Capitolul 28- Noul Alpha al echipei

1K 127 36
                                    


Erik o luase pe urmele roscatei. Echipa a ramas in urma. Nero langa mine parea la fel de distrus. Kyle s-a rezumat in a-si trange pleopele pentru cateva secunde in timp ce isi masa tamplele. Nu stiam cum sa reactionez. Inima mi se rupea cu gandul la coechipiera noastra plina de viata. Nici nu am mai auzit cum doctorii au plecat impreuna cu fosta echipa Delta si bersekarii s-au risipit.

Am mai stat putin impreuna, linistea dintre noi fiind tensionata. Stiam toti cat de mult sufera, insa trebuia sa avem incredere in Erik ca o va gasi pe roscata si v-a vorbi cu ea. Kyle a fost primul care oftat si a luat-o inspre camerele noastre. Nero l-a urmat iar eu am mai stat putin inainte de a o lua in directia opusa, catre doctorul urat de mine. Ciudat ca dintr-o data toate chestiile astea sa ma forteze sa merg in cel mai urat loc din facilitate.

Puterea mea, asta era scopul. Pot sa inviu, corect? De ce nu as putea sa fac asta cu o persoana? Un sentiment greu s-a incolacit in stomacul meu, amintindu-mi de cainele meu. M-a facut sa imi incetinesc pasul, regandind ideea. In primul rand habar nu aveam cum sa imi exteriorizez puterea iar in al doilea rand ce e mort ar trebui sa ramana mort. Sentimentul acela greu nu m-a parasit. 

Oare as putea aduce o persoana la viata? Oare as muri daca as face asta? Voi muri vreodata? Gandul de a ramane pe pamant fara scapare ma infricosa. M-am cutremurat, in venele mele parca curgand apa inghetata. 

M-am oprit, dandu-mi seama ca ma aflam pe un coridor cunoscut. Cabinetul doctorului era in fata mea iar camerele pareau sa ma urmeze curioase. Mi-am strans pumnii si m-am intors pe calcaie, gata sa plec de acolo. Era gresit, atat de gresit. De ce puterea mea era atat de gresita? In spatele meu usile au scos sunetul lor specific iar eu am inchis ochii si mi-am muscat limba.

-Eliot! vocea doctorului m-a chemat.

Am expirat zgomotos si m-am intors catre el. Acesta avea mainile in buzunarele halatului si se uita curios la mine, ochii lui avand acea sclipire de curiozitate si dorinta pentru cercetare. Miscare proasta sa vin aici. Si-a ridicat spracenele catre mine.

-Ai nevoie de ceva? Te simti rau? a intrebat inca in mijlocul intrarii.

-Nu, um, eram pierdut in ganduri si am ajuns aici.

Sa il intreb? Sa intreb despre puterile mele? Voi putea aduce pe cineva la viata? O, la naiba, voi putea sa omor pe cineva doar cu puterea mea? Gandul asta s-a simtit ca un pumn in stomac, de parca propria constiinta imi spunea sa imi revin pentru ca o luam rau pe aratura.

-Vino inauntru, am cateva batoane de ciocolata si daca vrei, putem discuta.

Sigur voi discuta cu diavolul in halat.

-Nu, mersi, cred ca voi merge la Dulciuri si Chestii  sa iau ceva de rontait.

Am pastrat contactul vizual incercand sa inteleg privirea lui. Era clar ca ma studia, de parca eram un soarece intr-un laborator, care dintr-o data se comporta ciudat. M-am incordat sub privirea lui. Acesta a facut un pas in dreapta, lasand intrarea la vedere.

-Insist, in plus daca tot esti aici pot sa iti iau tensiunea si glicemia si sa vobim despre niste lentine de contact la care ma gandeam.

Lentile de contact? Dar vad bine.

Privirea lui mi-a dat de inteles ca daca refuz as parea si mai suspicios. Genial. Am pasit catre intrare, trecand de el iar privirea lui imi ardea ceafa. Persoanele de la calculatoare si-au intors capetele catre mine curioase insa si-au continuat lucrul. Am urmat calea catre usile din spate dar doctorul a luat-o inainte ca sa deschida. Ma asteptam sa vad echipa lui James inauntru insa paturile erau goale. Mi-a facut semn sa iau un loc. Normal ca am luat patul care nu avea o perfuzie langa el, voi avea grija la orice fel de ac.

H.E.R.O.Where stories live. Discover now