Ziarul Fantomă

Capitolul 5

— Mă numesc Morana. zise fata absolut detașată de lumea asta.

„Ce nume are“ gândi Orfeu la auzul numelui destul de ciudat. Cu toate astea ei i se potrivea. Continuă să stea lângă ea ca mai apoi să se ridice nervos de pe iarbă.

— Știi ceva? Nu sunt aici să îți suport aerele. se trezi urlând la fată.

— Hă? Ai zis ceva? răspunse fata uitându-se cu superioritate la băiat.

Pentru ea era doar un șmecheraș de cartier ce voia să se dea mare bad boy. Pe când colo era un băiat speriat. „ Și când mă gândesc că eu credeam că e un șmecheraș, e doar un copil de disperat după atenție.“ își repeta în minte pentru a nu se enerva de la urletele lui.

— Deci ești bipolar tipule. râde ușor spre el ca mai apoi să se ridice în picioare.

— Pe cine faci tu bipolar fată cu nume ciudat? se apropia de ea cu pași mari și apăsați până când între ei mai era doar un spațiu de vreo cinci centimetri.

Fata nu îi răspunse, dar se duse lângă el dându-i impresia că vrea să îl sărute ca mai apoi să se întoarcă cu spatele și să plece din acel loc.

„Ce tocmai s-a întâmplat?“ se întreba Orfeu destul de șocat de faptul că o fată, o fată, i-a întors spatele. De obicei era invers. „Oare o să mai văd dracul acesta?“ continuă întorcându-se și el să plece. Era ciudată fata asta, după el era fix opusul lui Angel și a surorii lui Otto. Sunny, era o fată frumoasă, „ar merge pentru o tură? “ continuă cu întrebările.

După el toate fetele erau ale lui, dar cumva știa că tipa nouă parcă îl omora cu privirea pe când celelalte se speriau de el. Orfeu nu era așa rău mereu, avea momente lungi în care voia liniște și cam atât. Nu îi plăcea să fie deranjat de nimeni atunci. Cu toate că nu părea îi plăcea să citească, să bea ceai și să se uite la desene animate. Adora pur și simplu „Tom și Jerry“.

Cititul îi plăcea datorită faptului că mereu i se citeau povești la culcare de către sora lui mai mare. Ceaiul era ceva ce bea zilnic împreună cu ea, ea îl prefera pe cel de portocale, el pe cel de fructe de pădure. Iar desenele, erau ceva la care râdeau după ce își făceau treaba, erau certați sau erau supărați. S-au obișnuit să își spună cum se simt în funcție de ce program de desene era. „Ce amuzant era când eram cu ea...“ își spuse nostalgic scuturându-se de praf.

Se obișnuise fără ea, dar parcă era totul fără sens, prima data a pierdut iubirea, după sora, ca mai apoi să se piardă pe el însuși. Cel mai bine pentru el era asta, să îl doară și să nu simtă altceva. Totul era mai ușor așa. Nu putea fi rănit dacă nu era atașat de nimeni. Cred că schimbarea lui a fost resimțită cel mai tare de Otto. A fost ca o răcire bruscă față de el, deși a stat mereu cu el. Era altfel, într-un mod rău. Nu mai vorbea mult, privea in gol, s-a reapucat de jointuri și alcool, dar cel mai rău, a reînceput să se tortureze singur. Când dormea la Otto era surprins atunci când își șoptea că e un nimic, un om inutil, un monstru ce trebuia să moară pentru că a ucis un om, iar el, el stătea și asculta și adormea pe șoaptele lui Orfeu.

Mergea încet spre drum, știa deja că ceva se va întâmpla. Dar sincer nici el nu știa ce. Era ciudat, nu se aștepta nimic serios, dar pur și simplu avea un presentiment ciudat în legătură cu fata aia. „La dracu, acum vreau să caut o tipă pentru seara asta, o să încerc cu Sky“ își spunea in gând, semn că are chef să se distreze cu vreo fată.

Mai era puțin până la apus, voia să îl privească, dar întorcându-se cu spatele, ca un refuz, plecă spre clubul unde mergea mereu. Avea destule țipe pe acolo cu care s-ar fi putut distra.