Ziarul Fantomă

Capitolul 2

  Supraviețuiește în conacul bântuit

      Acum începe jocul. Și cu asta se ridică de pe podeau prăfuită pe care se vedeau urme de sânge. Primul lucru pe care l-a văzut a fost ceasul de la telefon care indica 22:45, ceea ce însemna că la miezul nopții va începe totul. Fără pic de teamă în gânduri se îndreaptă spre întrerupătoare, pornind lumina în casă. Ca într-un film de groază becurile pâlpâiau incontrolabil, dar făcând băiatul să râdă. Știa ceva despre casa asta, anume că totul începe de la subsol. Așa că a încuiat și baricadat ușa. A mâncat ceva minunându-se și el de mobila sculptată frumos. Respirația lui era calmă pentru că știa că în seara asta va supraviețui. Nimic nu îl poate face să moară. Este invincibil. Este psihopat.

— Dacă poveștile despre casa asta sunt reale, atunci abia aștept să îi torturez pe monștrii, mormăia el bând niște energizant pentru a nu adormi.

      Și-a jurat că dacă va scăpa de aici, mama lui o să aibă aceeași soartă ca și Brad, tatăl lui. La amintirea scenei cu capul lui întors un zâmbet îi aparu pe chip, urmând o cerere de a-l ierta de la Taisa, pentru ce a făcut. A auzit cum telefonul mobil se descărca așa că a conectat o baterie externă in el pentru a-l menține încărcat. A încărcat pistolul și acum părea un băiat din mafie. Tatuat și cu pistol, doar că el mai era și psihopat. În fața lui se derulau toate momentele cu Taisa, apoi momentele cu părinții lui fanatici, apoi momentele lui de tristețe. Avea o indiferență atât de mare pentru restul încât se întreabă dacă lui îi pasă doar de el. Un personaj narcisist, nesimțit, tupeist și fără emoții. Momentul adevărului va fi acum. O întrebare îi urla in timpane. Dacă Taisa chiar e moartă și acum s-a transformat într-o creatură de-asta, va avea puterea să o omoare? Urlă că da apoi verifică ceasul din nou, acum era 23:18.

      În capul lui totul mergea cu încetinitorul, la fel ca în ziua în care a primit mirifica veste. În urma traumei pierderii surorii, creierul l-a protejat distrugând amigdala creierului. I-a creat un blocaj emoțional atât de puternic, distrugând tot ceea ce îi provoca emoții și sentimente. A ramas doar cu empatia rece, controlată. A devenit un criminal psihopat fără să știe, asta din cauza lor. Îi blestema mulțumindu-le pentru ce i-au făcut. Abia acum și-a dat seama că sentimentele nu îl ajutau cu nimic. A devenit ceea ce voia doar să pară, un trup fără suflet. Un trup ce și-a pierdut lucrul vital, un trup fără inimă.

      Acum râde nervos. Își amintea tot ce era al ei, părul roșcat ușor creț, ochii albaștri intenși, față cu pistrui pe nas și pe pomeți. Își amintea cum arăta îngerașul lui, fostul lui îngeraș... A fost acolo atunci când nu era nimeni, a fost acolo până când a împlinit douăzeci și unu de ani. Stabilitatea psihică a dispărut total, căzând în depresie. Nimeni nu a crezut că marele Orfeu Black poate suferi după o fată atât de ciudată și de închisă în ea. Cu el, cu el se deschidea, îi arăta sufletul ei frumos și alb. Se uitau cum la fiecare contact negru și alb devin gri, se îmbinau ca și nonculorile pe o paletă. Ei erau doi artiști ce se pictau unul pe celălalt în fiecare zi, se iubeau în toate modurile posibile, o făceau și a fost frumos cât a durat.

      Orfeu își alungă rapid gândurile ce îl încurcă și se duce să deschidă toate ușile din casă. Deși mai avea doar douăzeci de minute până când chinul lui va începe cu adevărat a zis că ușile deschise îi asigură scăparea în cazurile extreme în care oricum nu se va afla dacă e băiat deștept, așa cum știa că este. Totul era pregătit, avea pistolul în mână și lama era prinsă între curea și pantaloni. După ce și-a crestat puțin pielea cu partea ascuțită a cuțitului a lăsat sângele să picture. Nu era depresiv doar că îi plăcea, și știa că așa atrage acei zombie. Lăsa în fiecare cameră câte o picătură în locuri greu accesibile. Știa că aceste creaturi nu gândesc, ele se duc după sânge, așa că el asta face. Până ajung la el o să fie plictisit deja. Se ascunse și a putut auzi sunetele. Acum totul devenea real.