Iubirea mea,
În dans nocturn de seară, mi te dispersezi prin pașii crunți ai soartei.
Frumusețea ta, o bucată de carne, ruptă din al zeilor veritabil omagiu,
Mi-atârnă sedețios în stângă de piept, întemnițată într-un prețios vitraliu.
Iubirea mea,
În ceas de iarnă cumplită, ochii tăi serafici, precum două altare sfinte,
Mi-au pictat ezoteric speranțe de Van Gogh, până ce frumos m-au smuls din propria-mi minte.
Privirea ta extatică, pierdută în sacralitatea unei liniști de mare solitară,
Mi-a fredonat ritmuri de Chopin, luminându-mi și cele mai tenebroase clipe de soartă amară.
Iubirea mea,
Îmi curgi artistic prin genunea din vene, precum o arhaică furtună a florilor de cireș.
Însetată, mă rog Cosmosului să se îndure, să mă-ngroape în al plămânilor tăi seș.
În aromatice frânturi de dorinți, atingerea, vistieria tuturora îngerilor,
Mi-a pogorât pe piele, de parc'ar fi fost o mângâiere profanatoare a dorurilor.
Iubirea mea,
Sufletu-ți pur și orfic, împarfumat cu miresme zaharoase de petală de trandafir,
De l-aș putea atinge-n splaiul realității,
ar fi atât de catifelat precum grandilocventul cașmir.
Vocea-ți tânguită, căptușită cu note smulse din scâncetul zeilor demult pieriți,
Mi-amuțește gândurile toate, le aruncă în groapă de pieire de parca-ar fi boboci de mărgăritar ofiliți.
Iubirea mea,
Vis rupt din aripi de stele,
De-ai să pleci vreodată-n noapte...
Am să mă prăvălesc în stinse șoapte
Exact ca și ele.
