Adineaori cârmuiam în van în deșertări și ură
Și-ascultam infatuat macabrul doinelor obscure,
Dar crăpat de ziuă-n noapte cum o buză-ntr-altă gură
Pierde sufluri tremurânde când gravata carne-i sune.
Blondul tău, rătăcitor în lacrimi și văpaie,
Azi, îmi descuie-n mângâieri amorul lacătului brun.
El susură pe brațu-mi lin și în palme se-ncovoaie,
Încununând cavoul beznic ce închină la salcâm.
Capacul îmbolțit de vremuri al sicriului răscol
Și-l aștern în solul jilav ce adăpostește pași.
Asființitul cerne raze pe pomeții care dorm;
Ițesc trupul în afară, deșteptând bătăi de ceas.
În capul oaselor răsar să ascult cum mă vestesc
Mii și mii de corbi pe cer și tot atâtea umbre,
Temeinic țipă răpciugos amintiri ce-mbătrânesc.
Trecutul cântă-ntr-alte veacuri. Cântă-aceleași unde.
YOU ARE READING
Adieri poetice
Poetry„Adieri poetice" - portiță de evadare din temnițele cotidiene. Refugiu liric, spuzit în cuget, vis, meteahnă și prelungă meditație. Batere de vânt în treacătul apusului ce răsfiră șuvițe și întinderi de codri, se-alungește peste holde unduitoare, li...
