4
Tragedii eterne în miez acru de ceruri vineții se-aruncă,
Nimeni nu ne-a spus iubire că, haosul neputinței, de vii ne mănâncă.
Amintiri peratice, se răsfrâng în vestigiile tălpilor tale înghețate,
Iar, corvidele cu ochi de brad, cloncăie, te ademenesc în fatală tăcere de noapte.
Cu ochii-mi sparți în beție de orgasmice memorii,
Încerc să ți-ating arhitectura corpului,
dar degetele-mi sunt mâncate de ale timpului molii.
Jugularele-mi ostenite, mai poartă mirosul alor tale buze sângerii înțepate de lichior.
Și parcă, fragmente întregi se rup din mine de atâta dor.
Dureri sprintene zac în mărgăritarul înrourat al dimineții,
Iar sângele iubirii noastre neștiute de omenire, se mai varsă din când în când pe tulpina jună a vieții.
Ingrasia mistuitoare înflorește vijelios peste tot în jur,
Iar speranțele spânzurate ce par că, nicicând n-au să mai prindă contur...
Zac în macabre convoaie de pământ.
