Capitolul 30 - Nicaieri nu e sigur

919 122 13
                                    


In incercarea de a nu ma impacienta  aproape mi-am muscat limba. Calm, calm, calm. Nu iti permiti sa gresesti aici, cine stie ce se va intampla cu tine daca afla ca ai vazut ceva. Stiam ca este ceva in neregula cu agentia asta.

-Uh...cautam camera lui Joker? M-am pierdut, stiu ca e tarziu dar pe partea stanga a cladirii credeam ca este usa lui si am incercat sa caut o scurtatura ca sa ajung inainte de inchiderea usilor dar am ajuns pe holul asta.

Bun, macar vocea nu mi-a tremurat. Respira. Inspira, expira.

-Imi poti chema gardianul? am intrebat uitandu-ma direct in ochii tipului.

Nu puteam sa arat ca si cum as minti. Contactul vizual era important, inseamna ca nu aveam nimic de ascuns. Ma scana, asta imi dadeam seama si eu, voia sa vada daca m-am speriat sau nu. Mi-am ridicat sprancenele rugator. In momentul asta as da orice ca gardianul meu sa fie aici.

Fulgerator privirea mi-a cazut. Daca Erik stia de toate astea? Pana la urma lucreaza aici si gardienii au voie in sectorul asta. Ma speriasem si de faptul ca bubuiturile inimii mele imi ajungeau pana la urechi, speram doar ca gardianul din fata mea sa nu le auda. Mainile mele erau la spate preventiv ca sa nu vada ca imi tremura, tinandu-le strans intr-o incercare de a ma calma. Oricat de mult mi-as fi dorit sa fug inapoi si sa verific daca chiar am vazut capul lui James nu puteam sa risc. Ce aveam sa obtin? Daca eram sedat sau omorat pentru simplul fapt ca am aflat o parte dintr-un plan diabolic? Pentru asa ceva nu aveam pregatire. Dumnezeule, de ce a trebuit sa se intample asta chiar acum. De ce mi se intoarce toata perspectiva peste cap.

Gardianul mormaise ceva cu un deget la ureche, pe o casca. Inghitise povestea mea, probabil si verificand-o cu cei de la camerele de supraveghere. Jucasem bine, nici macar nu am dat de stire ca mi-am dat seama de usa care s-a deschis si s-a inchis. Trebuia sa creada ca nu am vazut nimic, altfel o beleam. 

-Esti norocos copile, vocea grava a gardianul a rasunat in fata mea.

O mica pauza cu subinteles. Cu capului drept prefacandu-ma ca nu inteleg ce spune am ridicat a doua oara din sprancene parca cerand o explicatie. Mios Dios, sunt ateist pana in maduva oaselor insa daca existi chiar m-ar ajuta putin hocus pocus de al tau.

-Ti-am gasit gardianul, va ajunge imediat sa te excorteze. Ma mir ca nu ai dat de alt gardian la inceputul holului, de obicei aripa asta e pazita. si-a schimbat echilibrul pe celalalt picior relaxandu-se. Trebuie sa fi mai atent, daca vezi benzile rosii si daca nu este un adult sa te avertizeze, te intorci pe calcaie si o iei in partea opusa, ne-am inteles? Sunt zone interzise in care copii ca tine s-ar putea pierde sau rani.

Sau murii. Mi-am completat singur in minte.

Intr-adevar benzile portocalii-rosiatice mi-au dat de inteles ca nu eram dorit in locul asta. Cel mai prost lucru realizat era ca nu aveam cum sa ii spun echipei ele, cu singuranta aveau sa ma urmareasca inde-aproape sa vada daca vreau sa fac ceva prostesc. Daca inainte nu am atras atentia, acum cu sigranta am facut-o. Ah, pieptul ma durea deja si pulsul imi bate in urechi dureros de tare.

Dar pentru numele lui Anubis, James era pe masa aia acoperit cu un cearceaf. Cum dracu' sa tin asta in mine? Au spus ca nu s-a putut recupera corpul. Ce aveam sa ma fac? Informatia asta avea sa imi sape in creier si sunt incapabil sa schimb ceva. Nu cu atatia gardieni si supraveghere. Nu singur.

Voiam sa cred ca i-au recuperat corpul pentru funerarii, chiar voiam insa mintea mea mergea cu 100 la ora si alte ganduri intunecare imi acoperea speranta. Nu puteam sa ma pierd iar pozitia mea care trebuia sa fie relaxata, se simtea de parca as fi constipat si curentat in acelasi timp. Nu te pierde, nu te pierde. 

H.E.R.O.Where stories live. Discover now