras?

A zâmbit și m-a făcut să mă schimonosesc mai tare.

— Orice este mai interesant decât învățatul replicilor unui rol secundar. Spune.

Strălucirea ochilor ei era ruptă de restul privirilor. Ori de drogase, ori îi venea să plângă din cauza nervilor.

— Trebuie să am grijă de copilul uneia dintre fetele pe care am pus ochii și trebuie să mă ajuți.

Mi-am dres glasul și mi-am înfipt privirea în irișii ei.

— Nu am nicio nenorocită de idee cum să am grijă de un țânc.

Și-a pliat buzele într-o linie dreaptă pentru a înfrâna râsetul.

— E drept că fac asta pentru a arăta că se înșală – a pus la îndoială priceperea mea de veșnic burlac –, dar nici nu vreau să mă pun rău cu piticul. Nu am mai stat cu un copil. Crezi că vine cu instrucțiuni?

Maya și-a însușit replicile ce zăceau tăcute lângă noi și își mută concentrarea acolo. Mi-am dres glasul pentru a o face atentă. Maya nu mai voia să fie atentă. Privirea i s-a îngustat. Două cute fine traversau precum albia a două râuri, locul liber dintre sprâncene.